În august, în momentul în care faimosul designer de mașini Sașa Selipanov și-a dezvăluit propriul hypercar, numit Nilu27, mai mulți jurnaliști au vrut să afle de unde vine acest nume.

Ei bine, Nilu vine de la numele fiicelor lui, Nica și Lucia, iar numărul – 27 – provine de la ceva ce a văzut, când era copil, la Tbilisi, orașul lui, răvășit de război.

În iarna lui 1991, în Georgia (numită, în timpul comunismului, Republica Sovietică Socialistă Georgia), care tocmai își câștigase independența, a izbucnit un război civil, iar Selipanov, care avea atunci 7 ani, a fost martor direct al luptelor.

„Îmi amintesc foarte bine acea perioadă”, spune Selipanov, care rememorează felul în care, împreună cu familia, se adăpostea de lupte. „ Se trăgea peste tot, militanții au incendiat câteva clădiri din cartierul meu. Și cofetăria la care era cea mai bună înghețată a ars”.

Bunicul lui Selipanov s-a alăturat familiei, în apartament, atunci când luptele s-au intensificat. „I-a spus tatei că trebuie să împachetăm și să plecăm”. În mașină, pe drumul dinspre centrul orașului spre periferie, povestește Selipanov, „vedeam gloanțele care ricoșau din caldarâm”.

Ajuns în casa bunicilor, dintr-o regiune relativ sigură de la nord de Tbilisi, copilul a început să exploreze noua locuință și a descoperit o revistă veche de mașini. A frunzărit-o și s-a oprit la o poză. Era cu o mașină de curse, un Ferrari roșu, care avea scris pe capotă numărul 27.

Băiatului îi cam trecuse, după ce văzuse războiul de aproape, dragostea pentru avioanele de război sovietice. „Eram cam abătut și nu voiam să mai văd armata în acțiune”, spune el.

Ferrari era cu totul altceva.

Mașina de curse avea estetica agresivă a avioanelor de luptă sovietice Mig-29 șiSu-27, pe care băiatul le adora, dar nu avea „scopul de a ucide civili nevinovați”, povestește el. „Mi s-a părut că imaginea era uimitoare”.

Din acel moment, Selipanov a devenit obsedat de mașini, însă în Georgia, la acea vreme, cel mai interesant vehicul de pe șosele era Lada Niva, de fabricație sovietică.

După ce, la începutul anilor 1990, familia lui s-a mutat în Rusia, părinții Selipanov au pornit o afacere: importau produse alimentare. Apoi au deschis o companie care vindea fructe de mare ambalate. Familia a trăit greu, iar părinții l-au trimis în 2001 pe Selipanov în Statele Unite, unde a studiat la școala de design ArtCenter din California.

După absolvire, Selipanov a obținut un loc de muncă la Grupul Volkswagen din Germania, unde și-a perfecționat abilitățile. Însă constrângerile designului corporatist îl frustrau.

Apoi a tras lozul norocos.

Cei de la Lamborghini au cerut echipei de design Volkswagen din Germania un interior pentru cel mai nou supercar al lor. După ce și-a implorat șeful să poată prezenta în schimb un design pentru un exterior, lui Selipanov i s-a permis cu greu. Când șeful Volkswagen a deschis dosarul cu schițe de design, „l-a deschis din partea greșită”.

Schița lui Selipanov – un Lamborghini în formă de cuțit care arăta de parcă „vrea să-ți schimbe viața” – a fost prima pe care a văzut-o directorul. I-a plăcut.

Selipanov a fost trimis la sediul Lamborghini din Sant'Agata, Italia, ca să se alăture echipei italiene care lucra la o viitorul model „Huracan”.

A ajuns în orașul din nordul Italiei, povesteste acum Selipanov într-un podcast, ca designer prost plătit. „Tot ce-mi puteam permite au fost o cutie de mozzarella și o cutie mică de vin roșu”. În timp ce stătea pe stradă, cu laptele de la brânză curgându-i pe față, își amintește că „a atins pământul gândindu-se: Sfinte Sisoe, am reușit, sunt la Mecca, cei mai mari au mers pe aceste drumuri, aș putea să fac ceva grozav”.

În primele câteva zile, tânărul designer necunoscut, pe care nu-l solicitase nimeni din echipa Lamborgini, a îndurat „discuții destul de tranșante, cu pumni bătuți în masă”, spune el pentru RFE/RL.

Dar, povestește georgianul cu voce blândă, a legat într-un final prietenii cu cei din echipa Lamborghini prin pizza, băuturi și prin dragostea sa pentru cultura italiană. „Într-un fel, chiar mi-au amintit și de originile mele georgiene, niște tipi grozavi, grozavi.”

Mare parte din schița originală a lui Selipanov pentru Huracan a ajuns în modelul final de producție, iar mașina a fost un succes, vânzându-se în zeci de mii de unități.

Selipanov a fost apoi numit șef al departamentului de design exterior al companiei franceze de hypercars Bugatti. După dezvăluirea, în 2016, a modelului Bugatti Chiron, pasionatul de mașini născut la Tbilisi și-a gravat numele în panteonul designului.

Chiron-ul modelat de Selipanov a fost descris drept „mașina supremă. Punct”. Toate cele 500 de Bugatti Chiron produse, care costă mai mult de 3 milioane de dolari fiecare, au fost vândute de la lansare. Un videoclip care arată un Chiron doborând un record mondial de viteză a fost vizionat de aproape 100 de milioane de ori.

Cariera lui Selipanov și-a continuat traseul în 2019, când a fost numit șef de design la producătorul suedez de hipercars Koenigsegg.

După o carieră atât de strălucită, viitorul lui Selipanov ar fi putut fi un drum lin – ar fi putut proiecta hypercars emblematice pentru companii mari, cu buzunare adânci. În schimb, a ales o cale mai riscantă. În 2023, Selipanov și soția sa, Inna, și-au lansat propriul studio de design auto, Hardline27. Apoi, cuplul a dezvăluit Nilu27.

Nilu a beneficiat de un interes mediatic important, pentru că are o estetică utilitară: designerul a eliminat o mare parte din informatizarea și gadgeturile vizuale care umplu multe super mașini.

Primele 15 Nilu vor vosta 3,7 milioane de dolari bucata; prețul sugerează că Selipanov și-a pus toate atuurile pe masă pentru a-și lansa creația.

Întrebat de ce și-a investit economiile și nenumărate ore într-un proiect atât de ambițios, Sașa, acum în vârstă de 41 de ani, își amintește de părinții săi, care i-au insuflat un „simț aproape morbid” al valorii fiecărei clipe pe când creștea în Georgia sovietică. Atât Sașa, cât și fratele său, Dmitri,un compozitor de succes, au fost învățați „că timpul este limitat și, dacă vrei să realizezi ceva, nu poți lăsa ziua să treacă fără să-ți stabilești un obiectiv și fără să realizezi ceva semnificativ în acea zi”.

O zi irosită, a spus Selipanov, „este cea mai mare crimă pe care o poți comite împotriva ta”.

Articol publicat inițial pe rferl.org

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.