Linkuri accesibilitate

Trei decese la penitenciarul din Satu Mare după un protest spontan cu incendiere


Trei deținuți au murit miercuri la Penitenciarul Satu Mare, după incendierea voluntară a unei camere de deținere, transmite Administrația Penitenciarelor într-un comunicat remis Europei libere.

„Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan inițiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeași cameră de deținere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la fața locului s-au deplasat și echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate”, se mai spune în comunicat.

„În ciuda intervenției prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea. Celelalte cinci persoane cazate în aceeași cameră de deținere se află în afara oricărui pericol”, transmite ANP.

Întreaga secție de deținere a fost evacuată din cauza fumului degajat în urma incendiului.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate și se fac demersuri pentru sesizarea parchetului.

„Cauzele și împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor. Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulțumiri”, transmite ANP.

XS
SM
MD
LG