Erdogan a invocat faptul că cele două țări găzduiesc militanți kurzi, membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerați de Guvernul de la Ankara drept organizație teroristă.
„Niciuna din aceste țări nu are o atitudine clară și deschisă față de organizațiile teroriste. Cum putem avea încredere în ele?”, a spus președintele Turciei, transmițând Suediei și Finlandei să nu se deranjeze să trimită o delegație de negocieri la Ankara.
Fără susținerea tuturor membrilor Aliaței, nicio țară nu poate adera la NATO. Turcia este stat membru NATO încă din 1952.
„Deși motivul oficial dat de președintele Turciei privind aderarea Finlandei și Suediei ține de lupta împotriva PKK și a mișcării Gulen (fost aliat politic al partidului lui Erdogan), e inevitabil ca 'opoziția' sau 'reticența' față de aderarea celor două țări la Alianță să fie interpretată ca o poziție pro-Kremlin. Prin urmare, scade credibilitatea motivului”, spune Marc Pierini, expert la Carnegie Endowment Centre for International Peace, consultat de Europa Liberă România.
Reacțiile oficiale din Occident nu au întârziat să apară. Ministrul de Externe al Finalndei, Pekka Haavisto s-a declarat surprins de de reacția lui Erdogan, dar a afirmat că Guvernul său nu e interesat în a negocia cu președintele turc.
Ministrul suedez de Externe, Ann Linde, a semnat marți cererea de aderare a țării sale la NATO.
Ruptura actuală dintre Turcia și restul țărilor membre NATO nu este o situație singulară. Ea vine după ani de dezacorduri între Ankara și Occident, precipitate de tendințele tot mai autoritare ale lui Erdogan și de o deteriorare a situației drepturilor omului în țara sa.
La finalul lunii aprilie, Erdogan s-a plâns de înrăutățirea relațiilor cu SUA. „Am avut relații bune cu Obama și Trump și nu am avut nicio problemă să vorbim. Am obținut același lucru cu Biden? Nu. Nu asta ne doream (de la relația Biden-Erdogan, n.r.)”, a transmis acesta.
„Foarte adesea în politica Turciei, atunci când interpretezi o poziție legată de politica externă a Ankarei, ajungi mereu la îngrijorările acestea pe plan intern”, spune Marc Pierini.
Potrivit expertului, soarta lui Erdogan în fruntea țării depinde de rezultatul alegerilor generale (prezidențiale și legislative), ce vor avea loc în Turcia în 2023. În contextul crizei economice din Turcia, liderul de la Ankara va căuta să se impună tot mai mult pe scena politică internațională, chiar dacă aceasta ar însemna să intre în conflict cu aliații săi din Occident.
Erdogan și războiul din Ucraina
După ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022, Guvernul Turciei a încercat să mențină bunele relații, bazate pe interese punctuale, cu ambele țări. A continuat să furnizeze drone militare Kievului, pledând, în paralel, pentru identificarea unor soluții diplomatice.
Pe 3 februarie, în timpul unei întâlniri de la Kiev, Erdogan a propus Turcia drept mediator al tensiunilor dintre Ucraina și Rusia. Vizita sa a avut, însă, alte trei mari obiective:
- Semnarea unui acord de liber schimb cu Ucraina în valoare de 10 miliarde de dolari anual ce ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2023;
- Adâncirea cooperării militare dintre cele două state;
- O replică dată Rusiei cum că nu poate dicta relațiile bilaterale ale vecinilor săi.
În martie, Turcia găzduia două runde de negocieri pentru pace între diplomații ruși și ucraineni. Prima a avut loc pe 10 martie, avându-i ca participanți pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.
Întâlnirea a avut loc la Antalya, într-un moment critic al războiului, și anume intensificarea bombardamentelor din jurul Kievului și Harkovului, dar și în sud, la Mariupol.
La doar 6 zile distanță, armata rusă ataca cu bombe teatrul Mariupol, unde se adăposteau aproximativ 1.000 de civili. Potrivit unei investigații AP, în jur de 600 de oameni au murit în urma bombardamentului.
A doua întâlnire dintre delegațiile Ucrainei și Rusiei s-a desfășurat la Istanbul și l-a avut ca participant pe Erdogan, care le-a transmis ambelor părți că „lumea așteaptă vești bune, vești bune din partea voastră”.
Ankara nu s-a sfiit, însă, să-și arate susținerea față de Ucraina. Încă de la începutul invaziei, a folosit termenul de „război”, spre deosebire de Moscova, iar pe 28 februarie autoritățile din Turcia anunțau că vor interzice tranzitul navelor rusești dinspre Marea Mediterană către Marea Neagră.
În cazul în care războiul se prelungește, decizia Ankarei va afecta în mod direct capacitățile militare ale Moscovei în sudul Ucrainei.
„Conducerea Turciei a urmat o politică echilibrată între Ucraina și Rusia, între NATO și Rusia. Cu toate acestea, evoluțiile îngrozitoare ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia și unitatea puternică din interiorul NATO fac din ce în ce mai dificil de păstrat menținerea echilibrului”, a spus Marc Pierini pentru Europa Liberă.
Dependența economică a Ankarei față de Moscova
Relația Turciei cu NATO este complicată și de relațiile economice dintre Ankara și Moscova și de dependența energetică a statului turc de Rusia.
Potrivit Energy Intelligence, Turcia importă anual 21.75 de miliarde de metri cub de caz din Rusia sub un contract semnat între cele două părți ce ar expira abia în 2025.
În plus, compania rusească Rosatom se ocupă de construirea primei centrale nucleare din Turcia, aflată la Akkuyu. Cu o capacitate de 4.8 GW, instalația ar fi capabilă de furnizarea a aproximativ 10% din consumul de energie al țării.
MAi mult, 80% din cerealele importate de Turcia provin din Rusia și Ucraina, iar 18% din turiștii care au vizitat Turcia în 2021 erau cetățeni ai Federației Ruse.
Aceasta nu a însemnat că relația lor din ultimul deceniu nu a fost una marcată de episoade tensionate. În noiembrie 2015, armata turcă dobora un avion de vânătoare rus ce pătrunsese în spațiul ei aerian în ciuda avertismentelor primite de piloții ruși din partea controlorilor de trafic aerian.
Apoi, relațiile bilaterale dintre Ankara și Moscova au început să se îmbunătățească semnificativ în 2016, pe fondul sprijinirii militare a kurzilor din partea SUA în războiul din Siria, purtat împotriva liderului autoritar de la Damasc, Bashar al-Assad.
În urma loviturii de stat eșuate din vara aceluiași an, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost primul care l-a sunat pe Recep Tayyip Erdogan să-l asigure că are tot sprijinul din partea Moscovei.
Un an mai târziu, Rusia și Turcia semnau un contract în valoare de 2.5 miliarde de dolari pentru achiziționarea din partea Ankarei a unor sisteme antirachetă rusești S-400. NATO s-a arătat îngrijorată de achiziția făcută de statul turc, liderii Alianței nedorind integrarea armamentului rusesc în apărarea Alianței.
În 2019, primele rachete rusești soseau în Turcia, declanșând decizia Washingtonului de a exclude Ankara din programul de dotare a armatei Turciei cu avioanele F-35. În decembrie 2020, președintele american Donald J. Trump impunea mai multe sancțiuni Turciei, ducând la o deteriorare și mai mare a relațiilor dintre cele două state.
Aceleași tensiuni au continuat și în timpul mandatului lui Joe Biden, care l-a ținut la distanță pe liderul de la Ankara pe fondul diferențelor de valori democratice tot mai accentuate între liderii din Occident și autoritățile statului turc.
Impactul tensiunilor
Orice fel de sancțiune luată împotriva Turciei este limitată de importanța strategică a acesteia în alianță.
În prezent, Turcia are a doua cea mai mare forță armată din NATO după SUA, iar relevanța ei în Orientul Apropiat – în special în contextul terorismului și al valului de refugiați venit dinspre Siria – se menține constantă.
În plus, Tratatul de la Washington din 1949, ce a dus la fondarea Alianței Nord-Atlantice, nu precizează în ce fel ar putea membrii alianței să elimine Turcia din NATO. În aceste condiții, Occidentul este nevoit să ia în calcul pe viitor cererile de orice natură ale Ankarei.
Duminică, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că Alianța „va fi capabilă să răspundă îngrijorărilor Turciei într-un mod în care să nu întârzie aderarea (Suediei și Finlandei, n.r.)”.
Tot duminică, secretarul american de stat Antony Blinken a anunțat că se va întâlni miercuri cu ministrul de Externe turc, Mevlut Cavuşoglu, pentru a soluționa problema aderării Finlandei și Suediei. Blinken a spus că are încredere că cele două părți vor găsi soluții cu privire la îngrijorările Ankarei.
„Nu vreau să caracterizez discuțiile specifice avute cu ministrul de Externe (al Turciei, n.r.), nici cele din timpul ședințelor NATO, dar pot spune doar atât: am auzit aproape din toate părțile sprijinul puternic față de aderarea Suediei și Finlandei la NATO”, le-a transmis secretarul american de stat reporterilor după întâlnirea miniștrilor de Externe ai NATO la Berlin.
