Cu ocazia istorică a trimiterii în judecată a dosarului Revoluției din 1989, Ion Iliescu a scris o scrisoare către prietenul său, tovarășul Mihail Sergheievici Gorbaciov. Una din sursele Roșia Today a interceptat scrisoarea scrisă de mână și ne-a adus-o la redacție. Iat-o:
„Tov. Mihail, daraghii druzia, măi dragă,
Sper ca scrisoarea mea să te găsească bine. La noi, totul este cum știi că ne-ai lăsat în 1989, când mi-ai dat voie să trec în locul tov. Nicolae Ceaușescu, care a întinat atât cu cultul, cât și cu incultul personalității nobilele idealuri ale materialismului dialectic și istoric.
Săptămâna trecută am ajuns la medic cu o minoră problemă la inimă, dar doctorii au spus că nu este nici un pericol. Din păcate, mulți dintre tovarășii cu care am făcut revoluția, nu mai sunt, Dumnezeu să-i ierte! Aici am rămas doar trei, cu tine patru.
Vreau să te înștiințez, dragă tov. Gorbaciov, că m-au trimis în judecată în acea Revoluție de acum treizeci de ani. Nu îmi fac probleme, dar ziceam să te întreb, totuși: tu ai putea să trimiți vreo doua tancuri, măcar pe la graniță, în caz de ceva? Nu aș vrea să-mi trimiți avioane, că nu suport zgomotul de la reactoarele supersonice. Plus că tancurile îmi aduc mie aminte de marii noștri înaintași, ca tatăl lui Petre Roman sau tovarășa Ana Pauker, care au venit să ne aducă libertatea pe tancuri sovietice. Ooooof, ce vremuri! Oftez și acum după frumusețea și noblețea idealurilor de echitate socială, întrajutorare tovărășească, respect reciproc, cooperativizarea agriculturii și naționalizarea proprietății private, pe care tinerii din ziua de azi le consideră desuete.
Mai este câte o fătucă activistă rătăcită pe la partidele astea noi, care mai crede astăzi în aceste idealuri, dar sunt vai de capul lor. Mișcarea muncitorească este la pământ. Cu cine s-o faci, cu IT-iști, cu corporatiști, cu privatizați? Este foarte grav ce se întâmplă. Doar în Rusia ne mai este nădejdea.
Îți scriu această scrisoare ca să știi exact cum a fost în acele zile fierbinți din 1989. Eu m-am trezit pe 21 decembrie dimineața, beam un ceai și ascultam Europa Liberă, când au dat buzna peste mine câțiva securiști și militari care mi-au spus direct: „Să trăiți, tovarășe comandant suprem! Revoluția e gata! Poporul vă așteaptă la Televiziune!” Eu nu vroiam să știe Nina, s-o mai supăr și pe ea, că preiau țara. Dar, dacă tovarășul ăla s-a scăpat.... Le-am zis de la obraz: Stați, la loc comanda, să termin ceaiul, că nu se dă comunismul jos când vrea orice prostănac! Că altfel dădeam dictatura jos chiar atunci, pe 21 decembrie. Dar m-au contactat de la ambasada sovietică să-l terminăm pe Ceaușescu pe 25, de Crăciun, din cauza semnificației aparte a acestei zile. Cum ar veni, murea Tovarășul și se năștea Domnul.
Am mers cu tovarășii aceia puțin la plimbare prin București, am pus lucrurile la punct, după care m-am întors acasă. M-am uitat la filmul “Moscova nu crede în lacrimi” și apoi am dat OK-ul, să se treacă la libertate, ceea ce s-a întâmplat, nu mai insist. Le-am zis la cei din securitate să se abțină pe moment și așa a fost. Vreo câteva luni, un an nu s-au văzut. Erau pe când nu se vedeau, azi îi vedem, dar nu sunt, vorba poetului. Ironia sorții este că acel tânăr subofițer de atunci este acum ditamai generalul de azi și adună probe ca să mă judece pe mine. Știam că așa va fi, dar asta e viața!
Ce vreau eu să te întreb: în caz că mă mai harțuiesc mult ăștia cu prostiile lor, pot să le spun să te cheme pe tine ca martor al apărării în proces? Vii? Te mai poți deplasa? Să înțeleagă și fraierii aștia de azi că revoluția asta n-am făcut-o de capul meu, înțelegi? Oricum, nu aștept răspuns urgent. Procesul va dura încă cel puțin 30 de ani. Stai liniștit, deocamdată. Eu nu ma grăbesc. O să-i îngrop pe toți!
Mulțumesc pentru tot ție și tovarășilor ruși. Salutări tov. Lenin, dacă mai treci pe la mausoleu. Do svidanyia!”
Acesta este un text satiric. Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă.