Linkuri accesibilitate

Caravana Medicală și Caravana Culturală într-un cartier timișorean

Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, Universitatea de Medicină, spitalele din Timișoara și Asociația DocuMentor s-au asociat pentru a oferi locuitorilor unui cartier uitat de autorități servicii medicale și un strop de cultură.

Doctorul Dorel Săndesc și regizorul Florin Iepan au colaborat pentru a duce consultații medicale gratuite și cultură pe pâine în cartierul timișorean Blașcovici. Locul amintește și azi de zona gri muncitorească, cu blocuri pentru nefamiliști și case mici dar grădini mari, unele transformate după 1989 în vile cochete.

Caravana medicală și Caravana culturală organizată în cadrul Festivalului cinematografic ROD au adus consultații medicale pentru aproape 60 de pacienți la care au contribuit voluntar 30 de medici, precum și teatru, film și expoziție de fotografii despre cartier realizate de cinci fotografi. Un public numeros, de aproape 200 de participanți s-a bucurat de această ofertă.

16x9 Image

Brîndușa Armanca

BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

armancab-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG