Privilegiul de a schimba opinii și de a afla părerea lui Thierry Wolton despre prezent se datorează interesului pe care istoricul îl manifestă față de misiunea asumată de Societatea Timișoara, formulată de altfel în Proclamația de la Timișoara: deschidere europeană, multiculturalitate, tragerea la răspundere a liderilor comuniști și a membrilor Securității, cercetarea memoriei ororilor comunismului.
Discuția a atins câteva puncte sensibile ale relației dintre Estul postcomunist și Occident, clivajul dintre generații, dezinteresul pentru trecut și reintrepretarea lui, percepția asupra lui Putin, judecarea faptelor istorice etc.
Lustrația și conștiința încărcată a Occidentului
Societatea Timișoara afirmă de peste trei decenii că aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, adică interzicerea pentru trei legislaturi a foștilor activiști PCR și a ofițerilor de Securitate, ar fi oferit un parcurs pozitiv fragilei democrații românești. Lustrației i-au stat în cale obstacole de netrecut.
Thierry Wolton este favorabil unei lustrații aplicate caz cu caz, poziție care nu se potrivește cu a lui Adam Michnik sau a lui Tony Judt care cred că trebuie întoarsă pagina istoriei:
„A face lustrație de grup sau pe categorii este riscant, deci eu sunt pentru o lustrație pe cazuri. Occidentul a temporizat orice lustrație considerând că nu trebuie susținută atitudinea anti-comunistă din țările estului european pentru a nu se produce un război civil”.
De ce nu e „simpatic” radicalismul anti-comunist în Vest?
„Elitele occidentale au considerat mult timp că nazismul este răul absolut, însă comunismul l-au asimilat cu McCarthysmul american, ceea ce a funcționat ca un blocaj intelectual și a făcut ca ideea de lustrație să nu aibă nicio șansă. Dar, mai mult, neînțelegerea comunismului a făcut ca Occidentul să asiste pasiv timp de 70 de ani, ceea ce înseamnă implicit complicitate”, a explicat Wolton.
„Cum ați vrea acum ca opinia publică și liderii care nu au zis nimic despre dictaturile comuniste să ia atitudine în post-comunism? Este pe de o parte puțina înțelegere a comunismului pe care nu l-au trăit, pe de altă parte o conștiință încărcată”.
Cum e perceput azi comunismul
Față de acum 15-20 ani opinia publică din Franța și din spațiul occidental a clarificat bilanțul crimelor comuniste. Dar percepția comunismului este încă deficitară.
Invitat la o emisiune de radio alături de liderul Partidului Comunist Francez actual, Thierry Wolton a menționat că nu se pot nega crimele oribile ale comunismului din țările Europei Centrale și de Est.
„Da, a fost o oroare”, a acceptat interlocutorul și a adăugat: „Problema este că nu a fost aplicat adevăratul comunism”.
Ignoranța contribuie la o falsă percepție, iar acest lucru s-a dovedit de-a lungul timpului. Încă există rezidual în Occident credința că naziștii au fost învinși de Armata Roșie, iar prezența unui curent anti-american nu poate fi negată.
Îndepărtarea monarhiilor europene cu tancurile sovietice nu a creat o reacție serioasă în Occident. Un exemplu invocat în discuție a fost instaurarea comunismului în Polonia.
„Nimeni nu a zis nimic când comuniștii au luat puterea cu ajutorul Armatei Roșii. În Polonia exista o rezistență anti-comunistă puternică, erau peste 300.000 de oameni în rezistență. Churchill credea că sovieticilor le va sta în gât această bucată mare de rezistență, deci nu trebuie intervenit. O judecată falsă, desigur. Sovieticii au procedat altfel, cu încuviințarea unor lideri vestici: au invitat la Moscova 12 lideri ai rezistenței poloneze să negocieze. Cei 12 au dispărut fără urmă și n-a existat niciun protest din partea Occidentului. Iar mișcarea de rezistență a fost înăbușită în timp”, a exemplificat istoricul.
Dezgroparea trecutului nu este un exercițiu pe placul opiniei publice în general. Pentru că nu a existat un Nürnberg al comunismului, care să producă un declic și o ruptură ideologică, comunismul este văzut într-o lumină confuză.
„Ceea ce a simplificat judecarea nazismului, dincolo de faptul că a fost supus justiției învingătorului, a fost ideologia excluderii în discursul nazist, în timp ce în discursul comuniștilor se propaga, chiar dacă mincinos și ipocrit, o ideologie a incluziunii, a solidarității și egalității”, a spus Wolton, convins că o judecare limpede a comunismului nu e posibilă atât timp cât există regimuri comuniste.
Putin – neocomunist sau neonazist?
Adusă în discuție de profesoara Smaranda Vultur, autoare a unor volume importante de istorie orală, confuzia unor tineri cu studii în străinătate despre plasarea ideologică a lui Putin dă de gândit.
Este straniu că unii studenți consideră că regimul Putin este o dictatură de dreapta, fiindcă în Rusia nu s-au confiscat proprietățile. Nici dictatura ceaușistă nu este văzută ca fiind foarte gravă.
„Există și în Franța dispute de acest gen, deși se știe cum și-a aruncat Putin oponenții în pușcărie, că a interzis Fundația Memorial ș.a. Ceea ce derutează este că e înconjurat de oameni foarte bogați, acei oligarhi cu averi excesive. Putin însuși este foarte bogat, după unele estimări ar avea o avere de 200 miliarde de dolari, mai mult decât Elon Musk sau Jeff Bezos”.
Wolton nu crede că Putin va fi judecat în timpul vieții nici pentru ce a făcut în timpul dictaturii sale în Rusia, nici pentru crimele războiului din Crimea.
„Să luăm 24 februarie 2022. Opinia publică occidentală a părut luată prin surprindere, deși liderii erau avertizați despre atacarea Ucrainei. Putin nu va putea fi adus în fața unui tribunal internațional. Mă tem că în primăvară, dacă războiul va continua, Occidentul va fi mai preocupat de propriile probleme decât de Ucraina și de Putin. Dar probele, dovezile vor rămâne și cândva, peste decenii, va ajunge la judecata istoriei”.
Clivajul generațiilor
Student la Științe politice la München, Paul Mihalcea, cel mai tânăr membru al Societății Timișoara, a relatat că între colegii săi cunoașterea trecutului recent este precară. Atracția față de ideologiile de stânga se explică prin discursul non-intervenționist. Extrema stângă, care stimulează anti-americanismul în Germania, numește orice intervenție pentru democrație „neo-colonialism”.
Thierry Wolton cunoaște clivajul dintre generații din propria familie. Deși fiul de 21 de ani și fiica de 24 de ani sunt la curent cu preocupările tatălui lor și de poziția sa anti-comunistă, asta nu i-a împiedicat să voteze cu Melenchon, politician de stânga.
„Înțeleg atracția tineretului pentru stângismele moderne, care defilează cu egalitarismul, cu ecologia pe ideea că pământul este sabotat de capitalism. Tinerețea merge cu aspirația, cu ideea că viitorul va fi mai bun, că ne așteaptă o lume mai bună.
Recunosc că pe la 17-18-19 ani am fost atras și eu de discursuri de stânga, am fost Mao-ist în perioada cea mai groaznică a Revoluției culturale chineze. Există un avantaj al acestui parcurs de care azi mi-e rușine: am înțeles din interior cum funcționează comunismul și pot să îl adulmec de departe”, a mărturisit istoricul.
Un fenomen îngrijorător este însă dezinteresul generațiilor tinere față de trecut.
„Nu contează decât prezentul, trecutul nu interesează. Este un blocaj ideologic și intelectual numit , iar rețelele sociale reprezintă niște capcane periculoase”, a avertizat Wolton.
Alin Gavreliuc, profesor universitar, a adăugat la acest tablou modelul social de „consumerism experiențial”: „Sociologii semnalează de 30 de ani că în democrațiile liberale se manifestă un fenomen legat de valori post-materialiste. Nu există trecut și viitor, doar un prezent în care consumul și dorința de a trăi experiențe devin dominante. Acești operatori mentali se schimbă atunci când apare o amenințare existențială puternică, așa cum ar fi războiul”.
Oare confruntarea brutală cu un război atât de aproape, în sânul Europei, ar putea produce acel declic în societățile occidentale, aflate după zeci de ani de pace, de securitate, de bunăstare?
Wolton nu crede că pentru lumea occidentală criza ucraineană și consecințele ei vor fi percepute ca „o amenințare existențială”. Criza energiei este în mintea multora ca trecătoare, rezolvabilă. Iar faptul că nu există o memorie a trecutului traumatic, iar dacă există, suferă reinterpretări – vezi mișcarea „Cancel Culture” în SUA - , duce la o atenuare a gravității prezentului.
Istoria la judecată
Trei decenii de la căderea comunismului în țările Europei Centrale și de Est sunt cât o clipă în istorie.
„Judecata istoriei nu se poate face cât timp vinovații trăiesc, cât timp actorii istoriei, contemporanii sunt în viață”, subliniază Wolton. Și își amintește:
„Ca elev în anii '50-'60 am învățat la școală că Primul Război Mondial a fost o epocă de eroism, o epocă magnifică. La aniversarea centenarului s-a vorbit despre dezastre, morți inutile, despre ororile războiului. Asta în anii '50 nu se putea spune”.
Adevărul despre războiul din 1914-1918 s-a putut exprima după ce actorii săi nu mai erau în viață. Nici comunismul nu poate fi judecat pe deplin acum, fără să existe o opoziție a regimurilor active comuniste, manipularea, dezinformarea cu privire la ce înseamnă acest regim.
Mode, cum a fost Mao-ismul sau cum e azi „Culture Cancel”, vor dispărea, dar relativizarea trecutului din ignoranță, din nepăsare sau dintr-un sentiment de vină rămâne un risc pentru toate generațiile.
„Am încredere că umanitatea nu va putea ignora trecutul comunist și că adevărul va învinge”, a încheiat Thierry Wolton într-o notă optimistă.
