Boris Johnson a trimis ieri, duminică, două scrisori la Bruxelles, una nesemnată, în numele parlamentului, în care cere un răgaz suplimentar de trei luni, și una semnată, în care premierul britanic afirmă că el nu dorește acel răgaz suplimentar pe care legea îl obligă să-l ceară și insistă că el nu va respecta acea cerere pe care a trimis-o forțat.
La Londra, The Observer, cel mai vechi săptămânal duminical din lume, scrie: Actoria dramatică a lui Boris Johnson se transformă în farsă – și e numai din vina lui. Sau, un alt titlu: Brexitul e o tragedie națională care servește doar înguste interese egoiste. „Boris Johnson și ciracii lui (his cronies) nu vor decât să transforme țara într-un paradis fiscal nereglementat, oricât ar costa asta”, scrie The Observer.
The Sunday Telegraph explică cum Johnson a trimis la UE doar o fotocopie a scrisorii nesemnate, insistând că nu e scrisoarea lui, ci a Parlamentului, iar The Sunday Times oferă, din tabăra cealaltă, detaliile manevrelor din parlament ale opoziției laburiste care dorește un al doilea referendum și, desigur, rămânerea Marii Britanii în piața comună a UE.
Tabloidele britanice sunt din nou în plin război al titlurilor. „Casa de Nebuni!” e titlul mare, pe prima pagină din Mail on Sunday, cu trimitere la parlament (joc de cuvinte pe Casa Comunelor, House of Commons / House of Fools); „De ce nu ne lasă să plecăm?” se lamentează ipocrit, cu aluzie la UE, coperta de la xenofobul Sunday Express. The Independent (care nu mai e decât un website din informații aparținând milionarului rus Aleksandr Lebedev), scrie că „Johnson se comportă ca un țânc râzgâiat” (a spoiled brat).
De la magnații ruși ai presei din Londra - direct la Moscova: Kommersantъ constată că Boris Johnson nu a respectat formalitățile scrisorii către UE și că guvernul se pregătește totuși de un divorț fără documente în regulă, iar cotidianul Kremlinului Rossiiskaia Gazeta pune un titlu vulgar-ironic, cu aluzie la denunțurile trecutului: Johnson o dă anonimă (Анонимка от Джонсона).
În Franța, Le Monde anunță însă că în ciuda cererii britanice a unui nou răgaz, procesul de ratificare continuă la Bruxelles. Cererea britanică va face obiectul unor consultări care vor dura « mai multe zile », între președintele Consiliului European Donald Tusk și liderii celor 27 de țări. Cum a spus negociatorul din partea UE, francezul Michel Barnier: « Ce s-a decis joi rămâne pe masă ».
Parlamentul britanic nu a respins de fapt acordul, cerând doar un răgaz suplimentar, așa încât, în partea europeană procedura de ratificare continuă. O poveste fără sfârșit, cum o rezumă la München Süddeutsche Zeitung. Titlu identic și în Franța, în Libération: Brexitul nu se mai termină odată.
În acest timp, înapoi la Londra, The Mail on Sunday și The Sun scriu despre cum conservatorii, înspăimântați de rolul distrugător pe care l-ar putea avea în potențialele alegeri Nigel Farage, caută să-l cumpere promițându-i un titlu nobiliar (peerage).
„Omagiu Cataloniei”
În Catalonia, după violențele de sâmbătă, tensiunea a mai scăzut peste weekend, deși manifestațiile au continuat și ieri seară. El Pais are un portret al premierului Cataloniei: Quim Torra, activistul care a pierdut controlul. La Barcelona, La Vanguardia scrie despre cei patru manifestanți care au pierdut câte un ochi din pricina gloanțelor de cauciuc ale poliției, dar și despre un polițist grav rănit în direct la televiziune.
In Belgia, presa e foarte atentă și comentează în detaliu situația din Catalonia. Motivele sunt multiple. Principalul partid politic din Belgia, cel al dreptei naționaliste flamande N-VA (Noua Alianță Flamandă, Nieuw-Vlaamse Alliantie), parte din coaliția aflată la putere, nu își ascunde dorința de a obține independența Flandrei, astfel încât privește cu simpatie orice mișcare separatistă în Europa. Apoi, principalul lider separatist catalan, Carles Puigdemont, a primit azilul în Belgia, unde trăiește protejat în apropiere de Bruxelles, în Waterloo.
Săptămâna trecută, după condamnarea la grele pedepse cu închisoarea a nouă lideri separatiști catalani la Madrid, Spania a trimis în Belgia un nou mandat european de arestare pentru Puigdemont. Situația e cu atât mai complicată, cu cât viitorul Comisar european pentru Justiție, care va trebui să se ocupe de reforma mandatului european de arestare, este actualul ministru belgian de externe Didier Reynders.
Le Soir a anunțat peste weekend că Puigdemont a fost convocat și că a petrecut chiar o noapte în arest, în momentul apariției sale in fața unui nou judecător, un flamand de astă dată, iar nu un francofon ca până acum, care i-a prezentat noul mandat de arestare trimis de Spania. Judecătorul a decis să îl lase în libertate, o decizie în cazul său trebuind a fi luată marți 29 octombrie, cum precizează La Libre Belgique. Dacă se decide extrădarea lui, Puigdemont poate să conteste și să introducă un apel. El riscă mult, dat fiind că alți independentiști catalani au fost deja condamnați în Spania la pedepse între 9 și 13 ani închisoare.
Trump și psihologia sartorială în FT
Presa anglo-saxonă de cea mai largă circulație, de ambele părți ale Atlanticului, este în continuare plină de recriminări și analize care pun la îndoială competențele lui Donald Trump, mai ales în urma recentului său comportament haotic în cazul crizei din Siria.
New York Times (NYT), în ediția sa de weekend, are chiar editorialul dedicat în întregime Victoriei Turciei asupra lui Donald Trump. Prin felul în care i-a trădat pe kurzi fără să-și anunțe măcar consilierii, „Trump a oferit o înspăimântătoare dovadă a pericolului reprezentat de neputința lui cronică de a evalua responsabilitatea unui președinte”, spune editorialul din New York Times. Ziarul înșiră apoi urmările, miile de oameni care și-au abandonat locuințele, felul în care kurzii au fost nevoiți să ceară ajutor asasinului Bashar al Assad, diminuarea credibilității Americii în lume, satisfacția Rusiei și Iranului și cadoul făcut lui Erdogan, care a aruncat scrisoarea lui Trump (pe care NYT o numește puerilă) la coș.
În sfârșit, foarte seriosul cotidian al finanțelor britanice din City, Financial Times (FT), pune întrebarea, la rubrica sa de weekend: Style (and Fashion), de ce Boris Johnson poartă în ultima vreme cravate atât de oribile, care le imită slugarnic pe cele ale lui Trump.
Articolul e o bijuterie de psihologie sartorială. Autorul, Robert Armstrong, șeful secțiunii despre finanțele SUA al ziarului, se întreabă pentru ce Johnson urmează exemplul lui Trump, ale cărui cravate sunt „oribile, ieftin-lucioase, deseori de un roșu cireașă strident, atârnând prea lungi cu patru sau cinci centimetri și având (din rațiuni neștiute) vârful subțire prins cu scotch de capătul lat”.
Johnson la rândul lui poartă acum cravate lungi și lucioase, care atârnă cu mult sub catarama curelei (cf. foto).
În cazul lui Trump, explicația oferită e simplă: președintele SUA a purtat întotdeauna, cum se vede și în pozele din tinerețe, costume cu două-trei numere mai mari. Asta pentru că Trump e corpolent și, punând pe el haine mai mari decât trebuie, el crede că așa mai șterge din imaginea de masivitate. De aceea și poartă cravate atât de lungi și late. Sigur, spune aceste expert în finanțe de la Financial Times, a purta o cravată normală sub un costum de dimensiunile unui cort ar da o impresie de lipsă de proporții.
Apoi, mai scrie FT, cravata permanentă la Trump mai este și pentru că, „în ciuda dorinței lui de a se prezenta ca un om din popor, ceea ce ar însemna să nu poarte deloc cravată, Trump știe că gâtul nu îl avantajează deloc”.
Care este însă motivația lui Johnson? Aici FT vine cu o explicație psihanalitică și subliminală: așa cum unii oameni vulgari poartă o centură cu cataramă lucioasă și mare, ca să te facă să te uiți spre prohabul lor, la fel cravata lui Trump și cea, mimetică, a lui Johnson, indică aceeași direcție. „Amândoi sunt oameni care n-au fost fideli sexual și ale căror escapade au devenit publice și, până acum, n-au plătit nici un preț politic pentru asta. E interesant să observăm dacă pendulul o să bată și în partea cealaltă.”
Croitorii știu bine că indiferent dacă porți dreapta sau stânga, totul e ca pendularea să fie naturală.
Și iată cum o simplă analiză iconografică ludică, psihanalitico-sartorială, ne revelează mai în profunzime un raport de forțe internațional decât orice impozant studiu geopolitic.
Facebook Forum