Linkuri accesibilitate

Ungaria dă 80 de milioane de euro pentru dezvoltarea Transilvaniei


Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe

Șeful diplomației de la Budapeste: „Cei care aici, în Transilvania, urmează o şcoală catolică maghiară, în mod sigur nu au fost păcăliţi cu ideologii false”.

Aflat în vizită la Tîrgu Mureș, ministrul de Externe al Ungariei și-a exprimat speranța că așa cum s-au rezolvat problemele prin discuții bilaterale pentru reluarea cursurilor la Liceul catolic Rakoczi Ferenc cu predare în limba maghiară, tot așa se poate poate ajunge la un consens privind înființarea unei secții cu predare în limba maghiară la Facultatea de Medicină. Cererile UDMR în acest sens sunt mai vechi, iar clădirea Universității din Tîrgu Mureș a fost construită la începutul secolului 20, în perioada în care Transilvania se afla sub administrația Budapestei, în interiorul Imperiului Austro-Ungar de primăria orașului pentru gimnaziul cezaro-crăiesc, care tocmai fusese mutat aici. De fapt, prima școală de medicină din Ardeal a fost decisă în 1566 de Dieta Transilvaniei, formată din reprezentanții celor trei stări privilegiate, nobili romano-catolici, protestanți și mai târziu unitarieni.

Ministrul de Externe al Ungaria a venit la Târgu Mureș pentru a comemorarea 15 martie 1848, care este Ziua maghiarilor de pretutindeni. Pe 15 martie 1848 a început Revoluția liberală prin manifestații impresionante la Buda și Pesta, cele două orașe care formează astăzi capitala Ungariei. Acestei mișcări de emancipare i s-a opus contrarevoluția românilor din Transilvania, care a susținut, inclusiv cu forța armelor, represiunea organizată de la Viena, cu sprijinul armatei ruse.

Istoria Revoluției de la 1848 din Ardeal este însă mult mai complicată, din cauza ciocnirilor dramatice dintre români și unguri, din cauza neînțelegerilor dintre cele două națiuni și a sacrificiilor mari din ambele tabere. Nu există încă o istorie comună a celor întâmplate în 1848 și 1849, de aceea românii se opun în general cu vehemență unei celebrări a zilei maghiarilor la 15 martie.

În discursul ținut în faţa elevilor şi profesorilor de la Liceul catolic din Târgu Mureș, ministrul ungar de externe a subliniat că Guvernul Ungariei a avut obigaţia să ia apărarea maghiarilor catolici din Târgu Mureş. Péter Szijjártó a adăugat că acum maghiarii sunt supuşi unei imense presiuni, pentru a renunţa la moştenirea şi identitatea lor naţională, religioasă şi culturală. "Cei care aici, în Transilvania, urmează o şcoală catolică maghiară, în mod sigur nu au fost păcăliţi cu ideologii false, menite să ne rupă de identitatea noastră naţională şi religioasă" - a declarat ministrul ungar de externe, potrivit Rador, care citează MTI.

Péter Szijjártó crede că în faţa relaţiilor româno-ungare se află multe provocări, dar această şcoală din Târgu Mureş dovedeşte că merită să munceşti pentru restabilirea respectului şi încrederii reciproce. Ministrul de Externe al Ungariei a discutat cu liderii UDMR şi cu profesorii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, despre situaţia acestei instituţii de învâţământ superior. În urma acestor discuții, Szijjártó a ajuns la concluzia că aşa cum un acord pragmatic, care ţine cont de drepturile minorităţilor, a făcut posibil ca elevii maghiari romano-catolici să poată învăţa din nou în propria lor şcoală, la Târgu Mureş, aşa şi în domeniul învâţământului superior se poate obţine o soluţie care să respecte legislaţia României, astfel încât la UMFST să fie înfiinţată o facultate cu predare în limba maghiară, după modelul celei cu predare în limba engleză. Péter Szijjártó a accentuat: Ungaria este mândră de comunitatea maghiară din Transilvania, pe care o consideră o sursă de dezvoltare a relaţiilor româno-ungare, iar propăşirea maghiarilor pe pământul lor natal contribuie şi la succesul României. În acest context, Péter Szijjártó a amintit de programul Guvernului Ungariei, în valoare de 25 miliarde de forinţi, care înseamnă circa 80 de milioane de euro, bani destinați dezvoltării economice a Transilvaniei.

În ultimii ani Budapesta investește consecvent bani în zonele locuite preponderant de maghiarii din România. Multe grădinițe și școli au fost refăcute, mulți pensionari maghiari sunt ajutați de să trăiească mai bine de guvernul ungar, destule biserici catolice și protestante au fost restaurate cu bani publici de la Budapesta.

XS
SM
MD
LG