Linkuri accesibilitate

UDMR insistă să salveze Secția Specială. „Obsesia lor este ca magistrații să nu fie cercetați de DNA”


Senatorul UDMR Császár Károly Zsolt a depus, în ultima zi în care o putea face, un amendament controversat care menține Secția Specială în subordinea Parchetului General.

În plin scandal privind schimbarea ministrului Sănătății, cu câteva minute înainte de a expira termenul pentru depunerea de propuneri la Legea de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), senatorul UDMR Császár Károly Zsolt, a depus un amendament care salvează practic secția de la desființare.

Potrivit documentului consultat de Europa Liberă, posturile de procuror ale SIIJ se transferă către Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) a Parchetului General (PG), iar infracțiunile de corupție comise de magistrați sunt de competența acestei Secții din PG, nu de competența Direcției Naționale Anticorupție (DNA). „De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competența Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție infracțiunile săvârșite de judecători si procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, se precizează într-un amendament al senatorului UDMR.

O altă propunere este aceea ca la SUPC să fie angajați procurori numiți prin ordin al Procurorului General, cu avizul obligatoriu al plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procurorii care vor ancheta magistrați vor trebui să treacă de un concurs care va fi organizat de o comisie specială. Din această comisie se propune să facă parte „doi procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție propuși de Procurorul General, doi procurori din cadrul Inspecției judiciare, desemnați de plenul CSM, la propunerea Procurorului General, precum și un formator din cadrul Institutului Național al Magistraturii”.

Să nu rămână nici SIIJ, dar să nu se ducă dosarele la DIICOT și DNA pe motiv că ei au cazuri mari și multe.
Laura Ștefan

Expertul anticorupție Laura Ștefan consideră că nu are importanță cine face ancheta atâta vreme cât CSM dă aviz pentru trimiterea în judecată a unui magistrat. „Atâta timp cât rămâne acest aviz, pe mine nu mă interesează cine face ancheta. Avizul în sine este letal pentru încrederea în justiție. E un fel de soluție la mijloc. Să nu rămână nici SIIJ, dar să nu se ducă dosarele la DIICOT și DNA pe motiv că ei au cazuri mari și multe. Dar și Secția de urmărire penală și criminalistică are dosare de lucrat. Ei trebuiau să desființeze SIIJ și gata. După aceea căutau o soluție ce să facă cu dosarele”, a declarat la Europa Liberă expertul anticorupție Laura Ștefan.

Altă Secție specială

În prezent, Comisia care alege procurorii SIIJ este formată din doi procurori și doi judecători din cadrul Inspecției Judiciare (IJ), desemnați, la propunerea inspectorului-șef al IJ, de plenul CSM. Practic, propunerile senatorului UDMR clonează actuala SIIJ, ea fiind inclusă într-o altă Secție deja existentă a PG, nicidecum desființată, așa cum s-au angajat partidele din Coaliția de guvernare când au câștigat alegerile în 2020.

Senatul este Cameră decizională în acest caz. La Camera Deputaților, propunerea de desființare a SIIJ a trecut cu precizarea că secțiile CSM dau aviz conform pentru trimiterea în judecată a unui procuror sau a unui judecător, faptele de corupție săvârșite de aceștia fiind de competența DNA.

Cred că mulți politicieni sunt îngrijorați de faptul că ar putea cădea victime unei acțiuni a DNA-ului
Cristian Pîrvulescu

„Obsesia lor este ca magistrații să nu fie cercetați de DNA. Este o problemă în interiorul coaliției, în sensul că ea nu a fost discutată în decembrie anul trecut. Vorbim despre desființarea Secției Speciale. Acesta este și motivul pentru care asociațiile magistraților au solicitat publicarea raportului GRECO din martie, pentru că acel raport este categoric din acest punct de vedere, spunând că Secția este un instrument de terorizare politică a magistraților, a declarat pentru Europa Liberă politologul Cristian Pîrvulescu.

Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au solicitat Guvernului să autorizeze publicarea imediată a ultimului Raport GRECO, acesta vizând și impactul asupra politicilor anticorupție din România pe care l-au avut modificările aduse legilor justiției în anii 2017-2019. Potrivit celor două asociații „nu există și nici nu trebuie să existe vreun fel de motiv de îngrijorare pentru a justifica un refuz de publicare imediată a Raportului GRECO. Dimpotrivă, GRECO veghează la punerea în practică a angajamentelor statele membre de a-și uni eforturile, de a-și împărtăși experiențele și de a acționa împreună în acest domeniu, prin intermediul unui proces dinamic de evaluare și presiune reciproce”.

Nevoia de a se împrietenii cu judecătorii

Pîrvulescu mai crede că acest amendament este un tertip pentru a păstra SIIJ: „Cred că mulți politicieni sunt îngrijorați de faptul că ar putea cădea victime unei acțiuni a DNA-ului și pentru a preîntâmpina un asfel de lucru simt nevoia unei astfel de protecții. Mutarea de care vorbește senatorul UDMR înseamnă supraviețuirea Secției. Între timp, Coaliția de guvernare nu mai există. Ea este o himeră acum. USR Plus a susținut desființarea Secției, iar PNL-ul nu a fost entuziasmat. Președintele Iohannis a susținut mai mult această idee. Acum, pur și simplu se profită de această situație. Altfel spus, ne-am întors de unde am plecat”, mai susține Pîrvulescu.

Csaszar Károly Zsolt este senator UDMR la al doilea mandat. Potrivit sintezei activității parlamentare în legislatura 2016 -2020, acesta nu a avut nicio inițiativă legislativă în 4 ani. În schimb, din decembrie anul trecut și până în prezent, a semnat trei inițiative legislative. Acestea au ca obiect colectarea mai bună a amenzilor, expropierea unor suprafețe de teren și modificarea unei legi pentru înăsprirea unor pedepse în cazul infracțiunilor asupra minorilor.

În Senat, coaliția de guvernare are o majoritate fragilă. Astfel, PNL, USR PLUS și UDMR au împreună, 75 de voturi din totalul de 135 de senatori. Dacă cei 15 senatori ai UDMR votează propunerea colegului Csaszar Károly Zsolt, soarta Secției speciale depinde doar de 6 voturi.

Lipsă de voință politică cu legile justiției

Nici liberalii nu sunt foarte deciși să dizolve această structură de parchet ineficientă. Acest lucru se observă din lipsa apetitului pentru a repara legile justiției modificate în trecut de guvernarea PSD. De trei săptămâni, legea este blocată la Ministerul de Finanțe și la Ministerul de Interne unde a fost trimisă pentru avizare. Cele două ministere sunt conduse de liderii liberali Alexandru Nazare și Lucian Bode. Termenul de 3 zile stabilit de lege pentru a aviza aceste propuneri legislative este ignorat în continuare. „Sunt ministere PNL. Probabil din cauza pandemiei și a planului de reziliență nu au avut timp să se ocupe de aceste avize. Este evident că au tras de timp. Și după ce am văzut ieri mă întreb dacă nu cumva exista o legătură între repararea legilor justiției și scandalul de la ministerul Sănătății”, mai spune analistul politic Crisitan Pîrvulescu.

Inițiatorul Csaszar Károly Zsolt nu a putut fi contactat pentru a ne explica care au fost rațiunile care l-au determinat să facă această propunere legislativă, telefonul de serviciu al demnitarului fiind închis.

Obsesia" UDMR

De la început, UDMR a fost împotriva desființării SIIJ. Încă din ianuarie 2021, Csoma Botond, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților a propus transferul Secției Speciale la Parchetul General și susținea atunci că are acceptul liberalilor. Magistrații consultați de Europa Liberă considerau atunci că inițiativa legislativă este una proastă, deoarece noua structură va avea exact aceleași competențe ca actuala Secție Specială.

Între timp, propunerea de desființare a trecut de Camera Deputaților cu un amendament controversat. Astfel, deputații au votat proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale, dar cu amendamentul că este nevoie de un aviz obligatoriu de la CSM pentru trimiterea în judecată a magistraților. Potrivit lui Csoma Botond, UDMR a acceptat acest amendament cu „inimă grea”, dar Uniunea va vota pentru desființarea Secției Speciale. Între timp aleșii UDMR s-au răzgândit și au revenit la păstrarea SIIJ.

XS
SM
MD
LG