Linkuri accesibilitate

Ungaria și Polonia se angajează pentru a se sprijini reciproc în blocarea bugetului UE


Premierii Ungariei și Poloniei au semnat o declarație comună în care se angajează să se sprijine reciproc în blocarea bugetului Uniunii Europene și a pachetului de relansare economică post-pandemie ca urmare a introducerii mecanismului care condiționează acordarea de fonduri europene de respectarea statului de drept.

Viktor Orban și Mateusz Morawiecki au spus după întrevederea bilaterală de la Budapesta că mecanismul riscă să ducă la deraierea blocului comunitar.

În declarația semnată, cei doi șefi de guverne afirmă că mecanismul „aplică definiții vagi și termeni ambigui fără un criteriu clar pe ce sancțiuni se bazează".

Ambele state sunt sub supravegherea Uniunii Europene pentru încălcarea independenței judiciare, a libertății presei și a ONG-urilor și riscă să piardă zeci de miliarde de euro.

„Nici Ungaria și nici Polonia nu vor accepta o propunere care este considerată neacceptabilă pentru cealaltă", scris în declarația comună.

Săptămâna trecută, cele două state și-au retras sprijinul privind o decizie cheie pentru finanțarea bugetului comun al Uniunii Europene pentru 2021-27.

Utilizarea dreptului de veto de către cele două state va duce cel mai probabil la o întârziere în adoptarea bugetului de 1,8 triliarde de euro

Disputa cu cele două state a provocat nervozitate în rândul statelor membre UE care așteaptă banii din planul de relansare pentru a își reclădi economiile grav afectate de pandemia de coronavirus.

Rezolvarea disputei este și în interesul Poloniei și Ungariei, care vor primi unele din cele mai mari sume din partea Bruxellesului.

Ambele sunt în mare nevoie de fonduri pentru a își ajută economiile să facă față pandemiei.

XS
SM
MD
LG