Ministerul de Finanțe din China a anunțat marți un pachet de taxe pentru o gamă largă de produse americane, ca răspuns imediat la taxele de 10% la importurile din China anunțate de președintele american Donald Trump, tarife care au intrat deja în vigoare, transmite Reuters.
Marți, odată cu intrarea în vigoare a noii taxe de 10% anuțate de SUA, Beijingul a declarat că impune tarife de import pentru o serie de produse americane. Adică o taxă de 15% pe importurile de cărbune și gaze naturale lichefiate din SUA și o altă taxă de 10% pentru țiței, mașini agricole, pick-up-uri și mașini cu motor mare.
De asemenea, guvernul chinez a mai spus că inițiază o investigație anti-monopol pentru Google.
O serie de alte companii - precum PVH Corp, holdingul pentru mărci precum Calvin Klein și compania americană de biotehnologie Illumina - sunt trecute pe lista de „entități nesigure”.
În același timp, Ministerul Comerțului și Administrația Vamală din China au declarat că impun controale la export asupra bunurilor care conțin de wolfram, teluriu, molibden și ruteniu pentru „a apăra interesele de securitate națională”.
China controlează o mare parte din aprovizionarea mondială cu astfel de metale rare, care sunt esențiale pentru tranziția către energie curată.
Măsurile anunțate de Beijing:
- taxă de 15% la cărbune și gaze naturale lichefiate
- taxă de 10% pe țiței, mașini agricole, camionete și mașini cu motor mare
- anchetă anti-monopol asupra Google
- controale la export pentru 25 de tipuri de produse din metal rare
- adăugarea PVH Corp, holdingul care deține Calvin Klein și alte mărci, compania americană de biotehnologie Illumina pe lista de „entități nesigure”.
După ce Donald Trump a cerut anunțat de 10% pentru produsele importate din China, Beijingul a solicitat anterior discuții pentru a negocia un acord.
Președintele chinez, Xi Jinping, și președintele american, Donald Trump, ar uma să vorbească în această săptămână cu privire la noile tarife.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI