Linkuri accesibilitate

Universitatea Babeş-Bolyai își suspendă cursurile până pe 22 martie


Clădirea Universității Babeș Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai a decis marți, suspendarea activităților didactice față în față în perioada 11-22 martie 2020.

Decizia, adoptată marți de consiliul de administrație al UBB, presupune suspendarea temporară a cursurilor față în față, precum și a altor activități derulate în cadrul Universității, care implică aglomerări de persoane (conferințe, lansări de carte, prelegeri, workshop-uri, competiții sportive, spectacole programate pentru perioada următoare).

Conform deciziei conducerii UBB, activitățile didactice vor fi organizate în sistem online, activitățile care nu pot fi derulate prin intermediul platformelor electronice urmând să fie recuperate.

Activitățile administrative și de cercetare din cadrul universității vor continua să se desfășoare.

Școlile din învățământul preuniversitar vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, a decis Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Este vorba de 11 zile calendaristice și de opt zile de cursuri, în perioada 11-22 martie inclusiv.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a amintit că grație autonomiei de care se bucură, universitățile pot decide singure dacă-și suspendă sau nu activitatea. „Le-am cerut universităților să anunțe ministerul în momentul în care decid să suspende cursurile”, a spus Anisie în conferința de presă susținută marți seara.

XS
SM
MD
LG