Conducerea ALDE a chemat mai multe organizații pentru o discuție informală la Palatul Parlamentului. În cadrul discuțiilor, s-a propus ca ședința să capete statut de ședință oficială a Biroului Politic Central, lucru care nu era cunoscut la începutul reuniunii. Decizia luată a fost ca toți cei care au acceptat funcții de la PSD să fie excluși din partid: Teodor Meleșcanu, Ștefan Băișanu, Ion Cupă și Grațiela Gavrilescu.
Biroul Politic Executiv a decis ca toți patru să fie radiați din baza de date a ALDE. De asemenea, toate organizațiile conduse de aceștia au fost dizolvate, iar în locul actualilor președinți au fost numiți președinți interimari.
Milici Ovidiu va prelua șefia organizației din Suceava, Mihaela Ștefan va prelua conducerea organizației ALDE Dolj, Toma Petcu a fost numit la șefia ALDE Prahova, iar Anton Anton va fi în fruntea organizației din Vâlcea. Au mai fost numiți Mircea Minea la ALDE Ilfov, iar Norica Nicolai preia șefia organizației de femei.
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat în urmă cu câteva zile că luni urmează să fie convocată o ședință a Delegației Permanente, iar în ea ar urma să fie validate deciziile. După ședința de astăzi a Biroului Politic Central nu este sigură însă convocarea ședinței Delegației Permanente luni.
Conducerea ALDE susține că deciziile intră în vigoare începând de astăzi, iar cei excluși au spus că nu pot să fie dați afară dacă nu se convoacă un Congres, deoarece doar un Congres poate da afară un vicepreședinte al partidului. Ei spun că vor ataca decizia în instanță, deoarece o consideră ilegală.
Facebook Forum