Linkuri accesibilitate

USR acuză un blat între PNL, PSD și industria tutunului la votul final pentru noua lege privind fumatul


imagine generică prezentând un bărbat care fumează
imagine generică prezentând un bărbat care fumează

Camera Deputaților decide ca for decizional dacă țigaretele electronice vor avea același regim ca țigările clasice.

Proiectul USR prin care se punea semnul egal între țigările electronice și țigările clasice a primit raport negativ din partea Comisiilor de specialitate din Parlament. Deputatul Emanuel Ungureanu acuză un blat între PSD, PNL și industria tutunului, în timp ce ultimii spun că proiectul este prost scris.

Noua lege anti-fumat inițiată de USR ar fi schimbat radical condițiile referitoare la țigările electronice. Potrivit inițiatorilor, numărul adolescenților de 15-16 ani care au fumat în ultima lună plasează România pe locul 5 între țările europene cu cei mai mulți fumători, iar procentul fumătorilor foarte tineri este de cinci ori mai mare față de cel din SUA.

Emanuel Ungureanu a depus inițiativa în 2019, după discuțiile cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale. Proiectul a trecut tacit de Senat și a ajuns la votul final în Camera Deputaților. Proiectul propune o nouă reglementare pentru piața tutunului, vizate fiind țigările electronice sau dispozitivele care încălzesc tutunul. Deputatul USR a declarat pentru Europa Liberă că președintele Klaus Iohannis sprijină proiectul, dar că acest lucru nu se vede în Parlament la votul reprezentanților PNL.

Modificările propuse:

  • actualizarea definițiilor publicității, promovării și sponsorizării tuturor produselor din tutun
  • introducerea noțiunii de produs similar produselor din tutun pentru țigara electronică sau dispozitivele care încălzesc tutunul
  • eliminarea expunerii și publicității produselor din tutun și produselor similare la punctele de vânzare, cu permiterea expunerii și publicității doar în magazinele special amenajate
  • interzicerea acțiunilor de promovare a produselor din tutun și a produselor similare
  • interzicerea acțiunilor de sponsorizare pentru produsele din tutun
  • interzicerea fumatului în autovehicule în care se află femei însărcinate
  • introducerea contribuției pentru sănătate aplicate cuprinzător tuturor formelor de produse din tutun conform redefinirii acestora

Scandal în comisii din cauza noii legii anti-fumat

Comisiile de Cultură, Buget-Finanțe și Sănătate din Camera Deputaților s-au pronunțat pe inițiativa USR, de fiecare dată Raportul fiind unul de respingere.

Inițiatorul legii susține că în comisia de Sănătate nu s-a alocat nici un minut pentru dezbatere, ci a existat doar un vot exprimat pe whatsapp.

„Ședințele Comisiei înseamnă niște mesaje pe whatsapp, unde se dă un îndemn de vot și cu asta basta. Nu a existat nici un fel de dezbatere în comisia de sănătate pe un proiect de sănătate publică, cel antifumat, pur și simplu s-a discutat raportul de respingere, care a venit de la Comisia de Cultură. PSD și PNL, mână în mână cu industria tutunului, s-au înțeles să-l respingă”, a afirmat pentru Europa Liberă deputatul Emanuel Ungureanu.

Voturile în cadrul Comisiei de Cultură pentru respingerea proiectului au venit de la PSD, UDMR și ALDE, în timp ce USR și PNL au votat în favoarea proiectului. Emanuel Ungureanu crede că poziția liberalilor din Comisia de Sănătate este una falsă, deoarece în Comisia de Cultură, PNL a votat împotriva proiectului.

„În Comisia de Sănătate, PNL votează într-un fel, în plen votează altfel”, a spus Ungureanu pentru Europa Liberă.

Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Florin Buicu (PSD), a explicat de ce votul a fost unul de respingere a inițiativei legislative și recunoaște că a existat doar un vot pe whatsapp astăzi în cadrul comisiei.

„Comisia a fost sesizată cu două rapoarte preliminare de respingere, raport din partea comisiei pentru buget, raport din partea comisiei de cultură. Comisia de sănătate a fost de acord cu cele două rapoarte. Motivația de respingere din rapoarte face referire la un regulament european, conform căruia era necesară notificarea Comisiei Europene înainte de votarea legii”, a fost poziția lui Buicu.

Cum a acționat lobby-ul industriei de tutun în Comisia de Cultură

Până să ajungă la Comisia de Sănătate, proiectul privind noua lege anti-fumat a trecut prin Comisia de Cultură. Motivul: inițiativa interzicea sponsorizările pentru acțiunile culturale.

Raportul de respingere din Comisia de cultură a fost dat, în pofida faptului că USR a anunțat că renunță la articolele care vizau sponsorizarea acțiunilor culturale.

La ședința Comisiei a participat din partea industriei tutunului, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications - JTI România, Moldova și Bulgaria.

„Gilda Lazăr a orchestrat atacuri la persoană cu tot felul de mizerii în stilul care îi e caracteristic. Singurul lor interes e să își promoveze otrava în orice formă. Proiectul de lege dorește să protejeze generațiile tinere. Se interzice sponsorizarea din tutun sau similare a evenimentelor sau serviciilor destinate tinerilor sub 18 ani”, a spus în intervenția sa din cadrul Comisiei de Cultură, Emanuel Ungureanu.

În replică, Gilda Lazăr a catalogat proiectul ca fiind unul „prost făcut”.

„Inițiativa urmărește hiper-reglementarea, există prevederi clare în lege, sponsorizarea pentru produse din tutun e interzisă, publicitatea pentru țigarete e interzisă. Nu are nici o justificare hiper-reglementarea. Nu există motive pentru a modifica înțelesul publicității, de unde și până unde publicitate înseamnă expunerea produselor în magazine. În lumea musulmană, femeile trebuie să își acopere fața pentru a nu fi considerate atractive. Nici alcoolul nu e etic, nici fast-food-ul, nici băncile, vom ajunge să trăim nu din economie, ci din granturi de la fundații”, a fost mesajul transmis de Gilda Lazăr parlamentarilor.

Iulian Bulai, tot de la USR, membru în Comisia de Cultură, a reacționat după intervenția reprezentantei industriei tutunului.

„M-am simțit jignit de intervenția doamnei Gilda Lazăr. Industria tutunului e creatoare de moarte, nu toate industriile au același impact negativ asupra sănătății publice și indivizilor”, a spus deputatul USR.

Printre invitații care au luat cuvântul împotriva proiectului USR s-au numărat și Cătălin Ștefănescu, producător TVR, și Valeria Mareș, producător festivalul George Enescu.

Ștefănescu a precizat că a cerut sprijin financiar de la industria tutunului pentru că „e un ajutor neprețuit”, iar anumite evenimente culturale nu ar putea exista fără acest tip de ajutor.

De partea proiectului legislativ au intervenit mai multe ONG-uri, care au avertizat că 55.000 de copii fumează în acest moment în România.

„Scopul acestui proiect nu e să dezbată facilități de sponsorizare pentru vreo industrie sau pentru cultură. Comisia europeană a fost notificată pe acest proiect de lege, a fost evaluată în regim de urgență și s-a finalizat evaluarea. Nu a fost nici un contraargument de la vreun stat membru. Afirmațiile că proiectul nu respectă normele europene nu sunt conforme cu realitatea. Există fundamentul legal pentru adoptarea măsurilor de astăzi, există urgența - cei 53.000 de copii care fumează au nevoie de aceste măsuri”, a afirmat Ramona Brad, președinta inițiativei „2035 fără tutun”.

Ea a contrazis astfel afirmațiile făcute de președintele Comisiei de Sănătate, Florin Buicu, care motiva respingerea proiectului de încălcarea legislației europene.

Deputatul UDMR Marton Arpad a propus respingerea proiectului legislativ în cadrul Comisiei de Cultură, existând un singur vot împotriva respingerii.

Dezbaterile s-au aprins, iar spre finalul ședinței, deputata PNL, Adriana Săftoiu, i-a reproșat deputatului USR, Iulian Bulai, că „este foarte obraznic”.

Avizul surpriză al Ministerului Sănătății

Inițiativa USR a primit inițial un aviz negativ din partea Guvernului în luna februarie. Cu toate acestea, există însă și un aviz pozitiv din partea Ministerului Sănătății. Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, spune că el nu a fost luat în seamă în dezbaterile comisiilor de specialitate.

În punctul de vedere al Ministerului Sănătății, se precizează că inițiativa este susținută cu următoarele recomandări:

  • notificarea Comisiei Europene de către inițiatorii propunerii legislative
  • evaluarea celei mai bune modalități de reintroducere a contribuției de sănătate aplicate tuturor produselor din tutun, fie în forma propusă de inițiatorii propunerii legislative, fie în forma propusă de Guvern

Ministerul atrage atenția Parlamentului că propunerea de introducere a definiției țigării electronice în legea 201/2016, referitoare la fabricarea și vânzarea produselor din tutun, este „o necesitate stringentă”. Potrivit documentului trimis de Ministerul Sănătății în Parlament, „țigările electronice nu sunt mai sigur decât cele convenționale”, iar „numărul de copiilor care apelează la țigări electronice este în creștere, deoarece noile produse din tutun încălzit se dovedesc a fi atrăgătoare pentru copii, după doar un an de la introducerea pe piață fiind utilizate de 3,1% dintre copiii de 13-15 ani”.

Emanuel Ungureanu îl acuză pe președintele Comisiei de Cultură, Gigel Știrbu (PNL), că nu a făcut cunoscut avizul primit de la Ministerul Sănătății.

„Au ignorat un act oficial din partea ministerului. Este un abuz de putere în mod clar din partea comisiei de cultură”, a declarat deputatul USR pentru Europa Liberă.

Președintele Comisiei de Sănătate, Florin Buicu, a precizat însă că nu se putea ține cont doar de punctul de vedere al Ministerului Sănătății, fără a se ține cont și de punctul de vedere al Guvernului.

Susținere din partea președintelui Iohannis și premierului Orban

Deputatul Emanuel Ungureanu îi acuză de ipocrizie pe parlamentari, deoarece aceștia au anunțat că vor sprijini astfel de proiecte de lege.

„Cel mai greu de suportat a fost ipocrizia. Când a venit domnul Arafat în comisia de sănătate, toți pesediștii, peneliștii erau pentru. A fost o întâlnire la Cotroceni cu comisarul de sănătate, în care președintele țării spunea cât de mult susține proiectul și cât de important era. Am avut susținerea lui Klaus Iohannis. După episodul țigară fumată în cabinetul de la Palatul Victoria, premierul Orban promitea că va susține proiectul”, a spus Ungureanu.

PSD vrea să depună un nou proiect pentru țigările electronice

Deputatul PSD Florin Buicu a dezvăluit pentru Europa Liberă că social-democrații intenționează să respingă inițiativa USR, dar partidul să prezinte o proprie propunere legislativă pentru modificarea legii fumatului.

„Inițiativa USR a fost prost scrisă. Noi vrem să depunem o inițiativă de modificare a legislației privind tutunul. Acesta a picat fiind proiectul USR și fiind prost scris, asta e. Vom depune noi un proiect în acest an”, a declarat Florin Buicu pentru Europa Liberă.

Votul final pentru proiectul USR urmează să fie dat mâine, în Camera Deputaților care este și for decizional.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG