Ieri a avut loc, în sfârșit, discuția lui Boris Johnson cu cei trei președinți ai instituțiilor UE: Ursula von der Leyen de la Comisie, Charles Michel din fruntea Consiliului și David Sassoli, președintele Parlamentului European. Pe fundal de posomoreală continentală, părțile au decis să facă public un comunicat cu un germene de optimism, anunțând că au căzut de acord că negocierile Brexit au nevoie de „un nou impuls” (a new momentum). În practică, „noul impuls” constă în aceea că în următoarele două luni, iulie și august, asemenea runde de negocieri vor avea loc săptămânal.
La Londra, The Guardian îl citează pe Boris Johnson cu afirmația, din nou total neașteptată, că el nu vede de ce Brexitul n-ar putea fi încheiat luna viitoare. Ba chiar, cum remarcă The Times, pentru a sublinia că e nevoie de ceva efort, Johnson a spus că trebuie niște‘oomph’. Pentru El Pais, în Spania, însă, negocierile se află într-un punto muerto și trebuie evitat cu orice preț o ruptură bruscă.
Deocamdată, însă, cum o constată până și ziarul pro-Brexit care îi rămâne cel mai fidel lui Johnson, The Telegraph, englezii pot să fie invidioși pe ceilalți europeni, care, iată, merg deja la plajă.
La fel s-a bătut pasul pe loc ieri, cum o constată site-ul Politico, și în videoconferința dintre secretarul de stat SUA Mike Pompeo și omologul său, șeful diplomației UE, Josep Borrell, acesta sprijinit de câțiva miniștri de externe ai UE. S-a dovedit că pozițiile rămân și acolo într-un punto muerto, de o parte și de alta a oceanului, atât în chestiunea retragerii SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), sau în retragerea trupelor SUA din Germania, cât și în cea a Orientului Apropiat, unde UE se opune ocupării de teritorii palestiniene de către Israel, în vreme ce Trump sprijină Ierusalimul, unde și-a mutat ambasada.
Tinker Tailor Soldier Spy
Pe continent, presa de astăzi e plină de afaceri de intrigi, spionaj și corupție, de parcă ieșirea din carantină a deschis deodată și o cutie a Pandorei cu secrete și scoop-uri.
Astfel, cotidianul spaniol ABC a revelat ieri în exclusivitate că Venezuela lui Nicolás Maduro a finanțat cu 3,5 milioane de euro unul din principalele partide din Italia: Mișcarea Cinci Stele (M5S). Spaniolul ABC mai face cunoscut că banii au venit cash, într-o valiză primită prin intermediul consulatului spaniol din Milano. O gravă criză traversează acum clasa politică italiană. Dar, desigur, partidul fondat de actorul Beppe Grillo afirmă că informațiile din ABC sunt „fake news”.
La Milano, Corriere della Sera scrie că dat fiind că mișcarea M5S e clasată la stânga spectrului politic, unii vorbesc aici de un posibil complot al extremei drepte. Dar și șeful dreptei italiene, Matteo Salvini, se află sub anchetă pentru posibile legături cu Rusia lui Putin.
La Roma, La Repubblica, bazându-se tot pe documente publicate de spaniolul ABC, subliniază că cei 3,5 milioane de euro, care ar fi fost plătiți în 2010 grupării M5S, erau destinați a finanța o nouă „mișcare anticapitalistă și de stânga în Italia”.
Ucraina: foiletonul permanent al corupției
Dar și o țară din est cum e Ucraina trece prin nesfârșite scandaluri: un fost președinte (Petro Poroșenko) anchetat pentru malversațiuni pe când era în fruntea țării; actualul președinte (Volodimir Zelenski) împroșcat cu acuzații de incompetență de foștii săi aliați care l-au adus la putere. Și sumedenie de intrigi și sub-intrigi cu sertare, kompromate, teorii ale conspirației și răzbunări în presă care sunt acum parte din viața publică a Ucrainei.
Intrigile și scandalurile devin astfel din ce în ce mai complexe, pe măsură ce se apropie alegerile din SUA, viața politică, economia și armata Ucrainei depinzând în bună parte de cele ce se întâmplă la Washington. Ucraina rămâne țara cu părți din teritoriu ocupate si în care au avut deja loc asasinate, inclusiv de jurnaliști.
Deocamdată, guvernul a marcat o mică victorie în confruntarea cu magnatul Igor Kolomoiski, fostul protector al lui Zelenski, în chestiunea celei mai mari bănci din țară: PrivatBank.
Magnatul Kolomoiski deținea PrivatBank până la naționalizarea sa în 2016 pe fondul unor acuzații de fraudă masivă. Banca centrală a Ucrainei a luat decizia de a naționaliza PrivatBank la sfârșitul anului 2016, argumentând că această măsură a fost necesară pentru a proteja circa 20 de milioane de clienți și pentru a "menține stabilitatea financiară în țară". Kolomoiski a încercat să o recupereze, dar Curtea Supremă a confirmat ieri nu doar că banca rămâne sub controlul guvernului, dar și că guvernul nu trebuie să le plătească nimic asociaților lui Kolomoiski, frații Surkis.
(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
„Spionul care nu venea de la frig”
Titlu pastișat dintr-un roman celebru de spionaj al lui John le Carré implicând URSS-ul, sub care Kommersant, la Moscova, prezintă cazul fostului pușcaș marin american Paul Whelan, condamnat la 16 ani de detenție pentru „spionaj” (cf. foto) după un proces de trei luni, care s-a ținut cu ușile închise.
În vârstă de 50 de ani, Whelan mai deține și cetățeniile britanică, irlandeză și canadiană. El a fost reținut în decembrie 2018 la Moscova, unde afirmă că se afla pentru a participa la o nuntă.
Ambasadorul american, căruia nu i s-a permis să asiste la proces, John Sullivan, a spus că este „dezamăgit și înfuriat” de condamnarea lui Whelan și a subliniat că acest lucru va prejudicia relațiile Rusiei cu Statele Unite. Întrebat de jurnaliști despre un posibil schimb al lui Whelan contra unor cetățeni ruși aflați în detenție în Statele Unite, Sullivan a spus că Washingtonul nu dorește un schimb, ci doar să se facă dreptate.
În schimb, Izvestia scrie astăzi că faptul că se pare că Whelan nu va face apel indică posibilitatea unui schimb de deținuți cu SUA. Tot Izvestia informează, fără să dezvăluie sursele, că Moscova ar căuta să-l schimbe pe Whelan contra a doi ruși condamnați și deținuți în SUA: Konstantin Iaroșenko și Viktor Bout, acesta din urmă – un faimos traficant de arme despre care s-au făcut mai multe filme, inclusiv unul în care rolul lui era jucat de Nicolas Cage.
(Vorbind despre filme cu schimburi de spioni, am mai scris despre ambiguitățile morale din filmul lui Spielberg Bridge of Spies, despre un faimos schimb de deținuți SUA-URSS).
Moartea profetului « Marii Înlocuiri »
În sfârșit, presa franceză anunță moartea scriitorului Jean Raspail, la vârsta de 94 de ani.
Le Grand Remplacement, Marea Înlocuire, este o formulă inventată de un teoretician al dreptei extreme franceze, Renaud Camus și care trimite la o ficțională „totală înlocuire culturală și rasială” a albilor, a europenilor, de către alte rase. Este o formulă pe care a preluat-o și Marine Le Pen de câteva ori în discursurile ei (și partidul ei beneficiind de altfel de un împrumut de la o bancă rusească).
Imaginea mai trimite și la Le Camp des Saints (1973), un roman al lui Jean Raspail care prezintă Franța invadată de un milion de imigranți. În imaginarul partizanilor teoriei „marii înlocuiri”, ea se va petrece fie prin invazie, fie pur și simplu prin „rata fecundității”.
Ceva asemănător întâlnim și la Michel Houellebecq, în romanul Soumission/Supunerea, ieșit în mod întâmplător chiar în ziua masacrului islamist de la Charlie Hebdo, pe 7 ianuarie 2015. Asasinul suprematist alb din Noua Zeelandă, cel vinovat de masacrul de la moscheea de la Christchurch anul trecut, se revendica explicit ca inspirat de teoria „Marii Înlocuiri”.
E revelator, de altfel, că scopul final atât al extremiștilor islamiști, cât și al celor al extremei drepte, este producerea unor rupturi definitive, de nereparat, în societate, între diferitele grupuri, dacă e nevoie – până la războiul civil.
Cecenii și muștarul de Dijon
În sfârșit, ca într-un mini război civil, tulburările au continuat ieri seară în Franța, în Dijon, unde 100 de polițiști suplimentari au fost trimiși pentru a separa câteva sute de ceceni și magrebini aflați într-o răfuială care a paralizat o parte din oraș.
Nimic de-a face cu mișcările de protest cunoscute. În realitate, Franța descoperă târziu comunitatea cecenă.
Sigur, bandele etnice sunt tradițional cunoscute și au folclorul și argoul lor. Ba chiar și rivalitățile dintre ele au intrat în mitologia colectivă franceză. De pildă, în sud, în Carcassonne, Marsilia sau Perpignan, ciocnirile permanente dintre gitans (romi francezi de multe secole) și magrebini. Acum însă au apărut cecenii, o cultură nouă, cu mecanisme sociale necunoscute, iar în Dijon, cum o scrie Le Monde, poliția e perplexă după ce vreme de trei seri circa 200 de ceceni, veniți din toată Franța, s-au ciocnit cu magrebini din Dijon, pretextul fiind că aceștia agresaseră un adolescent cecen, pe fundal de trafic de droguri.
Luni, aproximativ 150 de persoane mascate încă se confruntau, încordate, într-un cartier cunoscut pentru traficul de droguri, Grésilles. Se vorbește de trimiterea armatei, iar părți ale cartierului seamănă cu o zonă de război.
Poliția, la fel de încordată, și care deocamdată nu a arestat pe nimeni, a calificat acest tip de violențe drept "inédit". În mod visibil, e altceva decât "les gilets jaunes".
Facebook Forum