În schimb, criticile magistraților, organismelor europene și ale unei părți din societatea civilă îl vor însoți pe drumul spre Iași. Unde studenții și profesorii de la universitate i-au cerut de mai multe ori demisia din funcția de rector. Motivul e simplu: pentru ceea ce a făcut justiției cât a fost ministru.
Moștenirea lui Toader, după un mandat de doi ani și jumătate, e tristă indiferent din ce unghi e privită. A reușit performanța să-i nemulțumescă pe toți- de la Coaliția care l-a pus și menținut în funcție, până la corpul magistraților, instituțiile din subordine, dar mai ales Uniunea Europeană și societatea civilă. Fiecare are să-i reproșeze câte ceva, iar mulți au criticat apăsat felul în care a fost modificată legislația penală. Singurul mulțumit de activitatea sa la minister e însuși Tudorel Toader.
Ajuns în minister după OUG 13 și teribilul Florin Iordache, într-un moment tensionat de proteste masive de stradă, avertismente ale Comisiei Europene și admirația Europei pentru susținerea românească a statului de drept, Tudorel Toader a părut o ”luminiță la capătul tunelului”, vorba lui Victor Ciobea, care, transformat în Avocat al Poporului, a mai văzut doar luminițele de la guvern și sediul PSD din Kiseleff. Toader, respectat profesor de drept și rector pe deasupra, era un veritabil profesionist în comparație cu predecesorul Florin Iordache, supranumit și ”altă întrebare”.
Legile justiției, începutul sfârșitului
Înțelegând nevoile momentului, Toader a schimbat strategia, în loc de ordonanțe s-a profilat pe legi. A trimis parlamentului un pachet cu modificări la trei legi ale justiției- statutul procurorilor și judecătorilor, organizarea judiciară și a legea CSM. Modificări de esență: președintele era scos complet din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și Parchetului General, ca și din procedura de numire a președintelui Înaltei Curți, în sensul că nu mai avea dreptul nici măcar la un singur refuz, motivat ori nu. Proiectul propunea scoaterea Inspecției judiciare de la CSM și a transferarea ei în subordinea Ministerului Justiției, înființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților și eliminarea relei-credințe din răspunderea magistraților. Una peste alta, proiectele lui Tudorel Toader loveau mai tare în independența justiției decât cele ieșite în final din parlament.
Oricum, și legile modificate în parlament au produs un scandal cât casa, fiind contestate din primul moment de magistrați (CSM le-a dat aviz negativ) și societatea civilă. Rapoartele Comisiei Europe, Comisiei de la Veneția și GRECO au fost extrem de critice. Dar ministrul, susținut de Coaliția de la putere și de media apropiată acesteia, nu s-a lăsat intimidat nici de aceste rapoarte, nici de MCV-urile proaste și nici de protestatarii care îl colindau pe la minister. A rezistat pe baricade, iar celor care critică legile justiției le răspunde că sunt ale parlamentului nu ale lui. Tot răul spre bine, cum ar veni.
Dar ce începe prost, sfârșește și mai prost- legile justiției nu au avut o soartă prea fericită, Tudorel Toader a trebuit să le schimbe spre final de mandat pe toate trei printr-o Ordonanță de urgență, faimoasa OUG 7, care i-a pus în cap magistrații, comisia europeană, ambasadele, parlamentul european și, în general, tot ce nu se învârtea în sfera de influență a puterii. Ultimele luni de mandat au fost marcate de cele mai ample proteste ale magistraților, deranjați în primul rând de puterile sporite acordate așa numitei Secții Speciale, care a fost scoasă de sub autoritatea procurorului general și a ajuns un stat în stat.
Nici cu recursul compensatoriu ministrul nu a avut mai mult succes, eliberările pe bandă rulantă au crescut infracționalitatea, mulți dintre deținuți reîntorcându-se în penitenicarele de unde abia plecaseră. Cifrele aruncate pe piață de Tudorel Toader, 13.267 deținuți eliberați într-un an, din care 650 de recidiviști, au fost contrazise de Administrația penitenciarelor și de sindicaliști. Ministrul a intrat în conflict deschis și cu aceștia, care s-au adăugat plutonului celor care îi cereau demisia.
Kovesi, o victorie a la Pirus
Lovitura de maestru a lui Toader a fost însă decapitarea DNA, prin revocarea Laurei Codruța Kovesi, cu ajutorul prețios, e adevărat, al Curții Constituționale. A fost momentul în care imaginea ministrului s-a ofilit complet în ochii unei părți a opiniei publice, dar a înflorit în cea a coaliției de la guvernare. Care i-a iertat ulterior multe în numele acestei victorii împotriva ”statului paralel”. Deși a scăpat de Kovesi de la DNA, e greu de spus cine a câștigat în final partida- Kovesi a ajuns în cărți pentru șefia Parlamentului European, DNA a rămas decapitată până în zilele noastre, iar Toader a pierdut sprijinul politic al PSD, fiind revocat din funcție. Demisia e doar o formalitate și un ultim serviciu făcut susținătorilor săi politici.
Toader nu a reușit s-o impună la conducerea DNA pe Adina Florea, căreia CSM i-a dat aviz negativ și a fost respinsă de președintele Iohannis. În schimb, a propulsat-o în fruntea Secției Speciale pentru anchetarea magistraților, unde s-a afirmat rapid. I-a deschis două dosare penale Laurei Codruța Kovesi și a pus-o sub control judiciar, spre stupefacția europenilor și a presei internaționale. Ștampilată ca amazoană a luptei anticorupție și victimă a sistemului politic, hărțuirea din țară mai mult a jucat în favoarea decât în defavoarea ei. După ce a fost selectată de o comisie de specialiști pentru funcția de procuror-șef european, Kovesi a fost nominalizată oficial drept candidatul susținut de Parlamentul European. Toader a dovedit, prin blocajul și tentativele de a o discredita, că nu uită și nu iartă, dar și că nu înțelege prea bine rigorile și valorile europene.
A vrut să-l revoce și pe Augustin Lazăr tot prin metoda Kovesi, dar nu a reușit. Mai abil, procurorul general a contestat în instanță decizia de revocare și a tras la rândul său de timp. La spartul târgului, Toader a declanșat procedura de numire a unui nou procuror general, dar acțiunea a rămas în aer. Propria remaniere l-a prins din urmă. Cei doi adversari, Toader și Lazăr, părăsesc împreună funcțiile, unul spre pensie, celălalt spre Iași. Deocamdată.
Promisiune lungă, remaniere sigură
Dar ministrului i s-a tras în final de la Ordonanțele de urgență, al căror gust l-a deprins de-a lungul mandatului, dar nu suficient. A dat câteva, dar nu pe măsura așteptărilor. Mai grav, avea prostul obicei de a le anunța și vorbi despre ele, uneori chiar cu detalii, dar de pus în practică nu le punea. De ce, nu e clar. Dădea astfel speranțe celor cu probleme penale, dar îi lăsa cu ochii în soare, iar altora făcea să li se suie sângele la cap de furie. Această pendulare a întreținut o permanentă stare conflictuală. Toată lumea aștepta lupul, dar acesta era la păscut cu oile.
Ordonanțele de Urgență, în special cele anunțate în ultima jumătate de an- pentru modificarea Codurilor penale și pentru completurile de cinci judecători-, erau vitale pentru coaliția aflată la putere, care dădea semnale tot mai hotărâte că și-a pierdut răbdarea. De cealaltă parte, Comisia europeană, Parlamentul european, ambasadorii la București și magistrații români transmiteau semnale la fel de clare că ordonanțele nu trebuie cu niciun chip date pentru că aruncă în aer independența justiției, jurisprudența și statul de drept. Nervii și răbdarea ambeler părți au fost suprasolicitate. În final evidența s-a impus: ”Ne-a păcălit”, a spus liderul PSD, Liviu Dragnea, cu doar o săptămână înainte de a-i retrage sprijinul politic în Comitetul Executiv al PSD și a-l remania. Și-a anunțat demisia în stilul consacrat, într-o dulce și lungă vorbă moldovenească din care lipsesc virgulele și lucrurile clare.
Moștenirea
Tudorel Toader va mai sta la ministerul justiției până vede ”numele și prenumele” înlocuitorului publicat în Montorul Oficial. Ar putea să mai aibă de așteptat pentru că meciul e de acum înainte unul strict politic.
PSD l-a propus pe Eugen Nicolicea, personaj controversat, cu studii târzii și puțintele, compensate, e adevărat, de ideile îndrăznețe în materie de modificare a legislației penale. Pentru PSD ar putea fi omul potrivit la locul potrivit. Nu și pentru președintele Klaus Iohannis, care ar avea suficiente motive de respingere. Remaniere sau restructurare, Nicolicea, Iordache, Cazanciuc, Nicolae sau altul, e limpede că viitorul ministru de justiție are în față provocări care ar putea doborî pe mulți.
În primul rând, ordonanțele de urgență restante de la Toader. Codurile penale au fost deja modificate în regim de urgență în Comisia Iordache, iar săptămâna viitoare sunt programate pentru votul în parlament. Dar, spre deosebire de OUG-uri, ele pot fi întârziate- Iohannis nu le semnează, le trimite la Curtea Constituțională, opoziția le-a pus și ea gând rău, deci mai durează până când legea ajunge la Monitorul Oficial.
În schimb, prioritare sunt Ordonanțele pentru extinderea perioadei în care condamnații defintiv pot depune contestație în anulare pe motivul completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ și cea pentru protocoalele SRI-Parchete, prin care să fie anulate probele din dosare. Viitorul ministru nu le va mai putea tărăgăna, pentru că data de 20 mai, când se judecă procesul lui Liviu Dragnea și este așteptată decizia Curții Constituționale în ce privește completurile specializate, bate deja la ușă.
O restanță majoră este șefia Parchetului General, Augustin Lăzăr s-a pensionat, iar procedura este contestată de candidații refuzați de Toader, deci viitorul ministru ar trebui să reia totul de la zero. Este o funcție cu miză prea mare pentru a fi lăsată de izbeliște, iar interimatul lui Bogdan Licu, adjunctul care conduce PG după plecarea lui Lazăr, se termină în două luni. La fel și la DNA, condus acum de Călin Nistor, interimar și el. Nici Secția Specială pentru anchetarea magistraților nu are un viitor sigur, existând două procese pe rolul Curții Europene de Justiție și o contestație la Curtea Constituțională.
Dar cel mai greu îi va fi viitorului ministru să se descurce cu organismele internaționale care au luat obiceiul să fie cu ochii pe justiția română, să facă rapoarte și vizite pentru documentare în teren.
