Linkuri accesibilitate

Un medic pediatru și o asistentă din Iași, confirmați cu coronavirus


Imagine generică
Imagine generică

Un medic de la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași și o asistentă de la secția de gastroenterologie a spitalului „Sf. Spiridon” din aceeași localitate au fost confirmați joi cu infecție cu coronavirus.

Medicul s-a autoizolat după ce a fost în străinătate într-o zonă de risc și nu a avut contacte în rândul personalului, iar asistenta a luat virusul de la pacientul transferat de la Suceava. Cele două cazuri se alătură celui al medicului oncolog care a fost în Franța, aflat în autoizolare, diagnosticat în urmă cu nouă zile, cu totul trei cazuri în rândul cadrelor medicale din Iași.

Asistenta de la gastroenterologie este contact al pacientului transferat de la Suceava miercurea trecută, confirmat pozitiv în cursul nopții de luni spre marți.

„Toţi contacții acestui cadru medical sunt izolaţi și testele în curs de realizare. Mai precizăm că pentru situaţia de la Secţia de Gastroenterologie au fost prelevate un număr de 59 de probe, dintre care 52 au rezultat negative, iar 6 probe sunt lucru. De asemenea, sunt în curs de prelevare un număr de 13 probe. Toți contacții stabiliți prin ancheta epidemiologică sunt izolaţi", transmite Direcția de Sănătate Publică Iași.

XS
SM
MD
LG