Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Cadouri surpriză la nunta Olguței


Roșia Today a aflat, în investigația sa plină de umor, că Liviu Dragnea a fost nuntaș, ca să ia notițe pentru la vară
Roșia Today a aflat, în investigația sa plină de umor, că Liviu Dragnea a fost nuntaș, ca să ia notițe pentru la vară

Cadouri surpriză la nunta Olguței Vasilescu. Cine se află în spatele ordonanței lui Tudorel Toader. Alegeri fraudate cu voturi din Tiraspol. Dragnea țintește premiile Oscar din 2020

Fostul ministru Lia Olguța Vasilescu s-a măritat, chiar de Dragobete, cu vicepreședintele senatului, Claudiu Manda. Petrecerea a avut loc la restaurantul Chicago din Craiova, unde invitații de la PSD le-au făcut cadouri-surpriză mirilor.

Romania - Roșia Today, generic 2019
Romania - Roșia Today, generic 2019

De exemplu, ministrul Agriculturii Petre Daea a venit la nuntă cu un cormoran, în timp ce premierul Viorica Dăncilă le-a adus cadou Dicționarul ortografic si „ortopedic” al limbii române, așa cum s-a exprimat chiar dumneaei. Președintele Liviu Dragnea, prezent și el, a ținut să precizeze: ”Vreau să felicit mirii pentru pasul făcut. Nu este ușor să organizezi o nuntă când jumătate de țară te înjură și cealaltă jumătate așteaptă pomeni, pensii și salarii speciale. Să vă spun drept, am venit să-mi iau notițe. Mă așteaptă și pe mine o nuntă la vară și încă nu sunt decis dacă s-o fac în România sau în Costa Rica. Rămâne să vedem ce decide justiția”

Mii de români au ieșit în stradă să-i sprijine pe magistrați, așa că primul ministru a trebuit să reacționeze. ”Ordonanța merge înainte. Am primit mesaje din penitenciare de la foști deputați, senatori, primari sau miniștri care vor toți să stea în aceeași celulă cu Cristi Borcea. Îi pot înțelege. Dar după ce își termină Borcea pedeapsa, ei cu cine or să mai stea? Să-l băgăm din nou pe Borcea la pușcărie doar ca să fie condiții mai bune?”, a declarat Viorica Dăncilă, în exclusivitate pentru Roșia Today.

După alegerile de duminică, partidele pro-ruse din jurul președintelui Igor Dodon se pare că vor forma noul guvern. S-a votat cu autocare pline de turiști veniți din Transnistria, iar pro-europenii au reclamat multiple fraude electorale. Reporterii Roșia Today au reușit să stea de vorbă cu Igor Dasaev, un locuitor al Transnistriei venit la Chișinău special ca să voteze. ”Eu niciodată n-o să merg pe mâna unioniștilor, pentru că nu vreau să trăiesc sub talpa dictatorului comunist Dragnea. Avem și noi comuniștii noștri aici, la Tiraspol, da' măcar aiștea nu sunt cu două fețe. Adică și cu Moscova, și cu Bruxelles! Nu dom'le, mergem cu toții pe mâna lui Putin și Dodon! Dacă este nevoie, o să votez la toate secțiile din Moldova de câte trei ori, până se închid urnele, numai să iasă un guvern pro-rus bun și corect, m-ați înțeles?”, ne-a spus Igor, înainte de a cădea într-un șanț mort de beat.

După ce Green Book (povestea prieteniei dintre un italian și un pianist afro-american) a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, Liviu Dragnea a declarat că intenționează ca guvernul României să finanțeze integral un film sută la sută românesc cu care să ne batem pentru premiile Oscar din 2020. Singura condiție pusă de președintele PSD este ca scenariul filmului să oglindească discriminarea odioasă la care sunt supuși politicienii foarte bogați de către statul paralel, în timp ce săracii sunt lasați in pace si fac ce vor ei in țara asta.


XS
SM
MD
LG