Linkuri accesibilitate

Vicepreședintele Pence refuză declanșarea procedurii de destituire a lui Donald Trump


USA-TRUMP/
USA-TRUMP/

Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Mike Pence, a refuzat să declanșeze procedura de destituire a lui Donald Trump în baza Amendamentului 25. În aceste condiții, Camera Reprezentanților ar putea pe 13 ianuarie, să voteze rezoluția de punere sub acuzare a președintelui.

"Cu doar opt zile rămase din mandatul președintelui, dumneavoastră și facțiunea democrată cereți ca eu și Cabinetul să invocăm al 25-lea amendament ", a scris Pence într-o scrisoare către Pelosi.

„Nu cred că demararea unei astfel de acțiuni este în interesul națiunii noastre sau în concordanță cu Constituția noastră”, a mai spus Pence.

Democrații intenționează să îl acuze pe președinte de „incitare la insurecție” pentru rolul său în atacul de la Capitoliu de săptămâna trecută, care a zguduit națiunea și a provocat moartea a cinci persoane, inclusiv a unui ofițer de poliție.

Reuters citează că ar fi „cel puțin cinci republicani” care s-au alăturat demersului de a-l pune sub acuzare pe președintele Donald Trump.

În cazul în care rezoluția democraților va fi adoptată de Camera Reprezentanților, președintele în exercițiu va compărea în fața Senatului, care este controlat în continuare de republicani. Cu doar 7 zile până la expirarea mandatului, nu e clar dacă această procedură poate avea loc în acest interval.

XS
SM
MD
LG