Linkuri accesibilitate

Valul IV | Localități închise de Covid. Orașul unde cazurile au explodat după un pelerinaj


Pe perioada nopții, în localitățile carantinate, persoanele vaccinate pot ieși din case

Peste 350 de localități din toată țara au o incidență de peste 3/1.000 de locuitori. În alte 40 incidența e dublă și autoritățile au fost nevoite să impună restricții.

România a înregistrat pentru a treia zi consecutiv 7.000 de cazuri noi de infectare, iar județele Ilfov, Satu Mare, Timiș și Municipiul București au rate de infectare de peste 3,5/1.000 de locuitori. În ultimele 24 de ore au murit 113 persoane, în vreme ce la ATI, numărul pacienților internați a crescut cu 30, la 1.067.

Unul dintre orașele cu cea mai mare rată de infectare din România este Horezu din județul Vâlcea, unde joi rata de infectare a fost de 6,2. Primarul localității spune că totul a fost bine până ce un grup mare de persoane a plecat în pelerinaj în Moldova și multe persoane s-au întors acasă infectate.

„Au fost mulți oameni, un grup foarte mare de localnici, care a plecat în pelerinaj la mănăstirile din Moldova. Iar când au venit acasă au venit bolnavi și și-au infectat și familiile. Majoritatea sunt vaccinați. Dar o să scăpăm în curând pentru că ieri n-a fost niciun infectat, azi niciun infectat. Și la final de săptămână mai ies nouă inși din izolare”, spune Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu.

Edilul susține că un singur caz de infectare a fost mai grav, dar nu atât de grav încât să ajungă la ATI.

„Noi avem o rată de vaccinare destul de mare, undeva la peste 45%”, a spus primarul.

Cu o rată de infectare de peste 6/1.000 în prezent, orașul Horezu e practic închis. „Am închis toate localurile, terasele, cluburile și așa mai departe, așa cum prevede legea la incidența peste 6/1.000. Nu se mai organizează niciun eveniment. Să vedem ce se întâmplă până luni, marți miercuri și apoi mai vedem ce măsuri mai luăm”, a mai spus Nicolae Sărdărescu.

În județul Cluj: focare de tip familial în localități cu puțini oameni

În județul Cluj, multe localități au rate de infectare care trec de 6 la mie, precum Cătina - 12.08 sau Ploscoș - 9.66. Explicația pentru ratele mari de infectare vine de la prefectul județului Cluj, István-Szilárd Tasnádi, care susține că aceste rate sunt în localitățile cu număr mic de locuitori.

„De pildă, la Ploscoș sunt 600 și ceva de locuitori, iar focarele sunt de tip familial care se pot ține sub control prin verificări continue de către poliție și jandarmerie. În momentul de față, DSP-ul nu ne-a recomandat carantina zonală, care se impune prin ordinul șefului DSU”, a spus prefectul Tasnádi.

Oficialul susține că nu crede că din cauză de nevaccinare sunt rate mari de infectare în multe localități din județul Cluj.

„Noi am avut campanii în absolut toate localitățile, campanii de conștientizare și de acțiune pentru vaccinare. Cei care au dorit, s-au vaccinat. Nu știu să vă spun cât e procentul de vaccinare în localitățile cu rată mare de infectare, dar pot să vă spun că am mers cu echipe mobile în toate localitățile”, a spus István-Szilárd Tasnádi.

Din cauza focarelor, școlile din localitățile Ploșcoș și Cătina învață online în prezent.

Rudele venite în vacanță au infectat mai multe localități din Satu Mare

Vama, Târșolt, Târna Mică, Târna Mare, Viile Satu Mare sunt localități din județul Satu Mare unde rata de infectare este peste 6/1.000 de locuitori. În alte localități, precum Apa, rata de infectare este puțin sub 6.

„La Târșolt am avut incidența și 14, în prezent e de sub 7. Dar fiind localitate mică, cu număr mic de locuitori, erau 40 de cazuri de infectați. În toate localitățile, toate cele șapte din zona carantinată, avem rezultate bune chiar, a scăzut numărul infectaților”, explică Cristian Marița, purtătorul de cuvânt de la Prefectura Satu Mare.

Reprezentantul prefecturii spune că din toate analizele a reieșit că în localitățile cu rată mare de infectare a existat un flux mare de oameni care au tranzitat localitatea pe timpul verii.

„Cauza pentru care am ajuns în această situație este afluxul mare de persoane venit în luna august, traditional se întâmplă asta la noi. Toți vin acasă în vacanță în august, fac petreceri, se plimbă și așa s-a ajuns la această situație. Știam că așa se va întâmpla, iar în august aveam rată de zero și ceva, dar nu aveam legal cum să intervenim”, a mai spus Cristian Marița.

Deocamdată localitățile cu rată mare de infectare vor respecta restricțiile. „Mai analizăm și vineri și vedem dacă mai continuăm încă 7 zile”, a mai spus Cristian Marița.

Consultă aici Lista cu incidența care depășește 3 /1.000 de locuitori din fiecare județ

Cu toate că peste 300 de localități au incidență de peste 3/1.000 de locuitori, iar vechile restricții introduceau certificatul verde, autoritățile au anunțat joi noi relaxări prin adoptarea de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a hotărârii nr. 73. Magazinele nu se vor închide la 18 decât la o incidență mai mare de 6/1.000 de locuitori, și nu de 4/1.000 de locuitori cum era stabilit până acum.

Ce măsuri a adoptat CNSU:

  • Introducerea unei noi excepţii de la interdicţia deplasării în afara locuinţei la nivelul localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
  • Creşterea vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie, de la 6 ani la 12 ani.
  • Creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
  • Creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
  • Delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate şi trecute prin boală”

Joi, la nivelul fiecărui județ, distribuția cazurilor de infectare cu covid este următoarea:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența înregistrată la 14 zile

1.

Alba

22326

74

1,54

2.

Arad

25423

153

1,94

3.

Argeș

28746

109

1,11

4.

Bacău

28397

109

1,59

5.

Bihor

30765

166

1,26

6.

Bistrița-Năsăud

13826

100

2,93

7.

Botoșani

15747

106

2,09

8.

Brașov

45583

172

1,48

9.

Brăila

13972

75

1,01

10.

Buzău

13446

98

0,97

11.

Caraș-Severin

12541

89

1,68

12.

Călărași

11239

65

1,84

13.

Cluj

62028

329

2,91

14.

Constanța

46451

226

2,28

15.

Covasna

8854

52

0,68

16.

Dâmbovița

23677

83

1,08

17.

Dolj

29459

292

2,41

18.

Galați

29475

97

1,55

19.

Giurgiu

12048

78

2,03

20.

Gorj

9957

61

1,20

21.

Harghita

8729

41

0,73

22.

Hunedoara

24170

128

1,38

23.

Ialomița

11613

70

1,51

24.

Iași

45864

292

1,72

25.

Ilfov

48911

327

3,98

26.

Maramureș

22999

158

2,89

27.

Mehedinți

9188

75

1,69

28.

Mureș

25056

82

0,98

29.

Neamț

20676

149

1,42

30.

Olt

16091

194

1,97

31.

Prahova

38229

249

1,86

32.

Satu Mare

15411

122

3,51

33.

Sălaj

11755

76

1,89

34.

Sibiu

28026

118

1,76

35.

Suceava

27389

178

2,10

36.

Teleorman

15311

105

2,36

37.

Timiș

59707

492

3,61

38.

Tulcea

8880

33

0,89

39.

Vaslui

17653

130

1,78

40.

Vâlcea

17345

60

1,35

41.

Vrancea

11612

80

1,31

42.

Mun. București

197345

961

3,65

43.

Din străinătate**

1440

23

44.

Cazuri noi nealocate pe județe

5621*

418

TOTAL

1.172.981

7.095

Iran | Fără bani pentru un sac de orez. Impactul devastator al inflației
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:10 0:00
XS
SM
MD
LG