USR-PLUS și-a menținut poziția că nu îl mai susține pe Florin Cîțu din cauza modului în care l-a remaniat pe ministrul Vlad Voiculescu, în timp ce liberalii au reiterat mesajul de solidaritate cu premierul.
„Au fost câteva ore de discuție în care fiecare dintre parteneri și-a prezentat punctul de vedere, argumentele pentru care PNL îl susține pe Cîțu, argumentele pentru care noi nu îi mai acordăm încredere premierului. Am analizat ipotezele și scenariile de lucru în baza cărora, sper eu, să ajungem la o decizie”, a afirmat Dan Barna la finalul discuțiilor, care urmează să fie reluate în cursul zilei de marți.
Surse din Coaliție susțin că este posibil că următoarea ședință să aducă „fum alb” în Coaliție și să se ajungă la o înțelegere.
„Prima rundă de discuții a fost ca una de terapie, în care fiecare parte și-a exprimat nemulțumirea. Au fost ore întregi de discuții despre ce nu a funcționat bine până acum. Fiecare partid a spus povestea lui, cum a fost nedreptățit în aceste patru luni și în cazul remanierii lui Vlad Voiculescu”, au declarat surse participante la discuții.
Potrivit acestora, premierul a repetat în timpul discuțiilor că nu este de acord să semneze un protocol prin care să îi fie amputate atributele constituționale. Europa Liberă a anunțat înaintea ședinței că Florin Cîțu nu este de acord cu ideea că nu mai poate face o remaniere dacă nu are acordul Coaliției.
„Sunt dispus la orice, dar nu negociez Constituția. Nu avem nevoie de documente în plus, avem Constituția”, a spus Florin Cîțu la Digi24, la scurt timp după finalizarea ședinței Coaliției.
Sursele participante la întâlnire au subliniat că liderii USR PLUS i-au transmis premierului că dacă insistă să își păstreze atributul constituțional trebuie să fie conștient că și „USR PLUS are atributul de a îi retrage încrederea și de a ieși din Coaliție”.
Dan Barna și Cătălin Drulă i-au reproșat premierului că l-a demis pe Vlad Voiculescu fără să aibă o discuție prealabilă cu USR PLUS. Ludovic Orban și premierul Cîțu au criticat însă activitatea fostului ministru al Sănătății.
Potrivit surselor citate, per total, Florin Cîțu a avut un ton împăciuitor și a pledat pentru menținerea actualei formule de guvernare.
Liderii UDMR nu au intervenit prea mult în timpul discuțiilor, dar au avut constant o poziție împotriva activității fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.
Kelemen Hunor a susținut că trebuie identificate „acele proceduri interne în Coaliție, dar fără a leza autoritatea prim-ministrului”.
Discuțiile din Coaliția de guvernare urmează să se reia mâine, când se speră că se va ajunge la un acord pentru deblocarea situației conflictuale.
Facebook Forum