Procurorii DIICOT i-au interzis avocatului Tonel Pop să mai participe la perchezițiile de la locuința lui Gheorghe Dincă după ce acesta și-a făcut un selfie îmbrăcat în combinezon alb și cu mănuși, costumul pe care îl poată anchetatorii. Gestul i-a șocat pe procurori, care iau în calcul să-i facă sesizare la Baroul București, care ar putea să-i dea amendă judiciară. Explicația oferită de avocat este la fel de șocantă: ”Mi s-a părut haios să fac o poză cu acel costum”.
"Am cerut șefului criminaliștilor de aici să-mi facă o fotografie cu combinezonul pentru că era haios, am făcut o fotografie în fața prelatei. Pentru că era haios… Dânșii au făcut o poză pe o prelată. Nu se vede nicio frunză. (...) Era haioasă cu combinezonul cu toate, cu mănuși și am vrut să fac o poză cu acel costum deosebit”, a declarat avocatul.
Acesta susține că fotografia nu a fost făcută în ”câmpul infrațional” și îi acuză pe procurori l-au îndepărtat din anchetă pentru că nu vor ca el să știe cum decurge urmărirea penală și nu ”le convine ce spun despre dumnealor”.
Tonel Pop, reprezintă familia Luziei, fata de 18 ani care a dispărut încă din luna aprilie și care, probabil, a fost omorâtă de același Gheorghe Dincă. Avocatul s-a remarcat prin frecvența aparițiilor la televizor, apetența pentru declarații în fața presei, logoree specifică și, mai ales, prin afirmațiile controversate, de natură să întrețină confuzia asupra crimei.
Spre exemplu, după ce marți anchetatorii au găsit, la liziera unei păduri de lângă Caracal, un sac în care se aflau cenușă și oase de natură umană, despre care se presupune că ar aparține Luizei, Tonel Pop a lasant zvonul că acestea ar fi fost ”plantate” acolo și că oasele erau într-o parte, iar sacul în alta. Informația a fost dezmințită de procurori. Un alt exemplu este insistența cu care vorbește despre faptul că Dincă ar face parte dintr-o rețea de traficanți de ființe umane, deși procurorii DIICOT nu au adus deocamdată nicio probă în acest sens. Tonel Pop întreține ideea că Dincă este o persoană foarte ”inteligentă”, care îi ”duce de nas” pe anchetatori, deși în ultimele două zile acesta i-a condus pe procurori la locul unde spune că a aruncat rămășițele arse ale Luizei.
Surse din avocatură au declarat pentru Europa Liberă că este ”cu totul și cu totul neobișnuit să-ți faci fotografii la locul unei crime, în câmpul rezervat criminaliștilor, iar explicația dumnealui că i s-a părut ”haios” este complet deplasată. Arată mai mult dorința de a-și face imagine decât de a reprezenta ca avocat familia respectivă. Consiliul Baroului va lua o decizie în cazul acesta”, a declarat pentru Europa Liberă un avocat cunoscut sub protecția anonimatului.
Dar cine este Tonel Pop? Avocatul s-a făcut remarcat, așa cum a dezvăluit ziare. com, prin faptul că reprezintă PSD în diverse procese, fiind pe statul de plată al partidului, iar la ultimele termene pe care Dragnea le-a avut în procesul ”angajărilor fictive”, în care a fost condamnat la 3,6 ani de închisoare, apare în sala de proces pe bancă alături acesta.
Și pentru că nimic nu e întâmplător, Tonel Pop era invitat în emisiunea ”Realitatea Românească” pe care controversatul afacerist Remus Rădoi, zis și ”Codiță”, o avea la televiziunea 6TV, unde combătea despre politică, alegerile prezidențiale, traseism și alte teme fierbinți la zi. Avocatul Tonel Pop era la fel de guraliv în emisiuni precum este și azi în cazul de la Caracal, dându-și cu părerea despre câte în lună și în stele, mai ales că steaua vremii se numea PSD pentru care a ajuns și să lucreze ca avocat.
Rădoi este cel la care a apelat comisarul șef Nicolae Alexe, cel care a coordonat acțiunea de căutare a Alexandrei, pentru a afla adresa la care a fost dusă aceasta. Rădoi i-a furnizat însă trei adrese greșite și i-a trimis pe polițiști la casa clanului rival, Oacă. Așa cum a arătat Libertatea, Alexe și Rădoi conversau pe WhatsApp despre datele mașinii suspecte a-i aparține lui Dincă.
Societatea Radiotelevision TV6 SRL a primit licență de la CNA din ianuarie 2011 și, potrivit publicității făcute atunci, era televiziunea sectorului 6 din Bucureşti, al cărui primar era Cristian Poteraș, între timp condamnat la închisoare. Acționar era atunci Serghei Mizil, dar acesta s-a retras, iar acum acționar unic este Olga Croitoru, realizatoarea emisiunii „Puterile Secrete".
Facebook Forum