TRU, despre ororile de la Caracal: Degradare în poziție comodă (I)

După ce șocul și detaliile omorurilor de la Caracal au fost absorbite, înțelesul aparent fără înțeles al acestei orori așteaptă dezlegarea. Nu în sens criminialistic - asta s-a dovedit simplu.

Explicația umană sau, mai degrabă, inumană contează cu adevărat și e mult mai dificilă. Un dezaxat răpește, violează și ucide două tinere, într-un loc uitat de lume. O crimă - cum s-ar zice - privată? Nu. Mai departe, povestea trage după ea obișnuințe, figuri și instituții care au sau n-au legătură directă cu crima, dar i-au slujit de cadru și, dacă n-au înlesnit-o, nici nu i s-au opus. Gheorghe Dincă și victimele lui, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, nu au trăit și murit într-o dramă importată dintr-un roamn mizer sau dintr-un film violent. Și nici n-au apărut și dispărut într-o clipă de pasiune sau nebunie închisă în mintea bolnavă a unui criminal fără antecedente și legături cu viața înconjurătoae. În acest caz, bestialitatea a avut nevoie de un amestec dospit îndelung. Starea generală în care umanitatea românească a fost surpinsă de crimele de la Caracal nu abate sau anulează vinovăția lui Gheorghe Dincă, dar explică mult. Neîngăduit de mult.

Mai întîi, trebuie spus că nu e vorba nicăieri în această istorie cumplită de răspunderi politice. Multă lume s-a lăsat repede tentată de acest reflex care, la noi, pune orice fapt important în seama partidului aflat la guvernare. Acum PSD, mîine PNL și invers, în funcție de nervozitățile comentatorilor. În josnicia lor abisală, crimele de la Caracal au darul straniu și neconvenabil de a se înălța peste puterea partidelor și preferințele comentatorilor. Cu alte cuvinte, crimele de la Caracal vorbesc despre o societate și nu numai despre aleșii ei. Despre un anume moment nefericit și palpabil al istoriei noastre comune. Îndărătul acestei povești sordide, se zăresc bine mizeria și degradarea avansate pînă dincolo de accident sau excepție.

Crimele de la Caracal vin din mîna și mintea unui dezaxat. Lipsa de șansă, timpul îngăduitor cu răul și prețul neînsemnt al vieții vin de altundeva: din esența timpurilor în care trăim. În calitatea lor nefericită de constatntă națională, ele hrănesc atitudini, nedreptăți și eșecuri numeroase, dar anonime în raport cu deja celebrele crime de la Caracal. La un loc, toate aceste obișnuințe și infirmități, adesea trecute cu vederea, fac prezentul sau starea noastră de fapt, starea societății din care admitem sau nu că facem parte. O nenorocire ca omorurile de la Caracal luminează sinistru și își denunță decorul - după care lucurile își urmează netulburat cursul. Cunoaștem dar nesocotim detaliile mărunte care întrețin această lume obișnuită să își vîndă sau piardă, într-o clipă, umanitatea. De Cracal nu s-a mai auzit ceva demult și toată lumea știe, fără să o mai spună, că nimic nu e de găsit acolo. Mai larg, toată zona așa-zisă de Sud a țării, cu tîrgurile ei uitate, cu satele inexistente, mizeria, alcoolismul, violența înăbușită, lipsa de carte și direcție în viață, e, deja acceptată ca dispariție omenească. E, adică, alături de Moldova și Dobrogea, acea parte a țării care a fost abandonată și cedată nimicului și nimănui. Orice e posibil acolo și, mai devreme sau mai tîrziu, această libertate stranie va rodi în crime sau, mult înaintea actelor violente, în disperare și deșertificare. Crime au loc peste tot. Și în Transilvania și în Banat. Dar în marea zonă goală care face sudul și estul țării, crimele și violența sînt date naturale, aproape logice, firești sau de așteptat. Degradarea rimează foarte bine cu aceste locuri, în care nimic nu scoate capul peste parapetul subzistenței. Tot ce se poate spune despre Cracal, Sud și Est e, într-un fel sau altul, legat de tonusul general al vieții și de moravurile care fac legea la vîrf - acolo unde ar trebui să găsim instituțiile și reglementarea vieții obștești.

Opiniile autorului nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă