Linkuri accesibilitate

Tensiuni la Nădlac. Oamenii vin din Italia dar nu vor în carantină. Ședință de urgență la MAI


România, Vama Nădlac, marți seara
România, Vama Nădlac, marți seara

O ședință de urgență a fost convocată la Ministerul de Interne în urma tensiunilor înregistrare la Vama Nădlac, unde românii din Italia care vor să intre în țară refuză să intre în carantină. În ultimele 24 de ore, prin vamă au trecut circa 10.000 de români veniti din Italia. Toți aceștia trebuie să intre în carantină în județul de graniță, unde există însă doar 120 de locuri de cazare.

Ministrul de Interne Marcel Vela a convocat o ședință de urgență la sediul ministerului pentru a găsi soluții pentru gestionarea situației, a anunțat Digi 24.

Publicația arad.on a relatat că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad au încercat să ajungă la cele aproximativ 40 de persoane aflate în centrul de carantină dintr-o localitate din Arad, însă acestea s-au încuiat în clădire. Pompierii chemați să spargă ușa s-au trezit luați prizonieri și cu autospeciala blocată. Publicația relatează că pentru dezamorsarea situației au plecat mai multe echipaje de mascați din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

Locuri insuficiente pentru carantină. 10.000 de români au trecut prin Vama Nădlac în ultimele 24 de ore

Marţi seara erau deja cazate în spaţiile special amenajate 80 de persoane, potrivit directorului DSP Arad, Constantin Cătană, care a relatat că mai multe persoane au refuzat meargă în centrul de carantină, însă, în cele din urmă, oamenii au fost convinşi să respecte măsurile.

Dânşii au refuzat carantina, au coborât din maşină şi au spus că nu rămân în carantină. După discuţii cu dânşii, am pornit spre alt centru de carantină. Acum se cazează acolo. Voi discuta cu dânşii despre cum să efectuăm testele, le trimitem la Timişoara şi să vedem mâine rezultatele. Avem în carantină persoane din aproape toate judeţele. Sunt peste 80 de persoane. Aceasta este reglementarea şi noi o respectăm: toată lumea, toţi cetăţenii care vin din zona roşie, toată Italia, sunt carantinaţi în judeţul de frontieră”, a declarat pentru Mediafax Constantin Cătană, director DSP Arad.

În acest moment, în centrele de carantină locale sunt doar 120 de locuri.

Fiecare persoană care ajunge în punctul de trecere a frontierei este verificată de medici, iar celor care sunt în carantină li se recoltează probe pentru testele de coronavirus.

Șeful Poliției de Frontieră, Ioan Buda, a declarat, pentru Realitatea PLUSîn ultimele 24 de ore, 11.000 de români au trecut prin Vama Nădlac.

”În ultimele 24 de ore prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 11.000 de persoane pe sensul de intrare în țară. Anul trecut în aceeași perioadă am avut 14.000 de persoane. Menționăm faptul că în acest moment formalitățile de frontieră se efectuează pe 5 artere la intrarea în țară, iar timpul de așteptare de aproximativ 40-50 de minute. Valorile de trafic mai ridicate înregistrate în acest moment se datorează măsurilor suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul Noului Corona Virus, respectiv verificările efectuate de către polițiștii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziție de colegii de la Direcția de Sănătate Publică, precum și măsurile dispuse de către aceștia”.

Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, a spus într-o emisiune la TVR 1, că sunt 500.000 de români în Italia care lucrau la negru și acum vor veni acasă, în România, „să moară în țara lor”.

XS
SM
MD
LG