Linkuri accesibilitate

The Simpsons, fără actori albi pentru personaje de culoare. Corectitudine politică sau cenzură?


Un actor alb din distribuția Simpsons a fost înlocuit, pentru o reprezentare mai corectă.

„Filmul construiește națiuni, dar depinde ce națiuni vrem să construim.” Trăim vremuri în care schimbările se petrec repede și puternic, în care conștiința publică evaluează concepte vechi prin prisme noi. Pop culture (cultura populară) este unul dintre domeniile în care aceste schimbări sunt cele mai vizibile. Dar câți dintre noi sunt pregătiți pentru asta?

Eforturile din industria filmului se îndreaptă spre includerea pozitivă a persoanelor de culoare, a femeilor și a altor minorități. Cel mai recent exemplu este acela al serialului animat The Simpsons, în care a fost înlocuit unul dintre actorii albi cu un actor negru.

Actorul alb era vocea unui personaj negru, iar producătorii serialului au decis că personajele de culoare vor fi jucate de actori de culoare, oferind noi șanse unor actori care au fost defavorizați în industrie din cauza rasei lor. Creatorul serialului recunoaște și el că timpurile s-au schimbat și că este necesară o schimbare în industrie.

Aceste critici la adresa distribuției și a celor care creează filmele de la Hollywood nu sunt noi. Începând din 2015, actrița Scarlett Johansson a fost criticată intens pentru rolul său din filmul Ghost in the Shell, în care juca un personaj japonez. Emma Stone și-a cerut public scuze pentru rolul său din Aloha, în care a jucat un personaj chinez-hawaiian.

Lucrurile au început, însă, să accelereze. Anul 2020, datorită protestelor Black Lives Matter și a atenției pe care acestea au adus-o asupra problemelor rasiale în societate, a creat o schimbare semnificativă în industria cinematografică. Mai mulți actori care dădeau voce unor personaje animate de culoare s-au retras din proprie inițiativă, pentru a face loc actorilor de culoare.

Mișcarea Black Lives Matter a cuprins întreaga lume. Aici, un polițist olandez îngenunchează în semn de solidaritate (17 iunie 2020)
Mișcarea Black Lives Matter a cuprins întreaga lume. Aici, un polițist olandez îngenunchează în semn de solidaritate (17 iunie 2020)

Lumea a început să discute mai mult despre mesajele pe care le transmit filmele, despre contextul în care au fost produse și despre cui i se oferă șansa să spună povești despre propria etnie, propria rasă sau propriul gen. Critica s-a îndreptat mult spre filme precum Pe Aripile Vântului, care a fost retras temporar de către HBO Max deoarece prezenta sclavia și Statele Confederate într-o lumină pozitivă (acesta a revenit, însoțit de un prolog despre ororile sclaviei).

Remake-ul filmului Dumbo a încercat să evite și să explice caricaturile rasiste prezente în varianta originală. Serialul Bridgerton a fost comercializat ca o ficțiune istorică cu o distribuție diversă.

Respect versus cenzură

Una dintre atitudinile definitorii ale acestor timpuri este corectitudinea politică (political correctness, pe scurt PC, în engleză). Corectitudinea politică se referă la politici, limbaj și măsuri care evită să ofenseze sau să dezavantajeze un grup sau indivizi anume. Corectitudinea politică, așadar, este unul din instrumentele utilizate pentru a reforma societatea după idealurile democratice progresiste de egalitate.

Această tendință de schimbare nu este nouă, ci a fost dintotdeauna o caracteristică definitorie a societății. „În momentul de față societatea își negociază valorile. Valorile acestea sunt adeseori în contradicție cu valorile societății pe care vrem să o schimbăm”, explică sociologul Gelu Duminică la Europa Liberă.

„Societatea democratică se bazează pe egalitatea tuturor cetățenilor săi”, explică pentru Europa Liberă Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism de la București. Dreptul la libera expresie este unul fundamental într-o societate democratică, însă „libertatea de expresie, libertatea de conștiință vine și cu responsabilitate”, continuă dr. Momoc.

„Atunci când vorbim de faptul de a râde de cineva sau de ceva, râdem cu obiectivul de a corecta. Nu am ce să corectez când râd despre etnia sau despre rasa dezavantajată, despre deficiența unei persoane. Acolo nu avem ce să corectăm râzând,” adaugă dr. Momoc.

Corectitudinea politică, așadar, încearcă în teorie să prevină această dezavantajare. Modul în care această normă a fost impusă, însă, a stârnit și un răspuns-recul din partea celor care se simt cenzurați de aceste așteptări. Sociologul Gelu Duminică nu vede corectitudinea publică ca cenzură, ci ca respect.

Corectitunea politică este o solicitare de respect și cum să se exagereze cu respectul? În momentul în care societatea actuală vine și pune la loc de cinste respectul față de celălalt, și noi criticăm acest lucru, ce apărăm de fapt? Apărăm dreptul nostru de a îi numi pe ceilalți cum vrem, dreptul celor privilegiați să îi numească pe cei altfel cum vor ei. Apărăm dreptul de a folosi cuvinte care înjosesc - dacă acum ni se chestionează “dreptul” acesta spunem că se exagerează. Dar nu cumva înainte s-a exagerat? Când unii aveau voie să îi portretizeze pe alții cum vor, cu prejudecată și stereotip? Când cei privilegiați puteau râde de cei mai puțin privilegiați? Societatea actuală vine și chestionează aceste “drepturi”, care nu erau drepturi de fapt, ci supremație. Erau privilegii. Corectitudinea politică nu e tiranie, ci respect”, menționează Duminică.

Impactul poveștilor

Corectitudinea politică este un filtru folosit atât de intens în filme deoarece acestea reflectă și influențează, în același timp, lumea din jurul nostru.

“Nevoia oamenilor de poveste e străveche,” explică Mircea Vasilescu, de la Facultatea de Litere din București.

Spectatorul e manipulat prin emoție

Această nevoie fundamentală de povești este hrănită și prin filme, care au un impact, indiferent cât de subtil, asupra spectatorilor. “Filmul artistic folosește emoția, unul dintre cele mai importante instrumente în manipularea conștiinței. Spectatorul e manipulat prin emoție”, consideră jurnalistul Marian Voicu, realizatorul emisiunii Breaking Fake News, de la postul public de Televiziune.

Conștiente de impactul pe care îl au asupra publicului, unele filme își însușesc un rol mai extins decât acela de divertisment - filmele de artă, mai ales, au încercat dintotdeauna să provoace publicul la discuții noi. Conform criticului de film Ionuț Mareș, “filmele, și în special filmele de artă, totdeauna au ajutat la împingerea unor limite înainte. Cinematografia a contribuit la progresul social, la a aduce aceste idei progresiste în față.”

Însă nu trebuie să privim cinematografia doar ca un intrument al progresismului, de autocenzură în societățile democratice. Impactul emoțional al filmelor a fost exploatat în trecut de regimurile autoritare în încercarea de a-și manipula cetățenii. Fie că vorbim despre filmele naziste ale regizoarei Leni Riefenstahl, de cele sovietice ale lui Sergei Eisenstein, sau ale propriului nostru Sergiu Nicolaescu, se poate observa modul în care filmele diseminează anumite valori ideologice.

Filmul construiește națiuni, dar depinde ce națiuni vrem să construim

Filmul este instrumentul pe care îl poți folosi, în mod democratic sau nedemocratic, cu un impact destul de puternic. Hitler a comandat filme pentru a glorifica regimul său, și sovieticii la fel, subordonând regizori. În România, avem exemplul lui Sergiu Nicolaescu și filmele sale prin care s-a mistificat și denaturat istoria și în legătură cu care există și astăzi foarte mulți simpatizanți și nostalgici. A creat o istorie îndepărtată de realitatea factuală, dar care dă un sens oamenilor, care pentru mulți înseamnă o istorie ideală și un trecut cu care se pot mândri. Filmul construiește națiuni, dar depinde ce națiuni vrem să construim”, consideră dr. Momoc.

România și trecutul

Filmele comuniste ne-au rescris istoria și ne-au definit percepția asupra României. Deși educația istorică se face la școală sau la universitate, cu cărți și manuale scrise de istorici, filmele au luat această bază documentată și, dramatizând-o, i-au dat alte dimensiuni.

Filmul „Oglinda”, lansat de Sergiu Nicolaescu după Revoluție, a stârnit controverse și a fost acuzat că distorsionează adevăruri istorice.
Filmul „Oglinda”, lansat de Sergiu Nicolaescu după Revoluție, a stârnit controverse și a fost acuzat că distorsionează adevăruri istorice.

Cinematografia comunistă este o oroare ideologică în care sunt invocate marile figuri istorice ale românilor care validau anumite concepții propagandistice ale regimului comunist, în principal suveranismul”, spune Marian Voicu, care continuă:

Cinematografia comunistă este o oroare ideologică

L-am văzut și pe Burebista că vorbește despre un stat suveran, despre străinii care vor să ia bogățiile dacilor liberi, idealul pentru care au luptat în filmele cineaștilor români și Ștefan cel Mare, și Mircea cel Bătrân- filmele respective sunt pagini de istorie pentru foarte mulți spectatori și astăzi. Sunt validate prin transmiterea la canalele de televiziune. Sunt oameni pentru care asta e istoria.”

Nici Burebista, nici Ștefan cel Mare nu ar fi vorbit despre statul suveran. Conceptul de stat național este o invenție a secolului XIX. Însă loialitatea poporului față de statul național era esențială pentru comuniști, pentru a legitima existența României în forma sa socialistă. Așadar, comuniștii au rescris istoria ca un drum care mereu s-ar fi îndreptat către socialism, au angajat regizorii, au filmat o nouă istorie și au televizat-o.

Prezentarea unui adevăr istoric care stânjenește și care îți demolează percepțiile despre tine ca popor este greu de acceptat. Atunci sigur că te întorci la acest gen de cinematografie care îți validează propriile opinii. Precum narațiunile false, îți arată un vinovat: cine e vinovat pentru că tu trăiești prost în ziua de astăzi aici? De obicei, sunt străinii. Sentimentul de cetate asediată prinde foarte bine la popor”, adaugă Voicu.

Acestea sunt filme de propagandă, care mistificau istoria. Pentru cineva care s-ar uita la acest film, ar fi important să înțeleagă ce fel de produs este și din ce context provine. De aceea, o educație cinematografică încă din școală ar ajuta să înțelegem la ce tip de imagini ne expunem”, explică Ionuț Mareș.

Nevoia de educație media

Doar pentru că unele filme reprezintă unele lucruri pe care noi astăzi nu le agreăm, nu înseamnă că trebuie să le dăm la o parte - din contră, trebuie să le privim în context și să analizăm critic circumstanțele și mesajele filmelor.

Filmele trebuie înțelese - ce mesaje directe sau indirecte răspândește, în ce context a fost făcut. Nu mi se pare o tragedie dacă filmele acestea sunt explicate printr-un text sau alte forme de a contextualiza. Până la urmă, o cinematecă sau un festival de film asta face când organizează o retrospectivă. Unele filme se văd pentru valoarea lor, dar trebuie puse într-un context”, explică Mareș.

E nevoie să înțelegem mai bine ce consumăm și cum consumăm

Această gândire critică nu apare peste noapte, ea trebuie cultivată. “E nevoie să înțelegem mai bine ce consumăm și cum consumăm,” spune dr. Momoc. “E nevoie de educație formală și alternativă la toate nivelurile - de la școala primară la nivelul academic - despre media, despre zona online și impactul asupra formării opiniei publice.”

Marian Voicu vede nevoia de educație media într-un context mai mare de schimbare a atitudinii publice: “E nevoie de cultivarea discernământului, care se face și prin educație, și printr-un fel de scepticism care se cultivă printr-o tradiție a democrației. E foarte greu după un secol marcat de dictaturi, doar o generație mai târziu, să pretinzi cote rezonabile de discernământ în spațiul public.”

Dr. Vasilescu consideră și el că totul s-a schimbat prea repede în ultimele decenii ca să putem ține pasul și să putem privi critic peisajul media: “S-a democratizat accesul la comunicare. Nu toată lumea este pregătită pentru această etapă a comunicării libere, deschise, și fără margini. Educația media e o soluție pe termen lung. Pe termen scurt, sauve qui peut - scapă cine poate.”

*Articol scris de Sabina Șancu, stagiară Europa Liberă

XS
SM
MD
LG