Linkuri accesibilitate

Roșia Today despre îngerii lui Dragnea


Cine îl mai apără pe Liviu Dragnea, se întreabă cei de la Roșia Today
Cine îl mai apără pe Liviu Dragnea, se întreabă cei de la Roșia Today

Mai întâi, Don Liviu a renunțat la SPP. Nu era bun. Spiona pentru statul paralel, în loc să ofere pază și protecție. S-a înconjurat de jandarmi. Aprigi la mânie, lesne vărsători de bastoane și gaze, jandarmii nu i-au sporit popularitatea. Dimpotrivă, după 10 august 2018 i-au boțit un pic imaginea de tată iubitor și ocrotitor al poporului. Oricât de bun ar fi părintele, atunci când îi arde o curea pe spinare fratelui neascultător, parcă ți se strânge un pic sufletul.

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

În aceste condiții vitrege, cine să-l mai apere pe Dragnea? Cetațenii, normal. Dar nu orice fel de cetațeni, ci unii mai speciali, mai solizi, mai fioroși. Așa se face într-o țară din UE. Paradoxal, un om care declară că e atât de îndrăgit are nevoie de protecție. De fiecare dată când e chemat la audieri, în calitate de urmărit penal, în jurul lui Dragnea e o ceată de muschi și de cefe late. Mulți metri pătrați de scalp cu încrețituri. E mereu flancat de oameni pe care atunci când îi vezi îți aduci aminte că ai datorii. Cum sunt bodyguarzii de discoteci, pândarii de la cluburile de fițe, recuperatorii. Îngerii lui Liviu se vede ca sunt meseriași. Cu brațele lor lucrate la sală e clădită democrația. Ei aduc voturi, adună mase. Sunt extrem de folositori ca agenți electorali. Un biceps mare și bine tatuat face cât zece discursuri rafinate și elegante.

Iată cum în jurul lui Dragnea se naște o armonie, un deplin consens intre politic și stradă, între gulerele albe și cele negre. Săbiile tac cuminți în portbagaj, e timpul pentru politică. Și pază. Liviu e idolul șmecherilor, haiducul modern care ia de la stat și dă la bogați. Nu va mai trece mult timp până când îi vom vedea pe acești minunați bodyguarzi voluntari cu funcții in instituțiile statului vorbind despre democrație, egalitate și progres. Poate vor merge in delegații oficiale și vor sta la masă cu Macron sau Merkel discutând despre viitorul UE. Se apropie vremurile în care băieții cu mușchi vor fi primari, consilieri sau parlamentari. Așa că puneți mâna pe fiare, mergeți la sală, faceți mușchi și urmați școala vieții. România merită mai mult!

Acesta este un text satiric. Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă

XS
SM
MD
LG