Linkuri accesibilitate

Valul IV | 868 de cazuri noi, situația pe județe. Peste un milion de români au trecut prin boală


România a revenit în această săptămână la peste 1.000 de cazuri de infectări, specialiștii estimând că vor exista 4.000 de cazuri noi la finalul lunii.
România a revenit în această săptămână la peste 1.000 de cazuri de infectări, specialiștii estimând că vor exista 4.000 de cazuri noi la finalul lunii.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că au fost descoperite 868 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Numărul testelor efectuate a fost însă mai redus decât în ziua precedentă. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.314 teste RT-PCR (2.865 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.449 la cerere) și 18.650 de teste rapide antigenice. În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.938. Dintre acestea, 269 sunt internate la ATI.

Comparativ, între vineri și sâmbătă au fost efectuate peste 43.000 de teste, iar numărul persoanelor internate la ATI era de 243. Astfel, 26 de persoane au ajuns la terapie intensivă în ultimele 24 de ore.

În topul infectărilor se află municipiul București, dar și județele: Timiș, Ilfov, Iași, Cluj, Iași sau Bacău.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența înregistrată la 14 zile

1.

Alba

21399

7

0,17

2.

Arad

23926

16

0,28

3.

Argeș

27692

7

0,20

4.

Bacău

26560

15

0,34

5.

Bihor

29433

3

0,13

6.

Bistrița-Năsăud

12265

37

0,62

7.

Botoșani

14306

13

0,10

8.

Brașov

43993

11

0,27

9.

Brăila

13412

5

0,18

10.

Buzău

12725

21

0,15

11.

Caraș-Severin

11645

11

0,30

12.

Călărași

10372

14

0,53

13.

Cluj

58475

26

0,60

14.

Constanța

43635

36

0,44

15.

Covasna

8580

0

0,05

16.

Dâmbovița

22745

6

0,27

17.

Dolj

27076

25

0,31

18.

Galați

27981

15

0,28

19.

Giurgiu

11175

15

0,28

20.

Gorj

9301

6

0,12

21.

Harghita

8350

2

0,12

22.

Hunedoara

23150

10

0,32

23.

Ialomița

10912

3

0,24

24.

Iași

42993

41

0,23

25.

Ilfov

45956

41

0,89

26.

Maramureș

20658

16

0,22

27.

Mehedinți

8404

4

0,14

28.

Mureș

24137

8

0,13

29.

Neamț

19352

27

0,40

30.

Olt

14794

30

0,20

31.

Prahova

35926

27

0,33

32.

Satu Mare

13327

44

0,33

33.

Sălaj

10997

4

0,11

34.

Sibiu

26794

21

0,36

35.

Suceava

24741

46

0,36

36.

Teleorman

13964

18

0,37

37.

Timiș

55161

57

0,50

38.

Tulcea

8531

6

0,18

39.

Vaslui

16163

8

0,19

40.

Vâlcea

16566

5

0,18

41.

Vrancea

10814

12

0,21

42.

Mun. București

186738

143

0,74

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

1629*

6

TOTAL

1.096.753

868

De la începutul pandemiei, aproape 1.1 milioane de români au trecut prin boală, iar 34.528 au murit.

INSP a raportat 19 decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman și Vrancea.

Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria 50-59 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG