Mai sunt câteva zile până la unul dintre cele mai importante examene din viața ei – rezidențiatul – și răspunsul la întrebarea „Ce faci după?” vine fără nicio ezitare.

„Plec!”, spune Diana, o tânără de 24 de ani din Ploiești care a studiat Medicina la Constanța.

„Plec din cauza salariului, a condițiilor din țară, a condițiilor din spitale, a lipsei de respect față de medicii de aici.”

Diana Damian are examenul de rezidențiat pe 19 noiembrie și se gândește la diplomă nu doar ca la un tichet de intrare într-o profesie pe care o iubește, ci și ca la un bilet de plecare din țară.

Doar pe ruta dus – spune acum.

Diana este unul dintre miile de studenți români care se gândesc să plece din țară. Ei sunt viitorii doctori, ingineri, arhitecți sau profesori care peste ani nu-și vor împărtăși experiența și cunoștințele în România, ci în țări sau societăți de la care cred azi că pot primi mai mult.

Migrația creierelor (în engleză brain drain) este un fenomen cu efecte socio-economice profunde, cu care România se confruntă de trei decenii. Parte a migrației generale – cuantificată într-o diasporă de peste 6 milioane de români, potrivit ultimului recensământ – brain drain presupune plecarea, de multe ori definitiv, a specialiștilor. Adică a forței de muncă calificate a țării.

Fenomenul e îngrijorător, arată Banca Mondială într-un raport dedicat României. Când cei care pleacă sunt în general tineri și bine instruiți, media celor care rămân este influențată în special de cei mai în vârstă sau mai puțin calificați.

300.000 de români s-au mutat definitiv din țară doar din 2010 până în 2022, arată cifrele Institutului Național de Statistică. Cei mai mulți au plecat de tot anul trecut: aproape 50.000.

40% din emigranții români au studii superioare, arata Banca Mondială, într-un raport din 2019.

În anul 2022, peste 18.000 de tineri (persoane până în 24 de ani) au părăsit România definitiv, cu 6.000 mai mult decât în 2021, potrivit Institutului Național de Statistică. Alți peste 60.000 au plecat, pe o perioadă limitată de timp, cu aproximativ 2.000 mai mulți față de anul precedent.

Există și reversul medaliei, tineri care au studiat sau lucrat în străinătate, așa cum este Teodora – a cărei poveste o puteți citi în acest articol – și care se întorc, mulțumiți de schimbările din România, sau nemulțumiți de viața în pribegie.

„Să nu ne îmbătăm cu apă rece”, atrag însă atenția sociologii.

Mulți dintre cei care pleacă astăzi, indiferent de cât importante vor fi schimbările viitorului, nu se vor întoarce.

„Dacă am reuși să îndreptăm problemele cu care România se confruntă, am avea alți oameni, din alte țări, care ar putea veni”, ne spune sociologul Dani Sandu din Germania, de la Berlin, unde urmează studii post-doctorale. Sandu, la rându-i, nu e sigur că se va întoarce să lucreze în România.

Tu de ce pleci?

Diana Damian se gândește de doi ani să plece.

Experiența de medic rezident într-un spital din Constanța a convins-o că i-ar fi mai bine în străinătate. Prima dată s-a gândit să plece în Germania sau Franța, însă, după ce s-a mai documentat, a ales ca țara adoptivă să-i fie Elveția.

Salariile atrăgătoare de acolo au fost cel mai important argument.

„Dintr-un salariu de medic rezident de 3.000 lei în mână, în România, nu-ți poți întreține o familie și nu poți plăti o chirie într-un oraș mare [...] Pentru 5.700 de candidați la rezidențiat, anul acesta există doar 365 de posturi. Asta înseamnă că cea mai mare parte dintre cei care vor termina rezidențiatul, după cinci-șase ani de muncă vor fi șomeri cu diplomă”, spune ea.

Tânăra de 24 de ani este necăjită și de sistemul sanitar românesc, despre care spune că „este în colaps”, dar mai ales de modul în care societatea se raportează la medici.

„În ultimii ani se promovează mai ales cazurile negative, eșecurile medicale, care sunt unul-două/an, în detrimentul miilor, zecilor de mii de pacienți tratați și salvați în fiecare zi.”

Diana Damian spune că „patru din zece” rezidenți pe care îi cunoaște iau în calcul să plece. Unul dintre motive: medicii rezidenți au contracte pe perioadă determinată și, deși sunt la vârsta la care își doresc să-și întemeieze o familie, nu pot accesa un credit bancar.

E doar un exemplu, spune ea. Altul: deși rezidenții fac gărzi în spitale încă din anul I, nu sunt plătiți pentru ele decât când ajung în anul III.

„Te gândești să te întorci?”, o întrebăm. „Nu mai am încredere în promisiuni”, răspunde.

„Modernizarea României durează mult prea mult și noi avem o viață limitată. Nu putem aștepta îndeplinirea unor promisiuni despre care nu știm dacă se vor împlini în timpul vieții noastre.”

Am primit răspunsuri de acest tip de la mai mulți studenți sau absolvenți de studii superioare care vor să plece din țară.

„Am văzut cum e acolo și m-am întors”

Aflați la vârsta marilor speranțe, mulți dintre tinerii de azi – specialiștii de mâine – se uită la generațiile părinților sau ale bunicilor, care au tot așteptat schimbarea în mai bine, și își spun „eu nu mai aștept”.

Printre ei e și Andreea Năstase, de 22 de ani, din București, care a studiat robotică și inginerie industrială.

Pasionată de Formula 1, fan înfocat McLaren, Andreea își dorește să profeseze ca race-engineer în această competiție sau altele asemenea. Până să ajungă acolo, s-ar fi mulțumit și cu un job în robotică. Spune însă că România nu îi oferă prea multe oportunități din acest punct de vedere. Cel mai apropiat astfel de loc de muncă ar fi la 200 de km de București, spune ea.

Însă pentru Andreea nu doar slujba visurilor ei e motivul pentru care vrea să plece.

În timpul facultății, tânăra a avut o bursă de șapte luni în Anglia. Acolo a aflat cât de multe oportunități are un student, cât de mult este ajutat să învețe, să progreseze într-un domeniu, să cunoască lumea.

„Când m-am întors în țară am realizat că parcă tinerii din România nu au aceleași oportunități pe care le-am văzut acolo. Și așa, din, să zic, o mică gelozie față de cei de acolo, mi-am propus să mă întorc înapoi în Anglia. Nu doar că statul ajută tinerii [în alte țări], ci și faptul că toate job-urile din inginerie, alea foarte high-tech, să zic, se află în alte țări, nu se află în România. Din păcate, pe IT o ducem foarte bine, dar pe alte tipuri de inginerie nu prea avem oportunități”, spune Andreea.

Ea explică de ce crede că statul ar trebui să îi sprijine mai mult pe tineri. „E foarte complicat să construiești ceva de la zero până în 24 de ani. Toată lumea are așteptări de la tine. Programa e complicată, trebuie să faci voluntariat, tot felul de formări le faci pe banii tăi.”

„Atât timp cât alții pun accent pe dezvoltarea mea, logic că o să mă duc în statul respectiv”, punctează Andreea.

De la Brașov – unde locuiește de doi ani – Bianca Leca (20 de ani), studentă la Psihologie, ne spune că se gândește și ea să plece din țară, chiar dacă nu știe exact ce va lucra.

Ar vrea în Anglia, pentru că-i place țara, vorbește limba engleză și e convinsă că s-ar adapta foarte ușor acolo.

„Visul meu, încă de când eram mică, a fost să devin psihoterapeut. Acum, de când studiez psihologia, am realizat că procesul pe care trebuie să îl urmez pentru a-mi atinge visul este unul lung și foarte costisitor. Formările, supervizările, cursurile, apoi construirea unui cabinet de terapie modern necesită costuri uriașe, pe care, momentan, nu mi le pot permite”, ne mărturisește Bianca.

Ar vrea să se întoarcă, spune acum, în cațiva ani. „Să strâng suficienți bani ca să îmi pot îndeplini visul.”

Efectele sociale ale plecărilor în masă

România se confruntă cu o migrație a creierelor de cel puțin 30 de ani.

În mediul academic și didactic din anii ‘90, de pildă, când economia românească era paralizată, unul dintre țelurile profesorilor nu era neapărat cariera didactică, ci să plece cât mai rapid în Canada sau SUA.

„Toată lumea voia să plece”, își amintește atmosfera de la Iași profesorul universitar Neculai Seghedin, prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.

Efectele, simțite azi?

„Dramatice”, punctează pentru Europa Liberă sociologul Dani Sandu, stabilit în Germania.

„Efectele sunt foarte dramatice atât pe pe plan social, cât și pe plan economic. Pe plan economic sunt cele mai vizibile prin faptul că reduce creșterea economică, reduce potențialul”, spune Sandu, care oferă și un exemplu:

„Migrația medicilor sau a profesorilor îngreunează activitatea serviciului public în cauză și, pe de altă parte, reduce și posibilitatea de a avea alte segmente economice care se dezvoltă.”

Potrivit datelor prelucrate de Statista, peste 20.000 de doctori care au studiat în România lucrau în 2021 în Austria, Statele Unite, Norvegia, Franța, Germania, Marea Britanie și în restul țărilor membre al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Hemoragia specialiștilor din sănătate înspre statele din vestul Europei a fost oprită parțial după ce salariile au crescut considerabil, în 2017. În România, simptomele plecărilor în masă de la mijlocul anilor 2000 încă se simt.

Nu neapărat cifra totală a medicilor rămași îngrijorează, ci modul inegal în care sunt distribuiți cei care au rămas.

Țara are în prezent 55.000 de medici cu drept de practică, însă peste jumătate din aceștia lucrează în București sau în alte cinci județe în care sunt spitale universitare: Dolj, Timiș, Cluj, Mureș și Iași. Restul acordă îngrijiri medicale pentru celelalte 36 de județe.

Românii bine pregătiți pleacă din țară nu doar pentru salarii mai bune, ci și din cauza serviciilor publice din țară care nu-i satisfac, spune Dani Sandu, sociologul stabilit la Berlin.

E un cerc vicios, la care contribuie fiecare creier care „pleacă”. Nemulțumiți de condițiile din România, cei care sunt calificați să contribuie la îmbunătățirea acestora renunță – uneori definitiv.

Cei mai mulți români cu studii superioare care pleacă au până în 35 de ani.

„Acești oameni pleacă în special pentru că ei sunt la etapa din viață în care își facă o familie. Ei încep să aibă mai multă nevoie de serviciile publice pe care le oferă societatea și își dau seama că acestea sunt de o calitate foarte, foarte slabă […] Când asta, îți dai seama că riști foarte mult rămânând în România”, spune Dani Sandu.

Ce poate aduce schimbarea?

Fundația Leaders a lucrat în ultimele două decenii cu 38.000 de români care au vrut să-și dezvolte calitățile de leadership. Mulți dintre ei sunt, în prezent, exponenți ai fenomenului de brain drain. Au plecat din țară și nu s-au mai întors.

„Auzim mai des acum decât acum 10 ani sau decât acum 15 ani dorința «vreau să plec!». Atunci, era mai mult o aspirație, cumva cu un parcurs profesional - vreau să iau un job la o corporație în România și eventual, după aceea să plec cu corporația. Acum, pare că se poate întâmpla oricând, inopinat. «Aș vrea să plec inopinat»”, spune pentru Europa Liberă Alex Gorun, președintele fundației.

E greu să convingi un tânăr care și-a făcut deja bagajele să rămână.

De aceea, spun reprezentanții Leaders, este important ca, atunci când ne raportăm la tinerii români foarte bine pregătiți, să nu îi ignorăm pe cei care aleg să rămână.

„Cred că schimbarea de paradigmă este să ne punem focusul pe tinerii excepționali din România, care rămân în România. Și sunt. Un lucru pe care l-am descoperit este că da, mulți își doresc să plece, dar avem tineri brilianți care își doresc să rămână în țară și eu cred că trebuie să discutăm cu ei de ce rămân, de ce aleg să rămână în țară?”, spune Alexandra Tâmpău, project manager la Leaders, care a lucrat în ultimii ani cu sute de studenți.

Migrația creierelor funcționează și în sens opus.

Chiar dacă nu există statistici exacte în acest sens, sunt și tineri care au studiat sau au lucrat în străinătate și care au decis să se întoarcă în România. Fie pentru că sunt mulțumiți de schimbările din țară, fie pentru că nu s-au putut adapta în statele adoptive.

Un astfel de exemplu este Teodora Alexa (27 de ani), din București.

Tânăra a locuit între 2015 și 2018 în Marea Britanie, unde a studiat Matematică și Filozofie la Universitatea din Southampton.

„Nu e atât de negru nici în țară [în România], se pot face lucruri frumoase și aici”, spune Teodora într-o discuție cu Europa Liberă.

„M-am întors pentru că nu m-am regăsit acolo. Adică nu am reușit să mă integrez din punct de vedere social. Englezii sunt foarte diferiți, britanicii sunt așa, o cultură mai rece, deși foarte politicoasă și bine educată. Noi, românii, suntem un popor mai cald, mai prietenos.”

Teodora Alexa oferă în România cursuri de matematică în sistemul privat.

„Am foarte multe cunoștințe care s-au întors și care au plecat cu niște așteptări foarte mari, și au revenit – puțin așa – cu coada între picioare. De obicei noi [românii] suntem cei mai mari critici ai noștri.”

Gândul de a mai pleca din țară a dispărut definitiv? „Da”, spune Teodora, care punctează că ar mai pleca dosar pentru perioade limitate.

Câți se mai întorc?

Dacă nu se întorc după ce și-au terminat studiile sau în primii ani de muncă, puțini o mai fac, punctează sociologul Dani Sandu.

„Ar fi ideal să gândim că, dacă ne rezolvăm brusc toate problemele, toți cei 2-3 milioane de români care au plecat în Europa de Vest se vor întoarce. Nu cred că este realist, pentru că, odată ce au plecat, oamenii respectivi își fac și niște rădăcini în locurile în care au ajuns, își fac niște grupuri sociale, niște grupuri de suport, își fac o viață și ajung să se simtă suficient de confortabili în viața respectivă încât să nu se gândească neapărat să întoarcă permanent în România, indiferent care ar fi circumstanțele.”

Mesajul „să aducem românii înapoi în țară” a căpătat o profundă tentă politică în ultimii ani, fiind vânturat de politicieni de la toate partidele politice.

În realitate, crede Dani Sandu, politicienii nu prea au motive pragmatice să își dorească întoarcerea în țară a acestora.

Sociologul explică:

„În momentul de față primim foarte, foarte mulți bani de la cei plecați, în special cei educați, dar nu numai prin remitențe. Remitențele reușesc să acopere o funcție de redistribuire care suplinește statul. Pleacă cineva în Marea Britanie, din Vaslui nu mai pleacă la Cluj, câștigă mai mulți bani în Marea Britanie, îi trimite înapoi către familia din Vaslui. Familia din Vaslui poate să investească în consum, să creeze o poleială de îmbunătățire economică, de creștere economică, un pic pe datorie, care de impresia că guvernul își face treaba.”

O soluție, mai punctează acesta, ar fi ca România să devină mai atrăgătoare pentru imigranți și să suplinească lipsurile de pe piața forței de muncă cu ajutorul celor, asemenea românilor de acum 10-20-30 de ani, aleg să plece din țară pentru un salariu mai bun.

Anul trecut, în premieră, numărul imigranților în România l-a depășit pe cel al românilor care au plecat din țară, chiar și temporar.

Circa 201.000 de români au emigrat şi peste 286.500 de străini s-au mutat în România.