La fârșitul lui februarie 2022, în timp ce rachetele loveau zi și noapte Kievul, când elicopterele rusești bombardau aeroportul Hostomel, de la periferia capitalei, iar colții invaziei mușcau Ucraina din toate părțile, Irina Sobol (44 de ani) se găsea în fața unei decizii dificile: cum să se protejeze pe ea și cei doi copii? Ce să aleagă, când totul în jur era doar panică iar ruleta rusească a morții devenise, peste noapte, noua realitate?
Cu viața înghesuită în câteva valize, cu băiatul de opt ani și fata de 14 alături, a reușit să prindă un loc în trenurile disperării și a intrat, prin vama Siret, în România. De aici, cu o mașină oferită de compania europeană de transport la care lucra soțul ei, a ajuns pe 1 martie la București.
În cartea refugiaților care au trecut prin România, pagina ei arată altfel: după câteva săptămâni în care a reușit să improvizeze o nouă viață pentru ea și copii, a ales să devină voluntar pentru Crucea Roșie.
„Înțeleg mentalitatea refugiaților, pentru că am trecut prin aceleași probleme”, spune Irina Sobol pentru Europa Liberă. Din toamna lui 2022, după cinci luni de voluntariat, a fost angajată într-un call-center deschis de asociația internațională umanitară special pentru cei veniți din Ucraina.
„Majoritatea celor care sună întreabă de sprijin financiar, unde găsesc produse alimentare sau de igienă, cum se pot muta în alte țări sau cum să-și rezolve diverse probleme birocratice”, explică Sobol. Atuurile ei pentru această meserie: cunoaște limba engleză și a mai lucrat în domeniu, la Kiev.
Se consideră norocoasă pentru că limba este cea mai mare piedică în cazul majorității refugiaților. „Româna e foarte dificilă pentru noi, puțini știu engleza, vorbim apoi de multe persoane mature sau în vârstă ce nu mai sunt obișnuite să învețe”, spune Irina Sobol.
Dificultatea a simțit-o și în propria familie: băiatul, care are acum zece ani, s-a acomodat ușor, înțelege româna, oferă răspunsuri în engleză și s-a integrat într-o școală românească de stat. Fiica ei în schimb, o adolescentă de 16 ani, urmează online cursurile ucrainene. I-a fost imposibil să se acomodeze cu limba țării de adopție, într-un timp atât de scurt și la un nivel elaborat, cât să poată studia materiile românești.
Deși viața i-a pus o piedică în plus (a divorțat în urmă cu un an), Irina Sobol e mulțumită de modul în care s-a integrat în societatea românească și acordă o notă de opt („doar din cauza școlii copiilor”) modului ei de trai de acum.
Limba ca graniță greu de trecut
1 martie 2022 este data în care lucrurile s-au schimbat și pentru Vasilina Andreuco (34 de ani) din Liov. E momentul când a ajuns la Arad, cu câteva bagaje și trei copii mici, de nouă, respectiv doi gemeni de opt ani.
Nu a avut prea mult timp de lacrimi. În două zile, și-a găsit un adăpost și a început munca la o firmă de cablaje auto. A fost printre primii refugiați angajați în România.
„Știam de firma auto din Ucraina, are fabrică și acolo și m-am interesat”, spune Andreuco pentru Europa Liberă.
De doi ani lucrează în același loc, acum alături de alți o sută de refugiați. Chiria pentru apartamentul de două camere în care locuiesc ea și cei trei băieți înghite jumătate din salariul femeii. Restul banilor de-abia ajung pentru strictul necesar. Soțul, rămas în Ucraina, nu poate să-i ajute prea mult. Chiar dacă noua viață nu e una ușoară, tânăra mamă nu se plânge.
Cea mai mare piedică identificată de ea în calea refugiaților e bariera lingvistică.
„Limba e o mare problemă, sunt multe slujbe la care nu ai acces, din cauza asta”, explică femeia.
„Mulți nu se angajează, că nu știu limba”, spune și Nataliia Burka (27 de ani). A plecat din Odesa, în vara anului trecut, și s-a oprit în Galați. „Apoi, aici în zonă nu este nici chiar așa mult de muncă”, adaugă tânăra.
Pentru că știe româna, a obținut o slujbă de translator la o fundație umanitară din oraș. Soțul ei lucrează la distanță, pentru o firmă din Ucraina. „Noi ne descurcăm dar pentru cei în vârstă e greu, nu pot lucra ceea ce știu să facă”, spune Nataliia Burka.
Implicarea refugiaților în piața muncii din România
- Conform datelor publicate de Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), la începutul lunii februarie mai erau în România aproape 79.000 de refugiați ucraineni. O scădere considerabilă față de perioada similară a anului trecut, când depășeau 113.000.
- De la izbucnirea războiului și până în ianuarie 2024, peste 21.000 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele agențiilor teritoriale din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru servicii de informare, consiliere profesională și de mediere a muncii.
- Cei mai mulți au fost în judeţele: Constanța (5.129), București (5.017), Ilfov (1.733), Brașov (1.376), Maramureș (1.273), Suceava (803), Galați (726), Cluj (679), Iași (644), Sibiu (559), Timiș (523).
- 2.736 cetățeni ucraineni au fost angajați ca urmare a serviciilor de ocupare oferite de ANOFM.
- 622 de angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra cetățeni ucraineni, declarând 5.673 locuri de muncă vacante disponibile și pentru aceste persoane.
- Cele mai multe slujbe sunt în hoteluri, baruri și restaurante, patiserie, construcții sau transport.
- Conform datelor oferite de Ministerul Muncii la solicitarea Europei Libere, 6.568 de refugiați ucraineni aveau contacte de muncă valabile în România la jumătatea lui februarie 2024. Numărul lor este în scădere față de peste 7.000, în toamna anului trecut.
Vechi speranțe și noi începuturi
La București, un soare cu dinți mușcă din obrajii celor care au ieșit din casă la primele ore ale dimineții de februarie 2024. Echipați cu veste reflectorizante și căști de protecție, patru bărbați și două femei pășesc plini de curiozitate pe un șantier din cartierul bucureștean Berceni. Ar putea fi noul lor loc de muncă.
Singurul punct comun: sunt toți refugiați din Ucraina. Fac parte dintr-un grup de 15 persoane, pregătite de Inovation Cons, un start-up românesc implicat în integrarea economică și socială a străinilor aflați în România.
Cu vârste cuprinse între 28 și 40 de ani, cei 15 sunt de jumătate de an sau un an pe teritoriul României. Au experiență ca șoferi, în cosmetică sau lucrul în fabrici, mai puțin în construcții.
Au mai avut aici slujbe sezoniere, au schimbat de mai multe ori deoarece nu aveau acte de studii în România.
Prin Inovation Cons, au cursuri gratuite de limba română acreditate de Ministerul Educației, plus cursuri de calificare profesională acreditate de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, recunoscute la nivelul Uniunii Europene și în Ucraina. La acestea se adaugă posibilitatea de angajare în România cu monitorizare angajat și angajator pe perioada colaborării pentru a se evita exploatarea sau discriminarea.
Nouă din grupul de 15 vor lucra la birouri sau în depozitele unor firme de construcții. Ceilalți șase au primit atestat de finisori, ceea ce înseamnă că vor face zugrăveli sau vor monta gresie ori faianță în blocurile dezvoltatorului cu care discută în prezent.
„Principalul obstacol pentru ei este limba, nu este ușor să o înveți în timpul scurt pe care îl au la dispoziție. Apoi, ar mai fi birocrația românească”, spune pentru Europa Liberă inginerul Alexandru Theodor Brener, inițiatorul Inovation Cons.
O sută de refugiați și-au găsit de muncă, prin intermediul companiei lui. Alte câteva zeci se pregătesc pentru o slujbă nouă în România.
Și-n timp ce-și asumă o viață nouă, zecile de mii de refugiați împărtășesc aceeași speranță comună: că vor reveni, cât de curând posibil, la casele pe care le-au abandonat.
Și că va fi, din nou, pace.
