Linkuri accesibilitate

Vela anunță un culoar de tranzit doar pentru microbuze și autocare la granița de vest


Marcel Vela, ministru de Interne
Marcel Vela, ministru de Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că a avut discuții cu omologul său maghiar în care a ajuns la o înțelegere privind realizarea unui culoar de tranzit doar pentru microbuze și autocare la granița de vest a României.

Totodată, am mai discutat și despre posibilitatea realizării unui culoar de tranzit doar pentru microbuze și autocare, care să fie deschis 24 din 24 de ore, iar domnul Sándor PINTÉR a fost de acord cu această propunere.

În cursul zilei de astăzi, la nivelul conducerii polițiilor de frontieră din cele două state urmează să se analizeze și să se stabilească detaliile tehnice", a scris Marcel Vela pe Facebook.

În contextul în care Vama Nădlac I s-au creat în weekend cozi interminabile și de peste 5 ore, cei doi oficiali au discutat despre soluții de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei comune.

Așa cum știți, o parte din punctele de trecere a frontierei cu Ungaria sunt închise din cauza pandemiei, iar pe cele deschise, traficul este orientat doar între anumite ore și doar pe anumite categorii de tranzit (marfă pe rutier și feroviar, autoturisme sau pietonal).

Având în vedere creșterea afluxului de cetățeni care revin în țară și aglomerația din zilele trecute în cele două puncte, Nădlac I și Nădlac II, folosite ca tranzit din Austria pe culoarul impus de autoritățile ungare pe autostrada A1, a fost extrem de necesară această discuție bilaterală.

Chiar dacă pe lângă cele două PTF, în urma unor discuții anterioare, autoritățile maghiare au mai fost de acord cu deschiderea a încă trei puncte de trecere a frontierei (Vărșand, Borș, Petea), se impun și alte măsuri pentru a fluidiza traficul", a arătat ministrul de Interne.

Anterior, ministrul de Interne anunța deschiderea a nu mai puțin

cinci puncte de frontieră vor fi deschise de miercuri pentru a evita aglomerația de la Nădlac, frontiera sufocată de zeci de mii de români odată cu ieșirea României din starea de urgență.

De mâine, în urma discuțiilor de azi (marți - n.r.), Poliția de Frontieră din Ungaria și din România vor stabili următoarele lucruri: tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări, pentru că acum se fac doar pe Nădlac, Nădlac 2 și la intervenția noastră și înțelegerea dânșilor (...) și pe încă trei puncte. După discuția de astăzi avem posibilitatea să deschidem pe încă cinci puncte. Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem - și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi -, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2”, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela, citat de Mediafax, după vizita pe care a făcut-o marți în punctul de trecere a frontieri Nădlac 1.

O a doua inițiativă avută în vedere de autorități este accesul rapid la informație al celor care vor să tranziteze Ungaria spre România, despre timpii de așteptare, inclusiv prin ambasadă și prin toate mijloacele de informare.

Circa 38.500 de persoane au trecut granița României, duminică, iar din acestea aproximativ 22.500 au intrat în țară, a anunțat, luni, Poliția de Frontieră.

Conform Poliţiei de Frontieră Arad, duminică dimineaţă se aştepta 480 de minute la intrare în România prin Nădlac I, unde controlul se făcea pe şapte artere, şi 250 de minute la Nădlac II, unde erau deschise şase artere. La ieşirea din ţară, se aştepta 90 de minute la Nădlac I, unde au fost deschise şase artere, şi 30 de minute la Nădlac II, unde se lucrează pe două artere.

Începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuinţă împreună cu familia/aparţinătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu îşi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate, în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţi.

XS
SM
MD
LG