Linkuri accesibilitate

Ursula von der Leyen la Comisia UE: o victorie franco-germană


Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen, ministra germană a Apărării, nominalizată pentru preşedinţia Comisiei Europene, în locul lui Jean-Claude Juncker, este prima femeie propusă vreodată pentru această funcţie

Dacă va fi aprobată de Parlament, ceea ce nu este deocamdată cu totul sigur, la o reuniune plenară pe la jumătatea lunii iulie, Ursula von der Leyen va purta de-a lungul întregului său mandat de cinci ani povara de-a fi fost un candidat de compromis, ales in extremis, pentru singurele motive că este femeie și că aparține nominal grupului conservator PPE, principala formațiune transnațională din Parlamentul European (ea fiind o CDU germană, creștin-democrată).

Biografia ei este deja decorticată de toată lumea: acasă e considerată un politician slab, este acuzată că și-ar fi plagiat doctoratul, că a fost un prost ministru al apărării (Germania stă mult în urma majorității țărilor din NATO în chestiunea bugetului armatei) și că a fost și un prost gestionar, ba chiar că a angajat în condiții ciudate două firme de consulting: McKinsey și Accenture.

Înainte de a-i rezuma biografia, trebuie însă subliniat ceea ce este mai puțin evident: numirea ei e o victorie franco-germană! Este pentru prima oară că politicieni din Franța și Germania ocupă simultan președinția Comisiei (von der Leyen) și cea a Băncii Centrale Europene (BCE, Christine Lagarde) și că ambele sunt femei, vorbitoare de franceză și apropiate de cuplul Macron-Merkel.

De fapt, un german nu a mai ocupat acel post de la primul președinte, al primei Comisii, Walter Hallstein (1958–1967). De altfel, tatăl Ursulei von der Leyen a fost șeful de cabinet al lui Walter Hallstein, iar ea însăși s-a născut în Bruxelles în 1958, a copilărit acolo și este perfect francofonă și francofilă.

Prezența ei în fruntea Comisiei Europene, cu sprijinul lui Macron care a plasat-o în paralel pe Christine Lagarde la BCE, arată o revenire în forță a cuplului franco-german în instituții. Lucrul e întărit de numirea premierului belgian francofon Charles Michel în fruntea Consiliului UE. Charles Michel este un liberal (așadar tehnic din Renew Europe al lui Macron-Verhofstadt-Cioloș), un apropiat al lui Macron și un pro-european convins, versat în arta compromisului și a manipulării în culise.

De altfel, e frapant de analizat la rece rezultatul final: nu doar că principalele funcții sunt ocupate de politicieni din Germania-Franța-Belgia, care funcționează în strânsă coordonare cu binomul Macron-Merkel, dar a patra mare funcție, cea de „ministru de externe” al UE (Înaltul Reprezentant) e ocupată de un socialist spaniol, Josep Borrell, al cărui șef, premierul Pedro Sanchez, acționează și el în strânsă coordonare cu Macron. Toți patru sunt francofoni și francofili.

Această axare a marilor funcții pe vechea Europă occidentală și în special pe Germania-Franța-Benelux (și Spania socialistă) pune și mai mult în lumină absența oricărei revendicări concrete din partea răzvrătiților estici (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, ba chiar și Bulgaria lui Boiko Borisov care a refuzat să sprijine un candidat bulgar, pe Kristalina Gheorghieva, sau pe lituaniana Dalia Grybauskaitė) încât apare acum limpede că tot ce au vrut acești estici, prin blocajul lor, nu a fost să își pună în valoare țările, regiunea și cultura politică și să obțină un post pentru cineva din est, ci doar să obțină cu orice chip să nu fie numit la Comisie olandezul Frans Timmermans, care le criticase derivele autoritare și care era pus pe întărirea valorilor europene. Odată obținută retragerea lui Timmermans, esticii au tăcut și au acceptat tot ce li s-a propus: o nemțoaică la Comisie, o franțuzoaică la BCE, un belgian la Consiliu, un spaniol la diplomație și un italian în fruntea Parlamentului European.

Pentru a pune capăt oricăror așteptări că esticii ar putea primi ceva, președintele Parlamentului European a fost ales astăzi socialistul italian David Sassoli, punând capăt oricăror speculații că esticii vor primi o funcție importantă măcar în Parlament. Inițial se vorbea de o posibilă candidatură a socialistului bulgar Serghei Stanișev, dar cum se vede, premierul bulgar Borisov a avut ca scop doar blocarea cu orice preț a lui Frans Timmermans la Comisie, nesprijinind-o nici măcar pe bulgăroaica Kristalina Gheorgieva.

Cei care se tem acum de o germanizare a Comisiei Europene au toate motivele să o facă. Nu doar că funcționarii germani sunt foarte bine plasați și foarte influenți în ierarhie și în Direcțiile Generale, lucru care se va întări odată cu Ursula von der Leyen, dar omul cel mai temut și influent din Comisie, cel mai puternic imediat după președintele Comisiei, este mult dușmănitul funcționar german Martin Selmayr, devenit secretar-general. Acesta, provenit tot din PPE ca și von der Leyen (sau Jean-Claude Juncker) a fost pus abuziv de Juncker în funcția de secretar-general, devenind practic omul care conduce totul în Comisie și care este mai influent chiar și decât oricare din Comisari. Juncker, care avea o încredere absolută în el și care îl lăsa să conducă afacerile curente, l-a lăsat pe acest german, Selmayr, cu binecuvântarea Angelei Merkel, să se ocupe de tot ce contează și funcționează în Comisie.

Numirea lui Selmayr a fost criticată de Ombudsmanul european (echivalentul avocatului poporului), iar precedentul Parlament European a încercat în mai multe rânduri să obțină demiterea sau retrogradarea lui Selmayr, fără succes.

Dacă Ursula von der Leyen îl păstrează pe Martin Selmayr, care se bucură de protecția Angelei Merkel, asta înseamnă că doi germani, președinta Comisiei și secretarul-general al Comisiei, ambii din PPE, vor avea puterea absolută în executivul european.

La fel, cele mai importante funcții în UE, președinta Comisiei (von der Leyen) și președintele Consiliului (belgianul Charles Michel), ambii având în relațiile internaționale rangul de șef de stat, egalii lui Trump și Putin, vor fi reprezentate de doi politicieni care condensează axa franco-germană-Benelux, pivotul Europei: Ursula von der Leyen și Charles Michel, celelalte trei mari funcții fiind ocupate de o franțuzoaică (Lagarde), un socialist spaniol (Borrell) și un socialist italian (Sassoli).

Absență totală a esticilor, așadar, care, încă o dată, au dovedit că nu doreau altceva decât să îl blocheze pe Timmermans cu orice preț.

Născută în 1958 la Bruxelles, fiica unui diplomat din familie nobilă și căsătorită cu un nobil, von der Leyen este singurul ministru care a fost constant, fără întrerupere, în guvernele lui Merkel încă din 2005. Foarte credincioasă, practicantă, având șapte copii, ea a fost mai întâi ministru Familiei, apoi al Muncii și, în sfârșit, al Apărării.

A fost de multe ori în dezacord cu Merkel, apărând măsuri și politici care în alte părți ar fi etichetate de stânga: salariu minim, concediu parental chiar și pentru tați, cote de femei în conducerea întreprinderilor, ba chiar și în armată.

Este o apărătoare a proiectului unei armate europene (care nu ar exclude NATO), ba chiar nu a ezitat să vorbească despre Statele Unite ale Europei.

Ministrul apărării vreme de șase ani, von der Leyen a rămas în fruntea armatei mai mult decât oricare din cei 17 de miniștri ai apărării care au precedat-o. Unii militari spun că bilanțul ei este o catastrofă, că lipsesc piesele de schimb și că avioanele nu zboară. Ea intenționează însă să modernizeze armata așa cum o vede ea, promițând camere cu televizor, frigider și internet, însă infrastructura rămâne învechită, iar bugetul armatei e mic și cu mult sub standardele NATO. Ea dorește însă implicarea femeilor în armată și a propus chiar creșe în cazărmi, pentru militarii cu copii.

Cu toate astea, pentru a rezuma, von der Leyen rămâne o aliată fidelă a lui Merkel, e francofonă desăvârșită, dorește Statele Unite ale Europei, se inserează în dispozitivul politic european al lui Macron-Merkel, iar esticii turbulenți, care doreau doar să-l blocheze pe Frans Timmermans, au rămas acum cu totul pe dinafară, excluși din toate instituțiile.

Parafrazând o glumă din fotbal: politica este acel sport în care toată lumea se ostenește alergând și pasându-și mingea, iar la urmă Merkel dă un gol.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG