Linkuri accesibilitate

UE ar fi cosmetizat un raport despre dezinformările Chinei pe tema pandemiei de coronavirus


 Primul ministru Li Keqiang
Primul ministru Li Keqiang

Un raport al Uniunii Europene în care se afirma că China s-a angajat într-o campanie de dezinformare despre pandemia de coronavirus a fost relativizat și tergiversat din cauza presiunilor exercitate de Beijing, relatează presa occidentală.

New York Times și Reuters scriu că China a amenințat cu măsuri de răspuns dacă raportul este publicat. Vineri, a fost dat publicității un rezumat vehiculat între țările membre, dar unele pasaje vizând China au fost excluse, rearanjate sau critica a fost diminuată.

Raportul original, văzut și de Europa Liberă, publicat initial pe 20 aprilie, vorbea despre un efort „trilateral” de „multiplicare” a mesajelor de dezinformare, la care ar mai contribui Rusia și Iranul.

În unul din pasajele suprimate, China era acuzată de faptul că „ar continua să desfășoare o campanie globală de dezinformare pentru a abate în altă direcție învinuirile în legătură cu izbucnirea pandemiei”, scrie New York Times.

XS
SM
MD
LG