Originile acestor cuvinte celebre sînt în dispută dar punctul lor de pornire sînt scrierile lui Francis Bacon și Thomas Hobbes, filozofi ai secolului al XVI-lea. Astăzi, sîntem departe - mult mai departe decît ne place să credem - de precizia categorică a acestor cuvinte și de victoria lor mereu celebrată. Între atîtea alte revelații, șocuri și reconsiderări, epidemia globală de Coronavirus a scos la iveală și distanța care ne separă de concluzia care face din știință o sursă de putere fără rival. E cum nu se poate mai contrariant pentru o epocă în care știința pare să dea singurele certitudini absolute dar concertul polemic al ultimelor luni de explicații și ipoteze din ansambul Coronavirus sugerează tot mai apăsat că puterea și cunoașterea au o relație complicată și înșelătoare. Epoca în care trăim e, dincolo de orice dubiu, epoca științei - cum ne-am obișnuit să numim, aproape automat, oceanele infinite de informație și tehnologia splendidă care ne permite accesul imediat la bazine nelimitate de date. Însă tocmai supremația acestei stări de fapt a produs, treptat, eroziunea înțelesurilor fundamentale ale științei și ale relațiilor noastre cu ea.
Spectacolul planetar al reacțiilor la epidemia de Coronavirus nu e în măsură să confirme siguranța optimistă a adagiului care spune, pur și simplu, că știința e putere. Mai mult, s-ar putea să înțelegem curând că trăim într-o epocă de raporturi foarte diferite de impresiile noastre sumare asupra științei. O epocă în care știința și puterea rămân vitale, dar trebuie să facă față unui paradox uriaș: cunoașterea e putere dar necunoașterea e putere absolută. Altfel spus, atracția spre pseudo-cunoaștere sau forme diverse și netestate de cunoaștere - de la mit, la profeție, superstiție și predestinare - e uriașă. Mai mult, influența și concretizările acest tip de cunoaștere sau pseudo-cunoaștere sînt atît de răspândite și eficiente încât par să fie mult mai apropiate minții umane decât metoda și limbajele care fac știința. Într-un fel foarte important, pseudo-cunoașterea se dovedește varianta naturală și preferată a minții omenești. Căci formele neștiințifice ale cunoașterii contează pe o popularitate enormă și, aproape de necrezut, pot remorca și remodela până și cercetările afiliate științei clasice. N-ar trebui să fim surprinși. În fond, umanitatea abordează dintotdeauna realitatea în termeni astăzi considerați neștiințifici și a continuat să o facă, discret sau subversiv, în epoca recentă a științei triumfătoare. Generalizarea planetară a epidemiei de Coronavirus a rupt vălul subțire care ascundea sau tempera această formă de contact cu realitatea și a adus-o masiv în prim plan. Aici se întâlnesc, într-o ciocnire gigantică, pe un câmp de luptă nu tocmai bine demarcat, adversari vechi și se refac alianțe de nebănuit. Ce e știință adevărată și cine are putere reală e tot mai neclar.
Exemplul cel mai izbitor de contradicție prin cunoaștere vine din deciziile anti-epidemie luate de guvernul britanic, în mai puțin de două săptămîni, de fiecare dată în numele științei. Astfel, guvernul britanic s-a declarat, mai întâi, partizanul teoriei științifice a imunității de grup. Teoria imunității de grup are la bază date statistice și medicale care acreditează ideea după care societățile acumulează infestări cu viruși, după care răspund cu o contrareacție care generează imunitatea de grup. După cîteva săptămîni, un alt studiu științific, mai precis o proiecție sau un model de simulare, a convins guvernul să abandoneze teoria imunității și să adopte practica închiderii (lockdown) vieții economice și sociale. Prima teorie, îmbrățișată și apoi respinsă de guvern, spunea că numărul victimelor va fi mic, dacă guvernul nu intervine pentru a restrânge contactele umane. A doua recomandare științifică, spunea că, fără limitarea drastică a vieții publice, virusul va ucide sute de mii de persoane. Prima teorie nu e probată. Suedia, care a preluat și aplicat teoria nu a evitat moartea a mii de persoane și a trebuit, de fapt, să își modifice atitudinea într-o măsură care a anulat programul de generare a imunității de grup. A doua teorie, izolarea masivă a societăților, nu a putut evita cea mai înaltă cifră de decese în Europa. Aplicarea izolării totale a lăsat în urmă 40000 de decese în Marea Britanie și a adus o economie gigantică în pragul falimentului (la fel, în aproape toate statele lumii). În ambele cazuri, teoriile au fost prezentate drept adevăruri științifice, bazate pe date statistice vaste. Ținuta științifică a acestor teorii e, însă, mai mult decît sumară.
Articolele din această rubrică reprezintă opinia autorilor, așadar nu exprimă, neapărat, poziția Europei Libere
Facebook Forum