Linkuri accesibilitate

Un senator american propune sancțiuni împotriva Chinei pentru lipsă de transparență


Donald Trump și Xi Jinping

Senatorul american Lindsay Graham, un aliat apropiat al lui Donald Trump, propune introducerea de legislație care permite președintelui american să impună sancțiuni extinse împotriva China dacă regimul de la Beijing nu prezintă detaliat evenimentele care au condus la pandemia de coronavirus, informează agenția Reuters.

Senatorul a afirmat că este convins că dacă nu ar fi fost „înșelăciunea" comisă de Partidul Comunist Chinez, virusul nu ar fi fost în Statele Unite și nu ar fi putut provoca 80.000 de decese în rândul americanilor.

Graham arată spre China pentru refuzul de a permite intrarea în țară a unor cercetători care să verifice cum a pornit pandemia.

Sunt convins că China nu va nu coopera în cadrul unei investigații serioase decât dacă vor fi făcuți să accepte", a arătat senatorul american.

Criticii lui Donald Trump, printre care se numără foști oficiali, academicieni și analiști, afirmă că deși China are multe răspunsuri de dat, administrația americană ar încerca să devieze atenția de la răspunsul întârziat pe care l-au avut în fața pandemiei.

Lindsay Graham arată că prin „Legea responsabilității COVID-19" va cere președintelui să certifice în fața Congresului într-un termen de 60 de zile faptul că Beijingul„a asigurat un raport complet privind orice investigație americană, a aliaților sau OMS privind COVID-19".

Va trebuie de asemenea ca regimul de la Beijing să închidă toate „piețele umede" (cele în care se comercializează animale vii) și să elibereze toți activiștii pentru democrație din Hong Kong arestați în represiunea post-pandemie.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing a exprimat în mod hotărât opoziția față de inițiativă legislativă pe care a numit-o „imorală" și a susținut că China a fost deschisă și transparentă de la debutul pandemiei.

Proiectul de lege ar autoriza președintele american să impună o serie de sancțiuni, inclusiv înghețarea activelor, interdicții de călătorie și revocări ale vizelor, precum și restricții privind împrumuturile acordate companiilor chineze de către instituțiile americane cât și interzicerea firmelor chineze să se înscrie pe bursele din SUA.

Legislația a fost semnată și de alți opt senatori republicani.

Trump și susținătorii săi din rândul republicanilor au acuzat în mod repetat Beijingul că nu a alertat lumea cu privire la gravitatea epidemiei care a izbucnit în Wuhan la finalul lui 2019.

Citește și:

XS
SM
MD
LG