TARD, Ungaria. Dacă nu ar fi mașina parcată afară, împodobită cu sloganul companiei - „Handmade With Love” - s-ar putea să ratați sediul MatyoDesign.
Situată pe o stradă rezidențială liniștită din Tard, un sat de aproximativ 1.000 de locuitori din nord-estul Ungariei, casa modestă găzduiește o afacere de broderie în plină expansiune, care produce piese la modă pentru clienții internaționali și magazinele de lux.
În această parte a Ungariei - cuprinsă între marginea exterioară a Munților Carpați și Marea Câmpie Ungară - Matyo, broderia de artă populară, tradițional găsită pe îmbrăcămintea țărănească, a fost practicată de secole. Alături de câmpuri vaste, peșteri de calcar și crame, culorile vibrante și motivele florale ale lui Matyo sunt una dintre comorile regiunii și au fost incluse pe lista patrimoniului cultural UNESCO din 2012.
„Broderia este un lucru bun de făcut. Este odihnitor, liniștitor”, spune Miklos Vajda, sau Neni, așa cum îi spun localnicii. Neni, 67 de ani, este una dintre cele 45 de femei care lucrează cu MatyoDesign și, în timp ce vorbește, face cusături complicate pe o bucată de material.
„O fac după ce am făcut curățenie în grădina mea”, spune ea.
Dar pentru Neni și colegele ei de muncă, broderia nu este doar pentru plăcere - este un colac de salvare într-o zonă defavorizată din punct de vedere economic, într-un moment în care inflația abundentă a luat o parte considerabilă din pensiile oamenilor.
Judetul în care se afla Tard, Borsod-Abauj-Zemplen, este unul dintre cele mai sarace din Ungaria. Din 19 județe, are al treilea cel mai mic salariu lunar mediu net al țării și a doua cea mai mare rată a șomajului: 7,8 la sută, comparativ cu media națională de 4,1 la sută
În funcție de dimensiunea piesei, lucrătorii MatyoDesign câștigă de la 1.000 de forinți la 50.000 de forinți ( adică de la 3 la 140 de dolari) per model, ceea ce spun ei că este un plus binevenit la pensiile lor.
„Fără broderie nu avem economii”, spune Neni. „Suntem fericiți dacă putem trece luna.”
În timp ce toate lucrătoarele sale brodează de acasă, sediul MatyoDesign - parțial birou, parțial atelier - găzduiește mai multe persoane care coase hainele, proiectează modelele și gestionează producția. În biroul fondatorului Rozi Vaczi, sunt grămezi îngrijite de textile brodate, tăieturi de ziare cu poze cu modele care poartă piese MatyoDesign și fotografii cu femeile în vârstă ale companiei, care formează nucleul forței de muncă.
Vaczi, în vârstă de 43 de ani, cunoaște câteva dintre femeile din fotografiile de zeci de ani, după ce și-a petrecut prima copilărie în Tard, înainte de a se muta în Budapesta, împreună cu părinții ei profesori și cu cei patru frați.
Două dintre acele femei sunt în biroul lui Vaczi, ambele purtând hainele tradiționale brodate. Neni este fiica bonei din copilărie a lui Vaczi. Alături de ea stă Maria Hajdue, verișoara lui Neni care s-a ocupat și de Vaczi în copilărie și este cunoscută pur și simplu drept Dada, cuvântul maghiar pentru dădacă.
Ea simte o responsabilitate pentru personalul ei, spune Vaczi, și se bucură că acum își permit să cumpere medicamente, alimente sau să se aprovizioneze cu lemne.
Se crede că practica broderiei Matyo a început cu aproximativ 200 de ani în urmă și de atunci a fost transmisă de-a lungul generațiilor. Femeile care locuiau în Tard și-au stăpânit abilitățile, brodând florile și frunzele distinctive, urmărindu-și mamele, care le învățaseră de la propriile mame.
Potrivit mitologiei locale, tehnica s-a născut când diavolul a răpit un bărbat și a cerut cele mai colorate flori ca răscumpărare. În plină iarnă, pentru a-și recupera soțul, tânăra sa mireasă i-a dăruit diavolului un set de flori bogat brodate.
Pentru țăranii săraci care trăiau în secolul al XIX-lea, hainele lor Matyo au fost îngrijite cu dragoste și păstrate pentru ocazii speciale. După cum spune o zicală locală: „Lasă stomacul să mârâie, dar costumul să strălucească”.
Tard era un loc plin de viață, cu străzi pline de viață și șase pub-uri locale. Vaczi își amintește că satul era plin de copii care se jucau, cu animalele păscând în curțile oamenilor, iar vecinii gătind împreună. În epoca comunistă, mulți localnici lucrau la fermele colective - omniprezente în Blocul de Est - sau mergeau mai departe pentru a lucra în fabricile, fabricile metalice sau minele din regiune.
Neni și Dada, care s-au născut și au crescut în Tard, și-au luat slujbe locale: Neni a lucrat într-o fabrică; Dada, printre altele, a lucrat într-o creșă, un spital și o morgă.
La fel ca multe orașe și sate din nord-estul Ungariei, Tard a fost în declin de la colapsul regional mai larg al industriei grele și mineritului după căderea comunismului. În Ungaria, aproximativ 1,9 milioane de oameni - 12% din populație - trăiesc acum în sărăcie. Conform statisticilor din 2019, 15% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani trăiau în sărăcie.
În aceste zile, în sat este ciudat de liniște, cu case îngrijite și străzi goale. Mulți tineri au părăsit satul pentru a studia, a munci sau doar pentru a locui într-un loc mai mare, mai plin de viață. Între 2011 și 2021, 12% din populația în vârstă de muncă a părăsit județul Borsod-Abauj-Zemplen, cea mai mare proporție din întreaga țară - și acest număr este probabil semnificativ mai mare în rândul populației în vârstă din Tard.
Satul are acum doar magazine „unul și jumătate”, jumătate din cauza programului său neregulat. Cu o inflație în medie între 20 și 25 la sută în prima jumătate a anului, localnicii merg adesea să cumpere medicamente și alimente în orașul din apropiere Mezokovesd, unde prețurile sunt mai ieftine în marile supermarketuri străine precum Lidl sau Tesco. Creșterile de preț la alimente au fost și mai mari, cu creșteri de până la 45% în 2022.
Inflația mare nu este doar un fenomen recent. După primele alegeri libere din Ungaria din mai 1990, inflația la nivel național a atins vârful în 1991 la 35% și a rămas peste 20% până în 1993.
„Din punct de vedere financiar, niciodată în viața mea nu mi-a fost atât de frică”, spune Neni, amintindu-și că a trăit acele vremuri. „Am spus: „Dacă trecem peste asta, vom supraviețui”.
„Dar situația noastră părea dincolo de speranță. Totul se închidea, iar oamenii au fost disponibilizați”.
Odată cu prăbușirea unei mari părți a industriei din regiune și sfârșitul politicii de stat de ocupare deplină a forței de muncă, mulți localnici au ales să rămână în învățământ mai mult timp sau s-au pensionat anticipat. Rata șomajului a rămas peste 10% până în 1997, un nivel pe care a atins-o din nou abia după criza economică globală din 2008.
Declinul economic susținut a dus la o creștere a criminalității în regiune. Conform celor mai recente statistici, numărul infracțiunilor comise în județ este al doilea după Pesta, partea de est a capitalei, care are de două ori mai mulți locuitori. Și din 2022, Borsod-Abauj-Zemplen a avut cea mai scăzută speranță de viață din Ungaria - 70 pentru bărbați și 77 pentru femei - în comparație cu media la nivel național de 72 și 79 de ani.
„Evident, vorbești doar cu femei, deoarece bărbații au murit cu toții”, spune Marton Gerloczy, care este fratele fondatoarei MatyoDesign și un renumit scriitor maghiar care s-a mutat la Tard în timpul pandemiei.
Cel mai apropiat oraș, Mezokovesd, este la fel ca multe alte orașe maghiare, cu clădiri mici și case familiale în centru și fabrici care funcționează la periferie. Există câteva străzi pietruite în centru, cu brutării, cafenele și restaurante, dar panourile decolorate și magazinele închise amintesc de dificultățile economice.
„Mulți oameni se mută în străinătate” la muncă, spune o vânzătoare din Mezokovesd, unde s-a născut și a crescut. Nevrând să-și dea numele, ea spune că toți prietenii ei au membri ai familiei care au plecat, în principal în Marea Britanie, Germania sau Austria. Și în timp ce mulți se bazează pe prieteni sau soții care lucrează deja acolo, unii oameni, spune ea, „doar pleacă”.
Două tinere - Eniko Molnar în vârstă de 20 de ani și Anna Vereb în vârstă de 22 de ani - stau pe o bancă din Mezokovesd, sub copaci verzi luxurianți, lângă monumentul revoluției și războiului de independență din 1848-49 din Ungaria. Ambele femei sunt din Tard. A fost un loc „bun” pentru a crește, spun ele, „dar ar fi putut fi mai bine”, mai ales viața de noapte. „Dar este sigur. Nu există oameni sau zone periculoase. Și este frumos."
Molnar a făcut școala în Tard, dar după vârsta de 10 ani a făcut drumul de 12 kilometri pentru a-și continua studiile la Mezokovesd. Vereb a urmat școala într-un alt oraș local, Eger. Ambele sunt acum în căutare de locuri de muncă, dar ar putea ajunge să fie nevoite să călătorească sau să se mute și mai departe.
„În Tard, nu există oportunități”, spune Vereb. Și nici în Mezokovesd nu sunt.
Amândouă au părinți care călătoresc pentru muncă: tatăl lui Molnar este șofer de camion, iar mama lui Vereb lucrează în Gyongyos, un oraș care se află la o oră de mers cu mașina, sau la două ore cu autobuzul local.
Ambele tinere știu despre MatyoDesign.
„Cred că este grozav că Vaczi face asta în sat, că angajează bătrâni și ca în Tard să fie faimos. Că există ceva viață, ceva turism", spune Vereb, referindu-se la diferitele servicii turistice pe care MatyoDesign, de asemenea oferte, inclusiv cursuri de broderie și gătit.
„Scopul meu este să le dau de lucru femeilor care nu pot părăsi [satul]”, spune Vaczi. „Mulți dintre ei au copii bolnavi, nu pot să meargă, să nască și trebuie să stea acasă. Acum pot câștiga bani de acasă. Și, de asemenea, cred că această atmosferă familiară le face mai ușor să lucreze."
Vaczi spune că încearcă, de asemenea, să plătească angajaților săi un salariu decent. În timp ce în Mezokovesd, o fabrică tipică plătea 80 de forinți (0,20 dolari) pentru o bucată mică de broderie, ea a înmulțit acele salarii cu cinci, spune ea, plătind echivalentul unui dolar.
„Și de atunci”, spune ea, „de câte ori ne descurcăm mai bine din punct de vedere financiar, cresc plata pentru fiecare bucată de broderie”.
Programul Investment Into The Future al Uniunii Europene și al Ungariei a oferit 62,51 milioane de forinți (177.000 de dolari) pentru renovarea sediului MatyoDesign, o contribuție care este anunțată pe un semn de pe gardul de afară. În afară de această finanțare, MatyoDesign a fost construit de la zero folosind resursele lui Vaczi și i-a provocat multe nopți nedormite, spune ea.
Compania, notează ea, se descurcă în prezent bine pentru comenzi în urma unui articol dintr-o revistă germană de stil de viață.
„Vreau să păstrez în viață cultura Matyo, astfel încât să fie purtată cu bucurie atât de bătrâni, cât și de tineri din Ungaria și din întreaga lume”, spune Vaczi.
A inspirat ea alte afaceri, poate în alte domenii?
„Cred că da”, spune Vaczi. „Dar ca să funcționeze, are nevoie de cineva care este îndrăgostit de proiect. Cineva care nu renunță la primul eșec. Cineva care este foarte dedicat."
În timp ce MatyoDesign a revigorat o parte a comunității locale, compania s-ar putea să nu găsească mulți clienți printre vârstnicii lui Tard. Tricourile costă 15.900 de forinți (45 dolari) și rochiile până la 99.000 de forinți (280 dolari). Pentru brodarii din Tard, mai sunt si alte prioritati: mancarea si lemnele pentru iarna rece ce urmeaza si, daca mai sunt bani, posibilitatea de a pune putin deoparte.
