Premierul maghiar a făcut o paralelă între „impunerea tovărășească” dictată de Moscova sovietică și „procedura de condiționalitate” impusă de „Bruxellesul contemporan al Uniunii Europene”.
În opinia sa, „Moscova a fost o tragedie”, în timp ce Bruxellesul ar fi „o parodie contemporană nereuşită.”
„Trebuia să dansăm cum ne fluiera Moscova. Chiar dacă Bruxellesul fluieră, noi dansăm aşa cum vrem noi, iar dacă nu vrem, nu dansăm”, a spus Viktor Orbán, citat de hirado.hu.
El a făcut o confuzie voită între tancurile sovietice și ajutorul acordat de UE țărilor membre și a spus că „acum nu tancuri sosesc dinspre Est”, ci „dolari care se rostogolesc dinspre Vest în aceleaşi locuri şi către aceleaşi persoane”.
Şeful Executivului de la Budapesta a spus, însă, că Uniunea Sovietică era caz pierdut, în timp ce soarta Uniunii Europene ar putea fi schimbată la viitoarele alegeri parlamentare.
„Moscova era iremediabilă, dar Bruxelles şi Uniunea Europeană încă mai pot fi reparate”, a afirmat Orbán.
El susține că poporul ungar este „cavaler”, chiar şi în detrimentul raţiunii, „motiv pentru care ni se întâmplă din nou, şi din nou, ca cei pe care i-am salvat sau pe care îi apărăm să ajungă să ne atace”.
„Şi acum am fost primii care am protejat Europa de migraţie şi primii care au propus pacea în loc de război, ceea ce ar fi putut salva sute de mii de vieţi”, a spus Orbán, extrapolând la situația din Orientul Mijlociu.