Linkuri accesibilitate

Declarații tăioase între Dan Barna și Dacian Cioloș


Dan Barna și Dacian Cioloș, după ce au obținut un scor important la europarlamentare.
Dan Barna și Dacian Cioloș, după ce au obținut un scor important la europarlamentare.

Dan Barna le-a transmis, luni, liderilor PLUS că trebuie continuată lupta pentru alegerile din 2020 și că la bază trebuie să fie loialitatea între parteneri. „Nu o să ne împiedicăm în gesturi precum o întrerupere la o conferință sau scrisori deschise trimise prin presă”, mai afirmă Barna.

Replica lui Dan Barna are în vedere o scrisoare deschisă adresată de Consiliul Național al PLUS membrilor USR și PLUS, în care se propune fuziunea celor două partide, formarea unui guvern din umbră și elaborarea unui program politic comun.

Dacian Cioloș a detaliat într-o conferință de presă care sunt cele trei măsuri menite să întărească parteneriatul în vederea alegerilor locale și parlamentare.

PLUS, prin vocea lui Dacian Cioloș, a spus că fuziunea nu va avea loc înaintea alegerilor de anul viitor, deoarece, procedural, înregistrarea unui nou partid ar dura foarte mult.

Nu o să ne împiedicăm în gesturi precum o întrerupere la o conferință sau scrisori deschise trimise prin presă
Dan Barna

Dan Barna a anunțat, pe facebook, că „alianța USR PLUS merge mai departe. USR PLUS este o forță în politica românească și rezultatul de duminică confirmă acest lucru, chiar dacă unele așteptări au fost mai mari. Cele aproape 1,4 milioane de voturi pe care le-am primit mă obligă și ne obligă să continuăm să luptăm pentru un 2020 în care să fim la guvernare și în primării. Pentru acest obiectiv, trebuie să construim cu loialitate între parteneri. Este o valoare fundamentală după care mă ghidez în acțiunea politică”.

Președintele USR a afirmat că partidul a propus fuziunea cu PLUS încă de la alegerile europarlamentare din mai, iar pentru atingerea acestui obiectiv, vor avea loc discuții serioase despre proiectele comune, precum Fără penali în funcții publice, dar și criterii de integritate, implicit respingerea traseismului politic.

„Un proiect politic mare, care să facă bine României, se face cu viziune și generozitate. USR a propus PLUS, și eu i-am propus lui Dacian Cioloș încă de la alegerile europarlamentare să facem fuziunea celor două partide. Chiar dacă n-a fost să fie atunci, continuăm să sperăm într-un viitor comun, dar pentru asta va trebui să discutăm serios pe teme precum criteriile de integritate, respingerea traseismului, recunoașterea muncii colegilor noștri consilieri locali și a eforturilor depuse la #FărăPenali sau programul comun de guvernare”, a argumentat liderul USR.

Dan Barna a mai spus că începând cu această săptămână, vor avea loc consultări în cadrul partidului, despre calendarul pentru alegerile locale, dar și despre funcția sa, de președinte al USR.

„Suntem asumați în logica unei Alianțe de succes și construim un mecanism fin, pe câmpul de bătălie, sub focul de artilerie al opozanților de toate felurile. Vom avea la începutul acestei săptămâni consultări în interiorul partidului asupra calendarului și pașilor comuni pentru locale. Miercuri vom avea rezultatul consultării membrilor asupra poziției mele actuale iar vineri, indiferent de rezultat, vom avea o ședință a birourilor naționale reunite USR și PLUS pentru a pune pe hârtie pașii următori”, a anunțat Barna, contrazicându-l, practic, pe Dacian Cioloș, care temporiza discuțiile despre apropierea dintre cele două partide în scrisoarea deschisă transmisă la finalul săptămânii.

Consiliul Național PLUS a decis, duminică, să adreseze o scrisoare deschisă membrilor USR în care transmite că vrea continuarea Alianței pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor, precum și transformarea acesteia, la un moment dat, într-o fuziune a celor două partide.

Totodată, postarea lui Barna a venit și în contextul în care preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, l-a întrerupt săptămâna trecută pe liderul USR Dan Barna dintr-un discurs în faţa presei în care vorbea despre performaţele USR, pentru a-i atrage atenţia că e vorba de două partide.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG