Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, a anunțat marți că 90% din persoanele din prima etapă de vaccinare au fost vaccinate. În prima etapă erau înscriși angajații din sistemul sanitar.
Din 26 ianuarie și până în 15 aprilie sunt înscriși pentru vaccinare un număr de 1.8 milioane de persoane. 73% din locuri sunt ocupate de persoane cu boli cronice, respectiv persoane cu vârste peste 65 de ani.
Din cauza întârzierii dozelor de vaccin alocate României de compania Pfizer/BioNTech, un număr de 35.000 de persoane vor fi reprogramate pentru vaccinare. Ei se vor vaccina cu o întârziere de 10 zile în aceleași centre de vaccinare care au fost inițial programate.
„Soluția noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare fără să afectăm doza de rapel, a persoanelor cu vârsta peste 65 de ani și a bolnavilor cronici este că începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoane pentru doza 1, practic o programare de pe 28 ianuarie se mută pe 8 februarie", potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare.
Toate persoanelor care sunt reprogramate fac parte din personalul din sectoarele esențiale, cei peste 65 ani și cei cu boli cronici nefiind afectați de întârzieri.
În ceea ce privește a doua etapă a campaniei de vaccinare, 32,3% dintre cei vaccinați până acum sunt personal esențial, iar restul sunt persoane cu afecțiuni cronice și persoane cu vârsta peste 65 de ani.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 a precizat că, din 27 decembrie, la nivel național au fost administrate peste 484.000 de doze.
„În acest moment, în România, din 27 decembrie, au fost administrate 484.631 de doze la un număr de aproximativ 459.567 de persoane, din care 434.503 cu prima doză și 25.064 cu a doua doză, deci persoane care au completat scena de vaccinare. Numărul total de reacții adverse înregistrate în sistemul de raportate a fost de 1.213 reacții comune și minore, fără reacții majore sau reacții în curs de investigare. La prima etapă, azi sunt vaccinate 209.307 de persoane din prima etapă și sunt programate 20.790 în platforma de programare pentru prima doză. Considerăm că obiectivul pentru etapa I a fost atins - peste 90% procent de acoperire pentru etapa I”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.
La acest moment, în România există 583 de centre active, dintre care pentru etapa I sunt 269 de centre, pentru etapa a doua sunt 212 centre cu 337 de fluxuri, adică peste 20.000 de locuri. Mai sunt 60 de centre din rețeaua MApN, cărora le revin 1.000 de doze pe zi, plus centrele MAI tot cu 1.000 de doze zilnic.
Până în prezent, doar 0,92% din dozele primite de România au fost irosite din diverse motive precum deteriorarea flacoanelor sau depozitarea în condiții necorespunzătoare.
Pe 30 ianuarie, vor veni încă 21.600 de doze de vaccin dezvoltat de compania Moderna.
Există un deficit de doze de 117.000 ca urmare a recepționării a mai puține doze decât cele programate să revină României ceea ce va duce la o reprogramare a unor persoane cu 10 zile.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că se menține obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie, să fie vaccinate 1,2 milioane de persoane.