În urma presiunilor țărilor europene, a mediului comercial și a țărilor terțe, UE a amânat implementarea noii legi împotriva defrișărilor pentru culturile agricole cu un an.
„Feedback-ul” de la partenerii internaționali ai UE -cum că micii agricultori nu vor putea duce povara birocratică impusă prin această normă - a convins Comisia să schimbe termenul de implementare de la 1 ianuarie 2025, la 30 decembrie 2025 pentru firmele mari, respectiv 30 iunie 2026 pentru firmele mici.
După acest termen, dacă nu aplică normele europene, producătorii riscă amenzi sau scoaterea produselor lor de pe piața europeană.
Legea impune companiilor să monitorizeze fiecare etapă din lanțul lor logistic, pentru a dovedi că produsele care ajung pe piața UE nu au cauzat defrișări.
Ea se aplică culturilor de soia, ulei de palmier, cafea, cacao, cauciuc, lemn și producției animaliere - provenite atât din UE cât și din afara UE - pentru a descuraja defrișările, a preveni degradarea pădurilor din lume și a ajuta la menținerea integrității mediului înconjurător.
Europarlamentarii au acționat după dorințele cetățenilor, spune unul dintre cei implicați în acest dosar.
„Toate studiile arată că europenii nu vor să contribuie la defrișare, dar nu au de unde să știe că sunt complici la defrișările importate din alte țări”, spune pentru France24 eurodeputatul Pascal Canfin. Importurile europene sunt responsabile pentru 16% din defrișările la nivel global.
Aceste dorințe, însă, par să nu fie bine coordonate cu posibilitățile comerțului internațional sau cu cele ale fermierilor care cultivă aceste produse.
Directorul unui ONG indonezian spune pentru Euractiv că, deși țara respectă deja majoritatea standardelor cerute de UE, problema e că europenii vor geolocația exactă a producției uleiului pentru a dovedi că nu vine de pe terenuri defrișate după 2021, ceea ce este foarte dificil pentru unii producători.
De exemplu, Peru este al optulea cel mai mare producător de cacao.
Implementarea ar fi dificilă și pentru fermierii peruvieni care cresc cacao, majoritatea pe terenuri mai mici de cinci hectare.
Legea a creat îngrijorări în industriile exportatoare din Indonezia, Malaezia și Brazilia, unde se produce majoritatea uleiului de palmier, precum și cacaua și cafeaua pe care mulți oameni, mai ales în Europa, le consumă aproape zilnic.
Mai ales producătorii mici din aceste țări, care sunt cei mai sustenabili și se ocupă de o treime din producția totală, spun că nu pot ține pasul cu birocrația impusă prin standardele UE, în timp ce marile firme agricole, care ocupă majoritatea terenului folosit pentru producție, se pot adapta cu mai mare ușurință.
În multe dintre aceste țări, agricultura rămâne o piață foarte informală, în rândul producătorilor mici, astfel că ar fi enorme costurile implementării unei birocrații atât de complexe precum cea cerută prin standardele europene.
Indonezia și Malaezia consideră că legea este discriminatorie, pentru că le va afecta enorm dacă produsele lor vor fi blocate de pe piața europeană, dar guvernele nu au fost consultate în acest proces.
Inițial, Malaezia a amenințat că va opri toate exporturile de ulei de palmier către UE, iar anul acesta exporturile din Indonezia către UE au scăzut, mutându-se spre China și India.
Și experții din Brazilia spun că, deși legea are cele mai bune intenții, nu se aplică zonelor celor mai vulnerabile și nu oferă suficient sprijin pentru producători din punct de vedere practic, așadar că are prea puțin potențial de a schimba ceva.
Reacții din UE
Nici în UE nu a fost primită cu mai multă căldură această nouă lege. Austria a cerut ca termenul de implementare a legii să fie amânat, iar alte țări europene (Cehia, Finlanda, Italia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Suedia) susțin apelul Austriei.
Legea nu se aplică doar produselor venite din afara UE, ci și celor din UE, iar țările spun că aceasta ar pune prea multă presiune pe administrația europeană.
Fermierii europeni, pe de o parte, spun că se vor adapta greu, iar autoritățile vamale vor fi nevoite să clasifice importurile după riscul de defrișare provocată, însă fără ca UE să mai păstreze din 2025 o clasificare după categorii diferite de risc pentru fiecare țară.
La nivel politic, grupul de centru-dreapta al Popularilor Europeni, de care ține președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, îi laudă decizia de a amâna implementarea legii, în timp ce social-democrații o acuză de subminarea Pactului Verde, pachetul de legi care a devenit sinonim cu primul mandat al șefei Comisiei.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că legea nu e practică și că pune „o povară birocratică asupra firmelor”. Până și șeful Organizației Mondiale a Comerțului (WTO), Ngozi Okonjo-Iweala, le-ar fi cerut europenilor să se mai gândească la potențialele efecte ale noii legi.
Singurii care se declară nemulțumiți de această amânare sunt activiștii de mediu, care spun că nu face decât să continue situația deja gravă.
„A amâna este ca și când ai arunca afară pe geam extinctorul, dintr-o clădire în flăcări”, transmite ONG-ul Mighty Earth.
Von der Leyen „ar fi putut să ia fierăstrăul în mâini ea singură”, a declarat Greenpeace.
Cultura palmierului de ulei, defrișările și impactul asupra mediului
Uleiul de palmier este cel mai răspândit ulei vegetal din lume și unul dintre cele mai des întâlnite ingrediente în produse alimentare și cosmetice, pentru că funcționează pe post de conservant și stabilizator de aromă și consistență.
Poate fi întâlnit în aproape jumătate din produsele de pe rafturile supermarketurilor, de la ciocolată la ruj și pastă de dinți sau mâncarea de animale.
La nivel global, fiecare persoană consumă în jur de 8 kilograme de ulei de palmier pe an. The Guardian explică de ce a devenit atât de popular acest ulei: e mai sănătos decât alte grăsimi, e foarte ieftin și eficient de produs, e versatil, iar multe țări consumă din ce în ce mai multe uleiuri. Răspândirea vertiginoasă a uleiului de palmier este legată direct de răspândirea produselor alimentare procesate și ultraprocesate.
Adesea, acesta nici nu este marcat pe lista de ingrediente ca „ulei de palmier”, întocmai din cauza proastei sale reputații sau pentru că ele conțin doar un produs derivat.
WWF prezintă toate numele sub care apare uleiul de palmier într-o listă de ingrediente: al treilea ingredient din biscuiții Oreo este uleiul de palmier. Unele produse de la Burger King, Domino's, Subway conțin și ele ulei de palmier. Mai multe băuturi și mâncăruri ale grupului Nestle conțin ulei de palmier.
Palmierii care dau fructele din care se produce acest ulei vegetali sunt originari din Africa, dar au fost aduși în Asia de sud-est acum un secol - iar Indonezia și Malaezia au ajuns, de atunci, să producă 85% din uleiul de palmier din întreaga lume.
Alte 41 de țări din lume produc ulei de palmier, iar, de exemplu, Columbia încearcă să promoveze cultivarea palmierului de ulei în locurile în care s-a crescut ilegal coca.
Peste 27 de milioane de hectare din întreaga lume, o suprafață un pic mai mare decât România, sunt plantații de ulei de palmier, iar Malaezia și Indonezia aproape că au devenit țări-monoculturi (care cresc un singur produs agricol).
Un studiu din 2016 arată că aproape jumătate din zonele unde se cultiva uleiul de palmier în Asia de sud-est erau păduri în 1989.
Pentru a produce atât de mult ulei de palmier, companiile mari și fermierii mici au tăiat masiv pădurile din țările sud-est asiatice, iar impactul asupra biodiversității este imens.
Mai mult, cultivarea palmierilor necesari și producerea uleiului sunt printre cele mai nocive activități umane, din punctul de vedere al producerii gazelor de seră.
Același studiu din 2016 menționează că 10% din emisiile la nivel global, între 2001 și 2013, provin din defrișările și incendiile de vegetație tropicale, majoritatea dintre ele organizate de oameni întocmai pentru a face loc plantațiilor pe sol mai fertil sau din nevoia unei suprafețe mai mari.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
