Linkuri accesibilitate

Un român, director interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică


Cornel Feruță este diplomat de 17 ani și a participat la semnarea Tratatului de neproliferare nucleară cu Iranul
Cornel Feruță este diplomat de 17 ani și a participat la semnarea Tratatului de neproliferare nucleară cu Iranul

Românul Cornel Feruţă a fost numit director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) până când statele membre se vor pune de acord asupra succesorului lui Yukiya Amano, potrivit Reuters.

AIEA a anunţat luni că japonezul Yukiya Amano a încetat din viaţă, lăsând agenţia ONU fără conducere într-un moment de amplificare a tensiunilor între Iran şi Occident după decizia Washingtonului de anul trecut de a se retrage din acordul nuclear din 2015 care a limitat programul nuclear al Teheranului în schimbul unei relaxări a sancţiunilor.

Corneliu Feruță a participat la semnarea acordului de neproliferare a armelor nucleare cu Teheranul, în calitate de reprezentant al agenției. În 2017 Feruță spunea că „este unul dintre cele mai complexe acorduri negociate şi agreate la nivel mondial“. Într-un interviu pentru Adevărul Live, el a explicat, la vremea respectivă, că acordul cu Teheranul „dă valoare unor angajamente politice diferite“ şi constituie „primul dosar internaţional în care Uniunea Europeană a exercitat cu foarte mare succes rolul de coordonator al negocierilor“.

"Consiliul Guvernatorilor a decis să-l desemneze pe dl Cornel Feruţă director general interimar, până când un director general îşi va asuma funcţia", a anunțat AIEA

Corneliu Feruță este diplomat. Cornel Feruţă a fost numit în 2008 vicepreşedinte al Consiliului Guvernatorilor AIEA, funcţie pe care a deţinut-o până în 2010. În 2011 a fost numit preşedinte al celei de-a 55-a Conferinţe Generale a Agenţiei. În 2013 el a fost numit preşedinte al celui de-al doilea Comitet Pregătitor al Conferinţei de Revizuire a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare. Cornel Feruţă este diplomat de carieră cu o activitate de peste 17 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG