Potrivit rechizitoriului DNA, fostul lider PSD Liviu Dragnea și-ar fi traficat influența pe lângă fostul premier Sorin Grindeanu și reprezentanți ai MAPN și MAI astfel încât compania Circinius Defence LLC să obțină contracte cu Armata Română pentru „sistemul C4I cu capabilități de integrare ISTAR” și pentru un Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (Open-Source intelligence – OSINT) pentru MAPN și MAI. Compania Circinius Defence LLC este controlată de Elliott Broidy, fost vicepreședinte al Comitetului de inaugurare al președintelui SUA, Donald Trump.
Intermediarul afacerii a fost Cristian Burci, care la un moment dat a preluat afacerea de la Broidy. „Inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea a traficat influența reală pe care o avea față de prim-ministrul României și ceilalți membri ai Guvernului României, în special cei de la nivelul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Economiei, promițându-i că îi va determina să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și de intelligence, pe care Burci și Broidy le aveau în România”, se arată în rechizitoriul DNA.
La începutul lui 2017, Broidy deținea societatea Circinius Defence LLC prin intermediul unui fond de investiții , „societatea activa în domeniile intelligence și militar, fiind interesat astfel să obțină contracte în România, cu atât mai mult cu cât fusese informat în prealabil că România se angajase să aloce 2 % din PIB pentru industria de armament, toate achizițiile urmând să fie derulate de către executiv, aflat sub influența și autoritatea lui Liviu Dragnea”, se mai arată în document.
Speranțele șefului de partid
Dragnea dorea o relație „onestă” cu Statele Unite și ar fi comunicat prin intermediul lui Cristian Burci că dorește un contract pe 4 ani. „Liviu Dragnea le-a transmis faptul că este pentru prima dată în istorie când liderul celui mai mare partid din România, care are o majoritate semnificativă în Parlament și controlează Guvernul, dorește să construiască o relație ,,onestă” cu SUA, dar a precizat în schimb că pentru a construi acest lucru are nevoie de dezvoltarea unei relații de afaceri în cadrul căreia compania să își ,,asume” procesul de achiziție de echipamente militare de către România pe o perioadă de 4 ani de zile, cu o valoare de aproximativ 3,5 miliarde dolari pe an”, se mai arată în acuzele DNA.
Până la urmă contractul nu a mai fost executat întrucât Broidy a decis să renunțe la afacerile în România, „considerând că în ciuda investițiilor importante de natură financiară și logistică efectuate, obținerea contractului cu MApN privind programul C4ISR era încă incertă”, se mai arată în document.
Vizita din SUA
Un alt capitol al rechizitoriului face referire la pregătirile pentru vizita lui Liviu Dragnea în Statele Unite și costurile aferente.
În 2017, Gheorghe Dimitrescu, fost consul al României la New York, dorea să se întoarcă la post. Astfel, un martor din dosar a discutat cu Dragnea, șeful PSD, despre dorința lui Dimitrescu și i-a cerut șefului de partid să vorbească cu ministrul de Externe de atunci, Teodor Meleșcanu, să se implice în numirea lui Dimitrescu Gheorghe în calitate de consul.
„Liviu Dragnea i-a transmis martorului că este de acord să rezolve solicitarea lui Dimitrescu și că îi va cere ministrului afacerilor externe să inițieze demersuri pentru numirea acestuia în calitate de consul. În același interval de timp, în cadrul discuțiilor ce au avut loc în biroul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, pe tema organizării vizitei în SUA prin intermediul unei societăți de lobby din America, acesta i-a transmis lui Dimitrescu Gheorghe că a aflat de dorința sa de a ocupa o funcție de consul și i-a promis că îi va cere ministrului de externe, să inițieze demersurile necesare în acest sens. La sfârșitul lunii iunie 2017 cu ocazia unei întâlniri dintre Liviu Dragnea și Meleșcanu ce a avut loc în biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaților, întâlnire axată pe aspecte de natură legislativă care țineau de competența M.A.E., Liviu Dragnea a abordat subiectul Dimitrescu Gheorghe cu ministrul de externe. În acele împrejurări, inculpatul Liviu Dragnea i-a cerut lui Meleșcanu să se ocupe ca inculpatul Dimitrescu Gheorghe să obțină un post de consul general al României, explicându-i că are experiență diplomatică necesară, argumentând inclusiv faptul că acest lucru ar ajuta la situația sa familială”, se arată în rechizitoriu.
Meleșcanu i-a spus lui Liviu Dragnea că are cunoștință de intențiile lui Gheorghe Dimitrescu și că știe că acesta își dorește postul de consul general al României la New York, însă acest post era ocupat recent și titularul nu putea fi rechemat. „Liviu Dragnea a insistat ca ministrul de externe să găsească un alt post de consul general pentru Gheorghe Dimitrescu și să rezolve problema numirii acestuia într-o funcție de consul general. Meleșcanu i-a spus lui Liviu Dragnea că ar putea să-i găsească un loc de consul general lui Dimitrescu Gheorghe la Bonn, Marsilia sau Milano, întrucât persoanele care ocupau acele funcții depășiseră la acel moment perioada standard de 4 ani în funcție și puteau fi rechemate”, se precizează în actul de acuzare.
Procurorii amintesc faptul că la acel moment Dragnea îl desemnase pe Gheorghe Dimitrescu să se ocupe în continuarea de perfectarea înțelegerii cu societatea de lobby și realizarea vizitei și că fără sprijinul lui Dimitrescu reușita demersului era practic compromisă. De asemenea, Liviu Dragnea cunoștea că societatea de lobby ceruse 100.000 dolari pentru organizarea vizitei sale.
Cât costă un post de consul
Liviu Dragnea a acceptat ca, în schimbul postului de consul, Dimitrescu să plătească, în luna iulie 2017, o tranșă în cuantum de 45.000 euro din totalul sumei de 100.000 euro aferentă serviciilor de lobby. Firma cerea banii înainte, așa că Dimitrescu a început să se împrumute pe la cunoscuți. Refuzat în mai multe rânduri, s-a adresat lui Dragnea care a făcut rapid rost de bani.
„În data de 6 octombrie 2017 martorul (....) a fost chemat în biroul lui Liviu Dragnea de la Palatul Parlamentului, ocazie cu care martorul a fost informat de Liviu Dragnea că în ziua respectivă o să fie contactat telefonic de o persoană, martorul înțelegând că este vorba de primirea unei sume de bani în contul serviciilor de lobby”. În aceeași zi, șoferul lui Dragnea l-a preluat pe acesta de la sediul Parlamentului României cu destinația sediul PSD din Kiseleff, fără să facă vreo oprire pe traseu. „În momentul în care au ajuns la acea locație, Liviu Dragnea i-a transmis martorului că a lăsat în mașină, pe bancheta din spate, unde de altfel acesta stătea în timpul deplasărilor, un plic, despre care i-a spus că o să vină cineva să îl ia. Liviu Dragnea i-a mai spus șoferului să îi dea acel plic, fără să mai facă alte precizări. În plic se aflau 40.000 de euro”, se mai arată în document.
După aproximativ 30 de minute de la discuția avută cu Liviu Dragnea, la sediul PSD din Kiseleff s-a prezentat o persoană care a ridicat plicul cu bani. Ulterior, aceștia au ajuns la Dimitrescu.
Sfaturi de partid
Rechizitoriul DNA mai dezvăluie momentul în care Dragnea își amenință consilierul personal să nu vorbească în caz că va fi citat la DNA. „La începutul lunii februarie 2019, odată cu începerea sesiunii parlamentare, în perioada discutării legii bugetului de stat pe anul 2019, în timp ce se afla la sediul Parlamentului României, consilierul a fost abordat de Liviu Dragnea. Mai întâi, Liviu Dragnea i-a cerut să-i predea telefonul unei consiliere, lucru pe care l-a făcut și el, după care i-a cerut acesteia să se îndepărteze. În continuare, Liviu Dragnea i-a cerut martorului pe un ton ferm și amenințător să nu spună nimic și să nu declare nimic din ceea ce știe în legătură cu vizita sa în SUA, în situația în care va fi citat la DNA, martorul asigurându-l că așa va face. Ulterior, consilierul a evitat întâlnirile cu Liviu Dragnea și a aflat în scurt timp că Liviu Dragnea este foarte stresat de faptul că DNA face investigații privitoare la vizita sa în SUA”, se mai arată în rechizitoriu.
Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în dosarul în care și-a folosit influența pentru vizita făcută în SUA la învestirea lui Donald Trump în ianuarie 2017. Alături de Dragnea a fost trimis în judecată și Gheorghe Dimitrescu, fost consul al României la Bonn ( rechemat în țară în ianuarie 2021), consilier la data faptelor al fostului deputat PSD, Florin Iordache. Omul de afaceri Cristian Burci, patron al ziarului Adevărul și fost patron al Prima TV, fiul lui, Carlo Burci, și Dan Belcea, prieten și partener de afaceri al lui Cristi Burci, sunt și ei inculpați în dosar, fiind acuzați de cumpărare de influență.
În perioada ianuarie 2017 - mai 2017, Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:
- asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul lui Elliott Broidy.
- asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, firmă controlată de Burci.