Oksana și Viktor au avut primul lor dans de nuntă într-o sală de spital din Liov, în vestul Ucrainei. Mirele și-a ridicat soția în brațe și au dansat printre paturile de spital, în timp ce mireasa i-a pus un braț în jurul gâtului și mâna bandajată pe piept. Este un moment pe care cei doi tineri de 23 de ani au crezut că nu îl vor împărtăși niciodată, după ce ea și-a pierdut ambele picioare cu câteva săptămâni înainte, când o mină a explodat pe 27 martie, la circa o lună de la invazia rusă, în timp ce cuplul se îndrepta spre casă în Lisichansk, în regiunea Luhansk din estul Ucrainei. Oksana Balandina și-a petrecut ultima lună fiind tratată în diferite spitale din Ucraina, iar în cele din urmă medicii au fost nevoiți să îi amputeze ambele picioare și patru degete de la mâna stângă. Cei doi copii ai lor - un fiu de 7 ani și o fiică de 5 ani - sunt acum în siguranță cu bunicii lor în regiunea Poltava, din centrul Ucrainei. Cuplul speră să ajungă în Germania, unde ea va primi o proteză la picioare și va urma un program de recuperare. Cei doi sper să se întoarcă în orașul lor, Lisichansk, atunci când războiul se va termina, dar nu știu când va veni acea zi. Rusia neagă că soldații săi sau vizează civili în ceea ce Moscova numește o „operațiune specială” pentru a dezarma țara și a o proteja de fasciști. Mii de civili au fost uciși sau răniți.