În mod deosebit, susține Palencsar, în săptămâna Sfintelor Pătimiri și în Lumina Învierii, acest război pare și mai hidos prin contrast, căci atât de mare este contrastul între Hristos Cel Înviat și Vladimir Putin.
Unde este Dumnezeu și de ce permite Dumnezeu războiul? Dumnezeu e acolo unde ar trebui să fie, spune teologul, adică în noi înșine, iar răul lumii pe care îl trăim și cu care ne ciocnim e produsul nostru, subliniază el.
Principalele declarații, pe scurt:
- Despre Patriarhul Kirill: „Nu are vocație de creștin, nu are vocație de om, este demisionar din punct de vedere moral, nu are nicio legătură, niciun fel de conexiune cu Hristos și Evanghelia Sa. Hristos a murit pe cruce pentru adevăr și pentru evanghelie. Patriarhul Kirill a vândut Biserica Ortodoxă Rusă, pe bani și demnități vremelnice, regimului Putin”;
- Despre Biserica Ortodoxă Rusă: „A ajuns o anexă, o debara. E o debara a statului rus, corupt, mafiotizat. Biserica ortodoxă rusă, din păcate, a devenit cadrul, a devenit pretextul prin care Vladimir Putin își legitimează crimele”;
- Despre Vladimir Putin: „Vladimir Putin era lăudat, înainte de 24 februarie, ca fiind mare ctitor de lăcașuri sfinte și cel care aprindea lumânări prin catedrale, alături de Patriarhul Kirill. Acești oameni nu sunt creștini”;
- Despre mesajul pentru ucraineni: „Le-aș spune celor care și-au pierdut oameni dragi în acest război că sper să aibă puterea să îl ierte pe Dumnezeu”;
- Despre cum putem opri răul: „Mântuitorul ne spune că răul are capăt, are sfârșit, dar doar dacă noi alegem să aibă capăt”;
Europa Liberă: Este săptămâna în care ortodocșii caută, poate mai mult ca niciodată, liniște pace, înțelegere. Din păcate, mulți n-au parte de așa ceva. E război în Ucraina, e un război aproape de noi. Ce trăim astăzi și cum am ajuns să trăim ceea ce trăim?
Paul Palencsar: Suntem în Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, când, la capătul acestui post mare, acolo, la capăt de drum, e Hristos Cel Înviat. E lumină multă, e bucurie, e speranță. Toate acestea ca expresie a iubirii lui Dumnezeu către noi, oamenii.
Dacă Hristos, prin învierea Sa, aduce biruința vieții asupra morții, există oameni, ironia face că-și spun chiar creștini ortodocși, oameni care aduc biruința morții asupra vieții. Și asta la doi pași de noi.
Viața, ca valoare intrinsecă, e la fel de prețioasă și aici, și în Ucraina, și în Siria, și în Vietnam și oriunde în Univers. Cu atât mai mult ne-a șocat pe toți faptul că războiul din Ucraina ne aduce în față, atât de aproape, această hidoșenie a morții, pe care n-o mai credeam posibilă. Nu mai credeam că sunt oameni, în secolul XXI, în 2022, când căutăm alte planete de locuit, pentru a salva generațiile care vin, când încercăm să salvăm această planetă pe care, din păcate, facem eforturi zilnic să o distrugem prin lăcomia noastră, nu mai credeam că sunt oameni care nu au reușit să iasă din această logică medievală, nucleară.
În mod deosebit, în săptămâna aceasta a Sfintelor Pătimiri și în Lumina Învierii, acest război pare și mai hidos, prin contrast. E atât de mare contrastul între Hristos Cel înviat și Vladimir Putin și toată camarila sa de la Kremlin. Războiul acesta pare cu atât mai nefiresc, pare cu atât mai brutal. Morții din gropile comune de la Irpin și de la Bucea par desprinși dintr-un film de groază. Asta dacă suntem creștini și am înțeles ce vrea Dumnezeu de la noi.
E un Paște însângerat. E o Săptămână a Patimilor în care nu te poți gândi doar la tine și la mântuirea ta și să înroșești ouă și să coci cozonaci liniștit. Aici, la doi pași, peste 10 milioane de oameni sunt dislocați, două treimi din copiii unui popor de 43 milioane de oameni sunt refugiați, iar peste 150.000 de copii au fost deportați în Rusia și nu se mai știe de ei.
Orice regim totalitar, dictatorial are nevoie de o ideologie pentru a-și justifica crima, abuzurile, suprimarea drepturilor omului. Toate acestea trebuie făcute în numele a ceva. Iată că, pentru Vladimir Putin, această ideologie a dictaturii sale este creștinismul ortodox, cu accente naționaliste.
Europa Liberă: Cum credeți că e posibil ca un regim care se pretinde a fi creștin să facă rău, să aducă moartea în mod deliberat?
Paul Palencsar: Răspunsul e chiar în întrebarea dumneavoastră. E un regim care pare creștin. Mulți dintre noi par creștini. A fi creștin nu se termină atunci când ieși de la Liturghie. Dimpotrivă. Atunci începe creștinismul. Traiul nostru cotidian vădește un creștinism extrem de diluat.
Vladimir Putin era lăudat, înainte de 24 februarie, ca fiind mare ctitor de lăcașuri sfinte și cel care aprindea lumânări prin catedrale, alături de Patriarhul Kirill. Acești oameni nu sunt creștini.
Din păcate, Patriarhul Kirill a șocat o lume întreagă prin atitudinea sa, atunci când a început războiul, când, nu doar că nu a îndemnat la pace, dar a instigat la război. I-a îndemnat la război fratricid pe militarii ruși numindu-i forțe ale binelui, care luptă în slujba lui Dumnezeu cel viu. Și, culmea, i-a numit forțe ale răului, ale întunericului, pe refugiații ucraineni.
Îmi amintesc de cartea Svetlanei Alexievici, „Vremuri second-hand”. Unul dintre personajele ei, o rusoaică, o femeie simplă, casnică, gospodină, a emanat o concluzie genială. A zis, referindu-se la vremurile trecute ale URSS și la perioada după anul 2000: „Am înlocuit steagul roșu cu Hristos a înviat”.
Orice regim totalitar, dictatorial are nevoie de o ideologie pentru a-și justifica crima, abuzurile, suprimarea drepturilor omului. Toate acestea trebuie făcute în numele a ceva. Iată că, pentru Vladimir Putin, această ideologie a dictaturii sale este creștinismul ortodox, cu accente naționaliste. Nu e vreo mare ortodoxie, nu vibrează Vladimir Putin de fervoarea Evangheliei. Fără nicio problemă, el suprimă oamenii, îi bagă în gropi comune, propriii soldați nu valorează în fața lui, sunt egal cu zero viețile rușilor pe care îi trimite acolo, de asemenea, la moarte.
Deci, nu putem vorbi de un creștinism ortodox autentic în Rusia, decât, sigur, la nivel individual, comunitar, în unele oaze.
Biserica Ortodoxă Rusă, din păcate, acum, a ajuns o anexă, o debara. E un cuvânt care supără, însă, aceasta este realitatea. E o debara a statului rus, corupt, mafiotizat, acolo e Vladimir Putin cu o întreagă camarilă, pe modelul sovietic.
Europa Liberă: Trăim Săptămâna Patimilor. Trăim răstignirea Mântuitorului. Sunt, probabil, credincioși ortodocși, care spun: Dumnezeu nu există. Sau se întreabă cum de permite Dumnezeu așa ceva, de ce permite Dumnezeu acest rău. Ce le-ați răspunde?
Paul Palencsar: Le-aș răspunde că m-am întrebat și eu asta. Această întrebare nu e nouă. Și-au pus-o filozofii, marii teologi. Dar, în contextul actual al războiului din Ucraina, revine obsesiv.
Mă uitam la CBS News, la 60 Minutes, era o ediție dedicată, filmată la Bucea, lângă groapa comună și chiar reporterul american spunea cumva ironic că Dumnezeu a lipsit când oamenii aceștia au fost omorâți. Ironia este că acea groapă comună e în curtea unei biserici cu hramul Sfântul Andrei, o biserică impunătoare, cu turle mari, frumoase, zvelte, aurite, iar aproape, la baza ei, e groapa aceea comună. Păi, unde a fost Dumnezeu atunci? Unde e Dumnezeu când milioane de oameni își iau puținele lucruri, copiii, eventual un câine, o pisică și fug din calea bombelor lui Putin?
Întrebarea dumneavoastră, “Unde e Dumnezeu?”, e o întrebare legitimă. Și eu mă gândesc la ea în contextul războiului din Ucraina, și nu numai. Aș putea să vă răspund: “Dumnezeu e acolo unde ar trebui să fie, adică în noi înșine”.
Însă, să nu uităm că însuși Dumnezeu a coborât printre noi. A luat trup de om și a sfârșit ucis tot de un Putin al vremii sale. Iisus Hristos, în săptămâna aceasta, ne amintim mai mult ca oricând, că el însuși a fost ucis, a fost torturat, a fost pus pe cruce, deși era nevinovat, el a fost pedepsit, și nu oricum. Chiar dacă ne-a înviat morții, ne-a iertat păcatele, ne-a vindecat bolnavii, ne-a adus biruința vieții asupra morții, a fost pedepsit în mod exemplar, public, în ideea “cine face ca el, ca el să pățească”.
Mântuitorul Hristos i-a spus lui Petru atunci, când acesta a scos sabia, în Grădina Ghetsimani: „Petre, pune sabia la loc. Cine scoate sabia, de sabie va pieri”. Însuși el a fost ucis de către oameni.
Și atunci, întrebarea dumneavoastră, „Unde e Dumnezeu?”, e o întrebare legitimă. Și eu mi-o pun în contextul războiului din Ucraina, și nu numai. Aș putea să vă răspund: „Dumnezeu e acolo unde ar trebui să fie, adică în noi înșine”.
Însuși Iisus spune în Evanghelia sa „Împărăția Cerurilor este înăuntrul vostru”. În general, ce avem înăuntru emanăm, dăm în afară. Lumea în care trăim, răul lumii pe care îl trăim și cu care ne ciocnim, e produsul nostru.
Dumnezeu, când l-a creat pe om, l-a înzestrat cu libertate. Să nu uităm că istoria noastră a început cu o crimă. Cain l-a ucis pe Abel din invidie. Iisus Hristos, la rându-i, a fost pus pe o cruce de către oameni negri la suflet, el fiind inocent. La fel, cei din Irpin, Bucea, oamenii care fug din calea războiului sunt inocenții acestei planete.
Iată, deci, unde ar trebui să fie Dumnezeu, în noi înșine. Cred că soluția este să nu mai permitem, pe termen mediu și lung, de acum înainte, deși istoria ne arată că nu învățăm mare lucru din relele pe care le trăim, să nu mai permitem ca oameni ca Putin, oameni ca Stalin, oameni ca Hitler, să ajungă la putere, pentru că, cu siguranță, aceștia nu au înăuntrul lor împărăția cerurilor. Dimpotrivă, Iadul pe care îl au înăuntru îl aduc și în afară.
Europa Liberă: Răul este în noi înșine, așa cum binele este în noi înșine. Și cum facem să învingem răul? Nu putem întoarce obrazul, nu?
Paul Palencsar: Nu putem alege din creștinism doar ce ne place. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că, dacă cineva îți dă o palmă, tu întoarce și celălalt obraz. Iisus nu este un profesor, un învățător demagog și ipocrit. Iisus nu doar că a spus-o, ne-a arătat cum se face. El însuși a întors celălalt obraz atunci când a fost pălmuit, când a fost scuipat.
Prin iubire învingem răul. Viața aceasta a noastră este atât de scurtă încât nu avem timp decât pentru iubit. Societatea în care trăim ne spune mereu că prioritățile noastre sunt altele, însă nu avem timp cu adevărat decât pentru iubit, iar singura cale autentică, de existență, este prin iubire. Orice altceva este un delir existențial, este o iluzie.
Putem trăi fără iubire? Putem, dar nu merită. Putem trăi fără Dumnezeu? Putem, dar nu merită. Iubirea autentică este doar în Dumnezeu. Iar Dumnezeu, pentru că ne-a iubit, s-a întrupat la Betleem tocmai ca să ne arate cum se face iubirea adevărată.
Marele pictor Caravaggio are un tablou excepțional, extraordinar, în care pruncul Iisus stă pe Pământ, la Betleem, proaspăt născut de Fecioara Maria și nici măcar nu are paie acolo. Stă pe pământul gol și rece, iar Maica Domnului, Iosif și celelalte personaje împreună cu animalele de acolo, îl privesc de sus în jos. Atât de mult ne iubește Dumnezeu, încât a îngăduit inversarea rolurilor. Nu e firesc ca oamenii să-l privească pe Dumnezeu de sus în jos, ci invers, Dumnezeu să ne privească de sus în jos pe noi, din ceruri. Dar, iată că a acceptat să coboare.
Le-aș spune celor care și-au pierdut oameni dragi în acest război că sper să aibă puterea să îl ierte pe Dumnezeu.
Dumnezeu, dacă ar fi să ne iubească pentru ceea ce suntem, pentru cât merităm să fim iubiți, și e de ajuns să privim în Ucraina, poate nu ne-ar iubi, nu merităm să fim iubiți de cele mai multe ori, însă Dumnezeu ne iubește doar pentru că existăm. Pentru el e de ajuns. De aceea a și coborât printre noi, ne-a vindecat bolnavii, ne-a înviat morții și ne-a lăsat chiar să ucidem.
Să nu uităm de pruncul acela care stătea vulnerabil în peștera Bethleem-ului și îl priveam de sus în jos. Cu alte cuvinte, ne spunea să facem cu el ce dorim. „Scuipați-mă sau iubiți-mă” și, până la urmă, iată, am comis deicid, la fel cum acum, în Ucraina, comitem fratricid.
Întreaga activitate pământească a Mântuitorului Hristos este despre iubire. Întreaga săptămână mare, acum, Săptămâna Sfintelor Pătimiri, e despre iubire. Cele 12 Evanghelii din Joia Mare vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu pentru om.
Europa Liberă: Celor care își pierd credința sau și-au pierdut-o deja și nu pot înțelege de ce Dumnezeu permite răul acesta sau cum de e posibil războiul acesta, ce le-ați spune?
Paul Palencsar: Eu însumi, dacă aș fi ucrainean și mi-aș pierde mama, undeva, într-o groapă comună, dacă mi-ar fi violate soția și fetița, nu cred că aș mai rămâne la fel de credincios cum sunt acum. Le-aș spune celor care și-au pierdut oameni dragi în acest război că sper să aibă puterea să îl ierte pe Dumnezeu. Nu cred că nimeni care are puțin bun simț ar putea să spună altceva.
Sigur, Mântuitorul Hristos ne arată că iubirea adevărată, cea dumnezeiască, e în stare să ierte, nu? Noi, oamenii, suntem obișnuiți să-i iubim pe cei care ne iubesc. Iubirea supra-omenească, cea dumnezeiască, ar trebui să te pună în postura în care să poți ierta. Nu neapărat să iubești, dar măcar să-l ierți pe cel care ți-a violat fiica. Poți să faci asta? Cam greu.
Mântuitorul Hristos, când era pe cruce și îl împungeau în coastă cu sulița și îi băteau cuie în tălpi și în mâini, spune: „Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac”. Dar oare chiar nu știau ce fac acei oameni? Nu știau că, dacă bați un cui în trupul cuiva, doare? Nu știau că, dacă torturezi pe cineva, doare, că îl depersonalizezi, că îl umilești? Sigur că știau toate aceste lucruri, dar iubirea dumnezeiască este în stare să ierte totul.
Sunt vremuri care ne pun, într-adevăr, credința la încercare și cred că noi, cei care suntem aici, acasă, și e pace și liniște, ar trebui să revenim repede la a trăi Evanghelia Mântuitorului Hristos în mod cotidian. Cred că aici este cheia.
Europa Liberă: Care e lecția pe care o învățăm? Căci noi înșine permitem răul.
Paul Palencsar: Mântuitorul Iisus Hristos, prin exemplul personal, ne-a arătat că răul are capăt, are sfârșit. De aceea ne spune că, dacă cineva îți dă o palmă, tu întoarce și celălalt obraz. Nu pentru a fi fraierul satului, ciuca bătăii. Întoarci celălalt obraz pentru a pune capăt răului.
Când dai o palmă, eu îți dau o palmă, după aceea, tu chemi armata, eu chem marina. Și nu se mai termină niciodată. Eu, personal, nu vreau o planetă pe care să trăiesc în felul acesta. Mântuitorul ne spune că răul are capăt doar dacă noi alegem să aibă capăt.
Toți vrem liniște acum, de sărbători. Pentru mulți dintre noi, știrile acestea cu gropi comune deja au ajuns ceva banal, pentru că nu le trăim, suntem departe.
Vrem liniște, însă liniștea e de cel puțin două feluri. E o liniște pe care o aduc Iisus și sfinții Săi. Și e o liniște pe care o aduc și o caută și cei care l-au ucis pe Hristos pe cruce sau, în timpul nostru, liniștea pe care o aduc Putin și Patriarhul Kirill și cei pe care el îi îndeamnă să își ucidă frații. Deci, să știți că această liniște diferă de la om la om.
De exemplu, Zelenski nu are liniște dacă nu salvează cât mai mulți oameni de la moarte. Putin, invers. Nu are liniște dacă nu omoară cât mai mulți oameni în Ucraina. Această liniște pe care o căutăm de Paște trebuie să fie în duhul lui Dumnezeu. Să căutăm liniștea adevărată, pe care nu o ai decât dacă simți că ai făcut totul pentru aproapele tău. Să simți că suferința aproapelui tău este reală, contează, iar tu ai făcut ceva în sensul ăsta.
Europa Liberă: Cum vedeți reacția Patriarhului Kirill, faptul că spune că Rusia este o țară iubitoare de pace și îndeamnă soldații ruși să-și apere țara? Vede războiul ca pe un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale pe care o consideră decadentă, în special în ceea ce privește acceptarea homosexualității. Ce înseamnă aceste reacții în sânul Bisericii Ortodoxe mondiale?
Paul Palencsar: Patriarhul Kirill, din păcate, a șocat o lume întreagă atunci când acest război a început. Eu însumi mai aveam o speranță. Știam că acolo, la Kremlin, e cineva, un purtător de steag al binelui. Acest Patriarh Kirill, care, speram eu, să fie sticluța aceea cu iubire, care va turna câțiva stropi în inima și în conștiința lui Putin. Chiar speram lucrul acesta și cred că orice om care nu și-a pierdut credința în umanitate și în Dumnezeu ar fi făcut-o.
Declarațiile Patriarhului Kirill ne-au arătat că acest patriarh, de fapt, nu că nu are vocație de patriarh, el nu are vocație de creștin, nu are vocație de om, este demisionar din punct de vedere moral, nu are nicio legătură, niciun fel de conexiune cu Hristos și Evanghelia Sa.
Eu vă întreb cui folosesc veșmintele sale patriarhale, cui folosește catedrala aceea în care slujește în fiecare duminică, Iisus Mântuitorul din Moscova, învăluită în tămâie și cu zeci, sute de diaconi și coruri somptuoase? Cui folosesc? Folosesc morților din gropile comune de la Bucea și Irpin, refugiaților care și-au luat cu ei munca de o viață în două plase și copiii de mână? Cui folosesc toate astea?
Biserica ortodoxă rusă, din păcate, a devenit cadrul, a devenit pretextul prin care Vladimir Putin își legitimează crimele. Și asta nu de azi de ieri. Războiul din Ucraina este doar externalizarea dictaturii putiniste.
Să nu uităm că acest patriarh, Kirill de la Moscova, este și întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Puțini știu asta. Ar fi trebuit să iasă să spună soldaților public să nu asculte de ordinele comandanților și ale comandantului suprem Vladimir Putin. Ar fi trebuit să iasă public și să-i îndemne pe ruși să iasă în stradă la proteste masive, asta chiar cu riscul de a fi otrăvit sau de a fi băgat la închisoare sau ucis.
Hristos a murit pe cruce pentru adevăr și pentru evanghelie. Iată că Patriarhul Kirill a vândut Biserica Ortodoxă Rusă, pe bani și demnități vremelnice, regimului Putin. Pentru ce? Pentru niște privilegii pe care le-au obținut el și cei din jurul său.
Dumnezeu există și tot ce se întâmplă în Ucraina nu e opera sa. Ucrainenii nu trebuie să-și piardă speranța că lupta lor pentru adevăr și dreptate va fi biruitoare. Nu are cum să fie altfel. Hristos ne arată că, atunci când lupți pentru libertate și adevăr, câștigi. Răul are sfârșit și binele niciodată, pentru că e din Dumnezeu, iar Dumnezeu e veșnic.
Europa Liberă: Biserica Ortodoxă Română a condamnat ferm războiul. Dar oare așa se întâmplă în toate bisericile, aceasta este părerea tuturor preoților români?
Paul Palencsar: Nu cred că este părerea tuturor preoților, dar cred că e părerea majorității preoților. Majoritatea preoților au înțeles. Oamenii și-au dat seama. Lumea se trezește. Oamenii au văzut că, în Rusia, e același model falimentar al simfoniei bizantine, această împletire și melanj între Stat și Biserică, model care nu e deloc sănătos.
Tu, ca patriarh, și tu, ca biserică, ani de zile accepți, te faci că nu vezi suprimarea drepturilor omului. Taci și nu spui nimic, dar primești bani în continuare, te bucuri că acest Hitler modern, Vladimir Putin, îți construiește biserici și ai armate de preoți și pe plan public ești foarte prezent... Atunci când vine războiul, vine momentul să vorbești, să aperi viața, să aperi Evanghelia lui Hristos în lume. Desigur că nu mai poți să o faci, pentru că nu mai ai cuvânt.
Europa Liberă: Un gând pentru oamenii care și-au pierdut familiile. Un gând pentru copiii care au rămas fără părinți, un gând pentru femeile violate, un gând pentru bărbații care stau acolo în Ucraina și luptă pentru țara lor. Cum anume pot rămâne oamenii uniți în jurul binelui, când este atât de mare răul din jur? Cum mai putem găsi un sens în viață în aceste vremuri, cum să învingem răul?
Paul Palencsar: E greu să găsești sensul. Sensul nu ni-l dau obiectele, casele, mașinile, joburile, statutul social. Sensul omului este prin ceilalți oameni din jurul său. Dumnezeu există și tot ce se întâmplă în Ucraina nu e opera sa.
Mi-amintesc de discuția dintre doi evrei, proaspăt scăpați de la Auschwitz. Unul dintre ei s-a pus să se roage, celălalt îi spune: „După câte ai trăit, cum mai poți să crezi în Dumnezeu?”. Și îi răspunde: „După câte ai trăit,cum mai poți să crezi în oameni?”. Ține de fiecare dintre noi.
Biserica trebuie să-și facă din acești oameni, acolo în Ucraina, o țintă principală a mesajului lui Hristos, a mesajului iubirii, iar noi, cei de aici, să-i ajutăm cât de mult putem și deja facem asta.
Am fost la Vama Siret. Să știți că oamenii care ies de pe poarta acestei vămi de la Siret aveau puterea să zâmbească, aveau puterea să spună o vorbă bună. Oamenii aceștia simțeam că îl au în ei pe Dumnezeu. Poate că nu își dădeau seama.
Să nu-și piardă speranța că lupta lor pentru adevăr și dreptate va fi biruitoare, nu are cum să fie altfel. Hristos ne arată că, atunci când lupți pentru libertate și adevăr, câștigi. Răul are sfârșit și binele niciodată, pentru că e din Dumnezeu, iar Dumnezeu e veșnic.
