Linkuri accesibilitate

TikTok a încheiat un parteneriat cu investitori majoritari americani pentru a evita interzicerea platformei în SUA


Rețeaua socială TikTok a anunțat finalizarea unui acord prin care își transferă operațiunile din Statele Unite către o nouă companie deținută majoritar de investitori americani.
Rețeaua socială TikTok a anunțat finalizarea unui acord prin care își transferă operațiunile din Statele Unite către o nouă companie deținută majoritar de investitori americani.

Pe scurt

  • TikTok a finalizat un acord prin care își transferă operațiunile din SUA către o companie deținută majoritar de investitori americani.
  • Aplicația va rămâne disponibilă utilizatorilor din SUA.
  • Proprietara TikTok, ByteDance, păstrează o participație de 19,9% în compania din SUA.
  • Datele utilizatorilor americani vor fi stocate în centre Oracle din Statele Unite.
  • Donald Trump a lăudat acordul, dar unii politicieni democrați au avertizat că aplicația ar putea fi folosită pentru influență în favoarea președintelui american.

Rețeaua socială TikTok a anunțat finalizarea unui acord prin care își transferă operațiunile din Statele Unite către o nouă companie deținută majoritar de investitori americani. Măsura permite platformei să evite interzicerea în SUA, unde are cei mai mulți utilizatori.

Astfel, TikTok va continua să deservească peste 200 de milioane de utilizatori și aproximativ 7,5 milioane de afaceri în Statele Unite, fără ca utilizatorii să fie nevoiți să descarce o aplicație nouă.

Noua entitate, TikTok USDS Joint Venture LLC, va gestiona activitatea aplicației în SUA, în timp ce grupul chinez ByteDance va păstra o participație de 19,9%, sub pragul de 20% impus de legislația americană.

Decizia vine după mai bine de un an de incertitudine, generată de o lege adoptată în 2024 care obliga ByteDance să vândă operațiunile TikTok din SUA sau să scoată aplicația din funcțiune până în ianuarie 2025.

Termenul limită a fost amânat de mai multe ori de președintele Donald Trump, în lipsa unei baze legale clare.

„Sunt foarte fericit că am contribuit la salvarea TikTok”, a scris Trump pe platforma Truth Social.

„Sper ca peste mult timp să fiu amintit de cei care folosesc și iubesc TikTok”, a adăugat Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă i-a mulțumit, totodată, președintelui chinez Xi Jinping „pentru că a colaborat cu noi și, în cele din urmă, a aprobat acordul”.

Structura noii companii

Potrivit TikTok, investitorii americani și internaționali vor deține împreună 80,1% din noua companie.

Companiile Oracle, Silver Lake și fondul de investiții în inteligență artificială MGX, cu sediul în Abu Dhabi, dețin fiecare câte 15%. Printre ceilalți investitori se află Dell Family Office, afiliată fondatorului Dell Technologies, Michael Dell, precum și grupuri de investiții din SUA și Europa.

Noua companie va fi condusă de Adam Presser, un manager cu vechime în cadrul TikTok, iar Shou Chew, directorul general al TikTok, va ocupa unul dintre cele șapte locuri ale consiliului de administrație.

Miza acordului: datele utilizatorilor și algoritmul

Un element central al acordului îl reprezintă securitatea datelor. Datele utilizatorilor americani vor fi stocate în centrele de date Oracle din Statele Unite, iar măsurile de securitate cibernetică vor fi auditate de experți independenți, în conformitate cu standardele federale.

Algoritmul TikTok, aflat de mult timp în centrul controverselor legate de posibila influență a Chinei, va fi auditat și „reantrenat” folosind exclusiv date ale utilizatorilor din SUA.

Conform legislației americane, nici guvernul chinez, nici ByteDance nu vor avea control asupra algoritmului.

Cu toate acestea, criticii acordului avertizează că garanțiile ar putea fi insuficiente.

În ultimele luni, unii politicieni democrați au susținut că noua structură de control a TikTok din SUA putea permite influențarea conținutului de către apropiați ai lui Trump din mediul de afaceri.

Compania Oracle este controlată de Larry Ellison, un susținător declarat al actualului președinte american.

De unde a pornit totul

În august 2020, administrația Donald Trump a emis un ordin executiv care viza interzicerea TikTok în SUA, invocând riscul ca datele utilizatorilor americani să ajungă la autoritățile chineze și să fie folosite pentru supraveghere sau influență.

TikTok este deținut de compania chineză ByteDance, iar legile chineze de informații obligă firmele să coopereze cu serviciile de securitate. Această posibilitate a stârnit temeri că Beijingul ar putea obține datele utilizatorilor americani sau controla algoritmul de recomandare a conținutului.

Oficialii și parlamentarii americani au invocat două riscuri majore: colectarea masivă de date (profilare, potențial șantaj, spionaj) și folosirea feed‑ului pentru propagandă, dezinformare sau cenzură a conținutului sensibil politic.

Ordinul din 2020 a fost contestat în instanță și blocat, iar administrația Biden a renunțat la formula inițială de interdicție directă.

În schimb, a început demersuri de aprobare a unei legi care să protejeze datele personale ale cetățenilor americani.

Între timp, numeroase state, agenții federale și universități americane au interzis aplicația pe dispozitive oficiale.

​În 2024, Congresul adoptă o lege care prevedea că aplicațiile controlate de „adversari străini” trebuie fie să fie vândute.

În cazul TikTok, legea nu impunea o interzicere imediată ci vânzarea acțiunilor pentru operațiunile din SUA către companii care nu sunt controlate de țări considerate adversare.

În 2025, administrația Trump a anunțat că planul de vânzare a operațiunilor americane TikTok către un consorțiu de investitori americani și internaționali îndeplinește cerințele legii.

Tranzacția a fost evaluată la aproximativ 14 miliarde de dolari.

Articol redactat cu informații oferite de Reuters, AFP, dpa.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG