Deși ursul brun trăiește în mai multe țări europene, nicăieri problemele nu par la fel de mari ca în România.
Din 22.000 de urși numărați în Europa, 17.000 sunt bruni, iar aproape jumătate dintre ei trăiesc în România.
În Parcul Național Piatra Craiului, o arie naturală protejată de 14.500 de hectare, trăiesc între 20 - 25 de urși. E greu de calculat exact pentru că arealul e destul de mare și urșii vin și ies din rezervație.
„Majoritatea problemelor apar în zonele locuite sau cu animale domestice. În alte locuri din țară există și atacuri asupra turiștilor, zonelor de campare, locurilor unde se depozitează gunoaie”, spune directorul Parcului Național Piatra Craiului, Mircea Vergheleț.
Problema urșilor din România începe cu mult timp înainte, chiar mai devreme de 1989 când urșii din fondurile de vânătoare erau foarte bine hrăniți pentru a se transforma în trofee de mari dimensiuni.
Lucrul acesta s-a întâmplat și în anii de după Revoluție, iar urmările se văd și astăzi, spune Mircea Vergheleț.
„Are două efecte: a crescut efectivul de animale. Ursoaicele, dacă au mâncare suficientă, fac mai mulți pui. Am avut și cazuri de ursoaică cu cinci pui. Și, în al doilea rând, se obișnuiesc cu omul. E adevărat că nu vine acolo doar paznicul de vânătoare care are grijă, dar totuși... ursul începe să se obișnuiască cu omul și să vadă că poate să obțină o hrană mai facilă decât în mod natural.
Pe lângă vânătoarea de trofee, de când avem acces la telefoane smart și social media a apărut moda vânătorilor de trofee digitale! O poză sau o filmare cât mai aproape de urs, eventual chiar o atingere ușoară pe creștet. Nu de puține ori aventurierii de șosea au fost la un pas să fie sfârtecați de animalele sălbatice.
„Oamenii nu realizează ce forță are un urs și cât de repede poate să îi rănească sau să îi omoare. În al doilea rând, pentru urși este foarte rău pentru că ei de aia stau acolo. S-au obișnuit, și-au format un reflex. Știu că dacă stau în fund sau dau din mână. Chiar e un urs celebru care salută cu laba, primesc ceva de mâncare”, spune Mircea Vergheleț.
De pe marginea drumului, ursul găsește apoi o cale de a ajunge în localități. Și aici începe „războiul”.
„Vina nu aparține ursului. Nici nu ne putem gândi că ar fi ursul de vină că noi intrăm pe teritoriul lui”, spune Paula Ciotloș, vicepreședinte și director executiv al organizației Milioane de Prieteni.
„Ne place să ne facem case cât mai în pădure, în natură. Dar natura înseamnă și animalele sălbatice care sunt acolo și nu facem decât să le stricăm habitatul, să le luăm din teritoriu și atunci ele unde să mai vină”, întreabă Paula Ciotloș
De multe, atunci când nu știu cum să gestioneze un urs care hărțuiește o comunitate, autoritățile apelează la soluția cea mai facilă: relocarea! După ce este prins, ursul este mutat în altă parte. Dar asta înseamnă că, odată cu el, se mută și problema. Ea nu dispare.
„Urșii relocați ori fac răutăți în continuare în zona în care sunt relocați, ori se întorc înapoi, chiar dacă sunt relocați la 100-200 de kilometri. Până la urmă, în câteva zile găsesc o cale să se întoarcă la locația inițială”, insistă Mircea Vergheleț – directorul Parcului Național Piatra Craiului.
La marginea Zărneștiului, într-o zonă împădurită, departe de case și oameni, se întinde pe 70 de hectare cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume. Un refugiu în care au ajuns până acum peste 150 de urși, adulți și pui.
Cei mai mulți dintre ei provin din captivitate și au ajuns aici după ce au fost recuperați de la grădini zoologice sau ținuți chiar ca animale de companie.
„Erau urși în cuști mizere, mici, pe terase de restaurante, hoteluri, pensiuni, la benzinării, la fabrică de uraniu, la fabrică de de pâine, la mănăstire. În tot felul de locuri de nici nu te-ai fi gândit”, povestește Paula Ciotloș.
La Zărnești sună de multe ori și autoritățile care cer spații pentru animalele sălbatice ce altfel riscă să fie împușcate. O soluție de avarie, nu o rezolvare, spune Paula Ciotloș.
„Nu vrem urși din sălbăticie în sanctuar. Locul acesta a fost creat pentru urșii din captivitate. Dar nici nu putem să închidem ochii și să zicem: da, împușcați-i.”
Gardurile electrice pot fi o altă soluție, dar doar în cazul gospodăriilor mici și nu este suficientă. Nu pot fi îngrădite toate satele de munte din România.
„Conflictele au crescut exponențial după anul 2017 când s-a oprit vânătoarea la urs.
Dacă înainte era un om rănit la doi ani sau chiar au mai existat cazuri de persoane ucise, în ultimii ani s-a văzut că aceste conflicte au crescut”, spune Mircea Vergheleț.
Una dintre soluțiile care au apelat alte țări invadate de urși este sterilizarea animalelor. Pare greu de realizat, dar poate fi eficientă, spune Paula Ciotloș.
Din sanctuarul Libearty de la Zărnești, urșii nu mai pleacă niciodată. Fie sunt prea obișnuiți cu omul, fie sunt răniți și nu se pot hrăni singuri în sălbăticie.
Problema urșilor va rămâne aceeași câte vreme nu reduce numărul lor, spune directorul Parcului Național Piatra Craiului. Altfel, restul soluțiilor sunt doar pentru a mai reduce numărul de atacuri sau conflicte.
Din 2016 și până în 2022, 444 de urși au fost împușcați pentru că au intrat în zonele populate de oameni. În aceeași perioadă, 22 de oameni au fost omorâți de urși.
