Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Zbor deasupra unui cuib de cuc


Roșia Today - Eternul și fascinantul Cuc, pe post de guguștiuc
Roșia Today - Eternul și fascinantul Cuc, pe post de guguștiuc

PSD a reușit, în sfârșit, nominalizarea a doi candidați pentru cele două ministere rămase orfane de atâta amar de vreme: Dezvoltare și Transporturi. Surpriza cea mai mare apare la Transporturi, în sensul că nu este nici o surpriză. Aici a fost nominalizat eternul și fascinantul Răzvan Cuc, pe post de guguștiuc.

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

Cuc a mai fost ministru al Transporturilor până când serenisima doamnă Dăncilă l-a considerat incompetent și l-a remaniat.

Ne trece un fior de emoție când ne amintim cum, în august 2017, Cuc a inaugurat un vast proiect de investiții, adică tronsonul de 21 de kilometri de cale ferată Ilva Mică – Rodna Veche (în județul Bistrița Năsăud), plin de scaieți și buruieni (alte buruieni decât cele pesediste aflate la inaugurare), pe care garnitura Săgeții albastre putea merge cu fabuloasa viteză maximă de 28 km/h. Da, da, astea erau specificațiile tehnice ale căii ferate recent deschise. Senzațional!

Au trecut ani, vorba cântecului, Cuc a plecat de la organizația PSD Giurgiu și a ajuns la organizația de la Neamț. Iar noul Cuc de Neamț a fost găsit infinit mai competent decât vechiul Cuc de Giurgiu slab pregătit si complet depașit de responsabilitățile funcției de ministru. Practic județul Giurgiu l-a tras pe Răzvan în spate tare de tot. Se spune că omul sfințește locul. Dar vedeți că aici a fost invers: locul a sfințit omul. În timp ce Cuc de Giurgiu era un incompetent numai bun de remaniat, Cuc de Neamț este o lumină, venit să umple România de autostrăzi și căi ferate. Piatra Neamț reușește să dea țării mari oameni, chiar dacă ei sunt din Giurgiu. Ne amintim cu emoție că Piatra Neamț a dat-o lumii și pe Mihaela Rădulescu, despre care credem cu tărie că ar fi fost mult mai competentă ca Ministru la Transporturi și, în general, la orice.

Mai trebuie amintit aici un mic detaliu. Răzvan Cuc a reușit să parcurgă distanța între organizația PSD de Giurgiu și cea de Neamț într-un timp record: pe parcursul unei ședințe de CEx pesedist. Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, a început ședința cu Răzvan Cuc la el în organizație, ca să afle la finalul întâlnirii că fostul ministru a ajuns la organizația de Neamț. Cu trenul, cu care Cuc e obișnuit să meargă cu maxim 28 km/h, mutarea ar fi durat patru zile. Cam de atât are nevoie CFR-ul nostru ca să acopere distanța dintre Giurgiu si Piatra Neamț.

Per total, mobilitatea formidabilă de care politicienii dau dovadă în PSD este de remarcat. De la sublim la ridicol nu este decât un pas. De la a fi ridicol la Giurgiu la a fi ridicol la Neamț pasul este deja făcut. Numai că nimănui nu-i este rușine de ridicolul acesta și mută cucul din județ in județ numai să-l facă ministru. Vă mai miră ceva?

XS
SM
MD
LG