Linkuri accesibilitate

Colaborarea PNL și PSD îl scapă pe premierul Cîțu de votul pentru moțiunea de cenzură înainte de congresul PNL


Premierul Cîțu are șanse să rămână în funcție până la Congresul PNL din 25 septembrie, după ce votul asupra moțiunii de cenzură a fost amânat cu voturile PSD, UDMR și PNL.
Premierul Cîțu are șanse să rămână în funcție până la Congresul PNL din 25 septembrie, după ce votul asupra moțiunii de cenzură a fost amânat cu voturile PSD, UDMR și PNL.

Birourile Permanente au aprobat ca moțiunea de cenzură să fie citită astăzi în plenul reunit, voturile venind de la USR PLUS, AUR și PSD. Votul asupra moțiunii de cenzură se va da însă după decizia CCR, care a fost sesizată de Guvern. PNL, PSD și UDMR au amânat moțiunea.

UDMR a venit cu propunerea ca moțiunea de cenzură să fie amânată după decizia Curții Constituționale în legătură cu conflictul juridic între Guvern și Parlament. Liberalii din tabăra Cîțu, prezenți la ședința Birourilor Permanente Reunite, au fost de acord cu solicitarea venită din partea UDMR.

Pentru ca moțiunea de cenzură să fie amânată a fost nevoie de voturile reprezentanților PSD. Aceștia s-au pronunțat pentru amânarea moțiunii de cenzură. Miza demersului UDMR – PNL a fost ca moțiunea de cenzură să nu primească un vot până la Congresul PNL din 25 septembrie.

Ludovic Orban nu a votat. El a precizat că din punct de vedere constituțional și regulamentar ceea ce s-a votat este o încălcare a principiului constituțional al statului de drept și nerespectarea Constituției. Liderul PNL a atacat poziționarea PSD alături de tabăra Cîțu. Surse politice susțin că social-democrații au negociat cu gruparea Cîțu calendarul moțiunii de cenzură.

„PSD se comportă în continuare ca un adversar al statului de drept. Nu se mai poate prezenta în ochii cetățenilor români ca un partid de opoziție. Comportamentul e absurd, antidemocratic, perfid față de cetățeni. Această poziționare a PSD este foarte ciudată. PSD nu a apelat la astfel de tertipuri nici când și-a apărat guvernele PSD. Arată că PSD e un partid care nu s-a schimbat, un adversar statului de drept, al democrației în România", a afirmat Orban la finalul Birourilor Permanente Reunite.

Propunerea USR PLUS ca moțiunea de cenzură să fie votată marți nu a mai fost supusă la vot după decizia Birourilor Permanente.

„Este actul de naștere al USL 2", a spus Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților.

USR PLUS acuză că în ședința Biroului Permanent de astăzi, „Marcel Ciolacu s-a alăturat echipei câștigătoare (n.r. - tabăra Cîțu) și, împreună, au votat amânarea moțiunii de cenzură"

„Patru ședințe BPR au fost boicotate de PSD, în încercarea disperată de a amâna ilegal moțiunea de cenzură și a-l menține pe Florin Cîțu prim-ministru. Astăzi, în ultima ședință de BPR, cu votul PSD - PNL - UDMR, a fost decis votul pe moțiune după decizia CCR. Este o încălcare a termenelor constituționale și un atac la democrațieȚ, a fost poziția celor de la USR PLUS.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la Antena3, că social-democrații au decis să aștepte decizia Curții Constituționale în conflictul dintre Parlament și Guvern invocat de premierul Cîțu.

„Vreți să apărăm statul de drept sau doar aruncăm vorbe în vânt? Așteptăm decizia CCR, nu cred că va fi după Congresul PNL. Orice moțiune ajunge la vot, o să fie votată de PSD", a spus Ciolacu.

Liderul PSD le-a reproșat lui Ludovic Orban și Anca Dragu că nu au citit moțiunea în termenul de cinci zile de la depunere.

Curtea Constituțională a anunțat că până pe 15 septembrie părțile implicate în conflictul dintre Guvern și Parlament să își exprime punctul de vedere.

Articolul 113 din Constituție prevede că moțiunea de cenzură se dezbate și se votează după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere. Dacă moțiunea este citită astăzi, votul nu va veni mai devreme de 15 septembrie.

Intenția taberei Cîțu este ca votul să fie amânat după 25 septembrie, data Congresului PNL, pentru ca premierul să nu-și piardă funcția înainte de alegerile interne.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG