Linkuri accesibilitate

„Summit-ul democrațiilor” enervează Rusia


Poziția ministrului de externe rus a fost făcută într-o videoconferință organizată de omologul său chinez. Serghei Lavrov (stânga), alături de ministrul chinez de externe, Wang Yi, 23 martie,2021

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, și-a arătat nemulțumirea față de organizarea de către SUA a „Summit-ul democrațiilor”. Mesajul a fost transmis într-o videoconferință a Consiliului de Securitate ONU la nivel ministerial, organizată de omologul său chinez Wang Yi.

„În ultima perioadă suntem martori ale unor încercări de a stabili o ordine internaţională (...) pentru a impune tuturor noi reguli elaborate în forumuri neincluzive. În acest context, administraţia americană doreşte să organizeze un ‘Summit al democraţiilor’. Dar aceasta riscă să tensioneze şi mai mult relaţiile internaţionale şi să dezvăluie linii de fractură în lume, pe când noi avem nevoie de un obiectiv unificator şi comun”, a susținut Serghei Lavrov, citat de AFP.

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că România dorește să dea o mână de ajutor la Summit-ul Democrațiilor, pe care președintele Biden dorește să îl convoace fie la finalului acestui an, fie la începutul anului viitor.

Lavrov a spus ironic că SUA vor stabili lista invitaților la Summit. SUA nu au anunțat până în acest moment detalii despre acest eveniment sau data lui.

Fără a nominaliza Rusia sau China, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a dat asigurări că Washingtonul „se va opune cu forță țărilor care subminează ordinea internațională pretinzând că regulile adoptate de toți nu există”.

„Unii consideră că guvernele pot face orice vor în ţara lor şi că drepturile omului sunt valori subiective, ce variază de la o societate la alta. Afirmarea unei jurisdicţii naţionale nu dă un cec în alb niciunui stat pentru a a tortura, a-şi purifica etnic poporul sau a-i încălca drepturile omului", a spus Blinken, aluzie implicită la reprimarea uigurilor de către autorităţile chineze, potrivit Agerpres și AFP.

Antony Blinken a atacat, de asemenea, ţările care nu mai respectă „egalitatea suverană" a statelor, recunoscută de Carta ONU, cu intenţia "redefinirii frontierelor unei alte ţări", menţiune ce face aluzie la ocupare peninsulei Crimeea ucrainene de către Rusia.

Ministrul rus de externe a criticat abordările americane, dar și pe cele europene în privința multilaterismului.

„Crearea unei Alianţe pentru Multilateralism la iniţiativa Germaniei şi a Franţei ar putea părea naturală. Dar Berlinul şi Parisul au alte idei, doresc să publice documente astfel încât Uniunea Europeană să fie piatra de temelie a sistemului multilateral", a criticat Serghei Lavrov. "Este un mod de a-şi impune exclusivitatea sfidând egalitatea dintre state", a mai acuzat ministrul rus de externe.

Crearea unor „parteneriate strânse pe chestiuni ce sunt deja dezbătute în cadrul ONU sau al organismelor specializate", cum ar fi apelul la respectarea dreptului umanitar semnat de 43 de state sau apelul la sprijinirea libertăţii de exprimare ce beneficiază de sprijinul a aproximativ treizeci de semnatari "sunt dovada unei anumite unipolarităţi în Occident", a spus el.

China consideră că „împărţirea lumii în tabere ideologice se opune multilateralismului", subliniase anterior ministrul chinez. Fără a cita SUA, el a spus că membrii ONU ar trebui "să urmărească egalitatea şi justiţia, nu hegemonia".

„Trebuie să punem accentul pe acţiune şi nu pe retorică", a adăugat ministrul chinez, care a cerut ca „sistemul de guvernanţă globală să fie mai corect şi mai echitabil", a spus Wang Yi.

În ceea ce priveşte angajamentul Chinei, el a salutat faptul că ţara sa, deja al doilea cel mai mare contribuitor financiar la ONU după SUA.

Video | Noaptea Muzeelor: sute de atracții culturale își așteaptă vizitatorii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:15 0:00
XS
SM
MD
LG