Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Sfântul Liviu gură de aur


Romania- PSD leader Liviu Dragnea
Romania- PSD leader Liviu Dragnea

Putem spune că România trăiește cu adevărat vremuri de aur. Nu mă refer la creșetrea salariilor medicilor, ci la faptul că, de vreo săptămână, ne-am încins la discuții despre aurul României care trebuie repatriat de la Londra.

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

Mai întâi am fost surprinși să aflăm că nouă nu ne-au plecat din țară doar cei trei, patru milioane de români. De supărare si sărăcie, iată că ne-a plecat și aurul pe care acum domnul Liviu Dragnea si colegi de-ai lui din PSD îl vor înapoi acasă. S-a dus și el peste mări și țări pentru o viață mai bună. Poate că acolo aurul nostru este apreciat la adevărata lui valoare. Poate că acest aur nu vrea nici în ruptul capului să se mai întoarcă din Londra în București, mai ales acum, în 2019. Fără să intrăm prea mult cu bocancii în sufletul acestor lingouri plecate la Londra, ca Brâncuși și Eliade la Paris, vom încerca să vedem ce pot face guvernanții cu aurul odată adus înapoi în patrie.

Cel mai probabil Viorica Dăncilă va întâmpina cu fanfară și covor roșu pe peronul gării Băneasa primul lingou de aur sosit de la englezi. Va citi un discurs în care va arăta cum, datorită bunei sale guvernări, au început să ni se întoarcă valorile în țară. Azi, aurul.

Ea va promite câte o bijuterie pentru tot românul. Salariile minime vor fi plătite in cruciulițe de aur, iar pensiile speciale direct in ghiuluri.

PSD-ul va pune dinți de aur la toți pensionarii. E drept că mulți dintre acești pensionari nu au bani de mâncare, dar vor avea zâmbete strălucitoare.

Școlile de țară, vor beneficia pe lângă programul “cornul si laptele” si de noul program “clanța si lanțul”. Astfel, toaletele din placaj în fundul curții, vor avea clanța si lanțul poleite cu aur.

Ministrul de Finanțe, Orlando, a declarat că, pentru a micșora riscul creșterii deficitului, ar vrea să bage in bugetul țării pe lângă câteva tone de aur repatriat din Anglia și generația de aur a fotbalului românesc, cea care a ajuns până în sferturi la Mondialul din America '94. Hagi si Gică Popescu nu sunt foarte convinși că vor accepta.

Și, cu voia dumneavoastră, ultima măsură pe listă: Liviu Dragnea își va pune dinți de aur din rezerva României, se va retrage din politică și va intra in calendarul ortodox cu numele de sfânt: Liviu gură de aur, ocrotitorul penalilor.

După ce aurul României va reveni în țară de la Londra, urmează ca Șerban Nicolae să lanseze o nouă inițiativă, și anume tot aurul acesta să fie transferat la Moscova, lângă restul tezaurului care asteaptă reântregirea de 100 de ani.

Câțiva analiști politici acreditați de Kremlin susțin că inițiativa este foarte bună și că aurul României aflat acum în Anglia, este in mare pericol din cauza Brexit-ului. Acesta ar fi mult mai în siguranță la Moscova, de unde nu îl va putea lua nimeni, nici măcar românii.

XS
SM
MD
LG