Linkuri accesibilitate

Valul de migranți din Ceuta, Spania | Șantajul Marocului


Un flux de migrație la o scală atât de înaltă este un caz deosebit chiar și în această regiune unde grupuri mici trec frecvent granița cu Spania.

Aproximativ 8000 de persoane, printre care 2000 de copii au sosit în orașul spaniol Ceuta traversând prin Maroc. Majoritatea au sosit înotând în jurul digurilor și peste graniță pentru a ajunge la enclava spaniolă din nordul Africii.

Valul mare de migranți din Ceuta a atras atenția Uniunii Europene în timp ce analișii spanioli consideră relaxarea de la frontiera marocană drept o tactică de șantaj.

Pentru a răspunde fluxului crescut de migrație, Spania a staționat marți trupe și vehicule blindate la frontieră, adunând migranții pe o plajă și trimițându-i pe mulți înapoi în Maroc. Crucea Roșie spune că un tânăr a murit și zeci au fost tratați pentru hipotermie. Organizația umanitară a depus eforturi pentru a plasa cât mai mulți oameni în centre specializate.

Orașul spaniol cu o populație de 85.000 de locuitori se confruntă cu o criză umanitară după ce mii de marocani au profitat de controlul relaxat de la frontieră
Orașul spaniol cu o populație de 85.000 de locuitori se confruntă cu o criză umanitară după ce mii de marocani au profitat de controlul relaxat de la frontieră

Primarul Ceutei, Juan Jesús Vivas a declarat că „este o invazie atât de puternică încât nu putem calcula numărul de persoane care au intrat”.

Premierul spaniol Pedro Sanchez se arată și el îngrijorat de situație. Acesta și-a anulat marți călătoria planificată în Franța și a zburat în schimb către enclava spaniolă. Sanchez a dorit să reasigure locuitorii din Ceuta de sprijinul Spaniei. Într-o conferință de presă, Sanchez a declarat că situația migranților din Ceuta reprezintă o "criză uriașă pentru Spania și întreaga Europa".

8.000 de oameni au intrat în orașul spaniol Ceuta
8.000 de oameni au intrat în orașul spaniol Ceuta

Relațiile Spania-Maroc

Mai bine de jumătate din cei sosiți în Ceuta au fost deja trimiși înapoi în Maroc în temeiul unor acorduri semnate în 1992 între Spania și Maroc care permit așa-numitele „expulzări fierbinți” ale celor care nu au nicio posibilitate de a solicita azil.

Într-un caz similar din 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „expulzările fierbinți” efectuate de Spania la granița cu Marocul sunt ilegale și încalcă atât articolul 9 din Directiva 2013/32 a Uniunii Europene, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice expulzările colective și garantează dreptul la o procedură de apel pentru persoanele afectate.

Fluxul mare de oameni care încearcă să traverseze granița a fost cauzat de slăbirea controlului la frontieră de către autoritățile Marocului, care vine ca o reacție la faptul că Spania i-a acordat tratament medical lui Brahim Ghali, șeful unui grup militant care luptă împotriva Marocului pentru independența Saharei de Vest. Această regiune de pe coasta de vest a Africii a fost anexată de Maroc în 1975.

Ministerul Afacerilor Externe al Marocului a declarat că demersul Madridului de a-l ajuta pe Brahim Ghali este „incompatibil cu spiritul de parteneriat și bună vecinătate” și a promis că decizia Spaniei va avea consecințe.

Deportarea minorilor este ilegală în Spania
Deportarea minorilor este ilegală în Spania

Fluxul de migrație crescut la granița spaniolă este văzut ca o tactică de șantaj. Analiștii spanioli sunt de părere că relaxarea de la frontieră este o strategie pentru a pune presiune pe Spania să recunoască suveranitatea Marocului asupra Saharei de Vest.

"Este o agresiune a granițelor spaniole și a granițelor Uniunii Europene, iar acest lucru, în dreptul internațional, este inacceptabil", a spus Margarita Robles în timpul unui interviu acordat unui post de radio spaniol, adăugând că Rabat "folosește" minorii.

Susținerea Uniunii Europene

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe Twitter că UE „se solidarizează cu Ceuta și Spania”. Von der Leyen a reiterat necesitatea de a găsi „soluții comune ale UE pentru gestionarea migrației” și importanța construirii de „parteneriate mai puternice bazate pe încredere reciprocă și angajamente comune cu parteneri cheie precum Marocul”.

Vicepreședintele Comisiei Europene Margaritis Schinas spune că „Ceuta este Europa”.

„Acea frontieră este o frontieră europeană și ceea ce se întâmplă acolo nu este o problemă pentru Madrid, este o problemă pentru toată lumea”, a adăugat Schinas.

Vecinii UE care sunt puncte importante pe hartă când vine vorba de fluxul migrației „trebuie să știe că migrația este o parte centrală a parteneriatelor noastre, a relațiilor noastre internaționale”.

Comisarul UE pentru afaceri interne Ylva Johansson amintește și ea că granițele Spaniei sunt granițe Europene iar cei care nu au dreptul la ședere sau azil vor trebui să fie „returnați în mod ordonat și eficient”.

Relațiile cu vecinii UE nu se află pentru prima oară sub presiune. Un incident similar a avut loc la granița greco-turcă anul trecut când Turcia a oprit controalele la frontieră, lucru care a cauzat un flux enorm de migrație la frontiera cu Grecia.

Guvernul Greciei suspendase atunci aplicațiile de azil ale refugiaților care veneau din Siria. Comisia Europeană s-a arătat mulțumită anul trecut de poziția dură a Greciei față de frontiera externă a UE și a descris țara drept „scutul” Europei.

Criza din 2015

În urma crizei migrației din 2015, blocul de țări europene a încercat să reducă fluxul de migranți nedocumentați care vin spre Europa, în parte prin semnarea unor acorduri cu țările de tranzit pentru a crește nivelul de supraveghere la frontieră. Printre aceste țări se numără Maroc, Turcia și Libia.

Valul de migrație către Europa din 2015 a fost cauzat în cea mai mare proporție de conflictul din Siria. Afganistan, Irac și Kosovo se numărau și ele printre țările de unde proveneau cei mai mulți oameni în căutare de azil. Fuseseră înregistrate mai bine de un milion de cereri de azil iar Germania, Franța, Suedia, Austria și Ungaria se aflau printre țările cu cei mai mulți candidați. Anul 2015 este, de asemenea, anul în care s-au înregistrat cele mai multe decese cauzate de trecerea Mării Mediteraneene – peste 2000 de decese.

În 2021 au fost înregistrare 685 de decese în Marea Mediteraneeană, dintre care 20 în zona Gibraltarului, potrivit proiectului Missing Migrants.

XS
SM
MD
LG